Oamenii capitalei ies din aceste blocuri, salutîndu-şi
portarii neobosiţi, şi se îndreaptă spre garajele pentru care plătesc chirii
lunare mari sau spre el subte (prescurtare a termenului subterráneo) – metroul.
Capitala este, de altfel, primul oraş latino-american în care se construia o reţea
de metrou, în 1913. Adăugîndu-se aglomeraţiei precipitate, oamenii se
transformă într-un spectacol ce trezeşte curiozitate şi admiraţie. Căci
bărbatul şi femeia clasei medii sînt o apariţie socială desăvîrşită. Demni
urmaşi ai italienilor, los porteños au darul eleganţei vestimentare, în care
hainele şi pantofii de bună calitate se însoţesc numai în formula adecvată, iar
parfumurile sînt alese după stiluri şi proporţii bine calibrate. Femeile,
faimoase în întreaga Americă de Sud pentru svelteţe şi eleganţă, au coafuri şi
machiaje perfecte. Apariţia lor ascunde o minuţioasă grijă pentru detaliul
accesoriului, de la forma ochelarilor de soare la croiala pantofului. Nu
întîmplător termenul local pentru a descrie o femeie îngrijită, gata de ieşirea
în oraş, este adjectivul producida – aluzie la lungul şi complicatul proces de
pregătire, fără de care natura, uneori, ratează. Femeile din Buenos Aires au
nonşalanţa socială pe care doar apropierea de perfecţiune o poate crea.
Bărbaţii îşi afişează curelele brodate(o specialitate a industriei locale de piele) şi cămăşile fine,
suflecate şic, împreună cu siguranţa de sine aflată în armonie cu fizionomiile
italo-iberice. Traversînd trecerile de pietoni din mijlocul city-ului invadat
de economişti, jurişti şi consultanţi, senzaţia că te afli într-o luxoasă
capitală europeană este greu de alungat. În această zonă, turbulenţele
economiei fragile par o nebuloasă. Prosperitatea, la braţ cu bunul-gust şi
echilibrul estetic, străbate acest city definit de puterea banului şi de
respectul pentru educaţie şi cultură.
După cum susţine istoricul Ezequiel Adamovsky, într-un
interviu acordat cotidianului Clarin, „Una din axele identităţii şi ale
mîndriei clasei medii argentiniene este consumul de bunuri educative şi
culturale“. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, importanţa acordată educaţiei se
nutrea dintr-un concept al „decenţei“ care „distingea un univers ce nu
aparţinea plebei, dar nici clasei înalte. ş…ţ Ideea de clasă medie se naşte
dintr-o curioasă idee a decenţei“, conchide Adamovsky. Într-o ţară cu un indice
de alfabetizare de peste 97%, conceptul de „decenţă“ include şi un simţ al
respectabilităţii, pe care, înainte de orice, o asigură educaţia solidă. În
programele şcolare, informaţiile despre istoria şi geografía Europei se întind
pe zeci de ore, argentinienii neuitînd că sînt proiecţia acelui continent şi
că, în eticheta socială, cunoştinţele vaste ocupă un loc de cinste. Şcolile şi
liceele de elită oferă cursuri intensive de limba engleză, iar uneori,
pretenţiile unei familii de clasă medie îl conduc pe copil la Alianţa Franceză,
învăţarea acestei limbi fiind considerată, încă, o extravaganţă burgheză
inaccesibilă.
Fundamentul educaţiei în Argentina se stabileşte în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul regimului lui Faustino Sarmiento,
care aduce profesori europeni şi dispune construcţia de şcoli şi biblioteci în
întreaga ţară. (Oraşul Cordóba avea, însă, deja, cea mai veche universitate a
ţării, datînd din 1613). Figura de patron al învăţămîntului, pe care Sarmiento
şi-a construit-o, a intrat în istorie, la fel precum data de 11 septembrie,
ziua morţii sale, azi celebrată drept Ziua Profesorului. În 1884, se votează
legea educaţiei universale, obligatorii, gratuite şi laice. Reinstituită pentru
o foarte scurtă perioadă, educaţia religioasă este abolită de preşedintele
Perón, în 1954. Azi, şcolile şi universităţile de stat, afectate de existenţa
unor bugete reduse şi de repetate greve ale cadrelor didactice, păstrează încă
faima unui sistem educaţional aflat printre cele mai progresiste din America de
Sud.
Unul dintre produsele culturale de mare succes, în ultimii
30-40 de ani, sînt atelierele şi cursurile de diverse naturi. Fluturaşii,
anunţurile din ziare, de pe ziduri, stîlpi şi de pe avizierele instituţiilor
invită la astfel de reuniuni, speculînd atît dorinţa de interacţiune, cît şi
nesfîrşita curiozitate culturală. Los porteños au candoarea unui copil intrat
în lumea fantastică a lui Alice – ei se înscriu cu entuziasm la cursuri de
fotografie, croitorie, gătit, dans, literatură, gimnastică şi limba engleză,
din plăcerea de a învăţa, de a descoperi şi de a se răsfăţa. În siajul unei nu
prea îndepărtate tradiţii aristocratice, răsfăţul cultural al argentinienilor
apare drept o referinţă obligatorie, imună la fluctuaţii economice şi
indiferentă la priorităţi de vîrstă şi profesiune. Deşi în mare parte
subvenţionate de guvernul capitalei sau oferite pentru sume lunare ridicol de
mici, aceste cursuri şi ateliere atrag şi multe persoane ale căror venituri le
plasează, indiscutabil, în clasa mijlocie. Este interesant cum un fenomen
susţinut de o generozitate socialistă reuneşte oameni străini de nevoi
financiare. Moment de distracţie şi relaxare, la sfîrşitul unei zile de lucru,
cursurile şi atelierele creează prietenii, tovarăşi de fotbal sau de şuetă,
cutume şi coduri. Studenţii, unii dintre ei prinşi între cursurile de dimineaţă
şi un serviciu cu jumătate de normă, respectă cu sfinţenie aceste ritualuri de
divertisment, iar bătrînii par să înlocuiască astfel timpul petrecut
îngrijindu-şi nepoţii, pentru a retrăi un entuziasm şcolar, dublat de plăcerea
prieteniilor tardive.
Atelierele cele mai populare sînt cele teatrale. Create
pentru toate nivelurile, de la începători la persoane cu experienţă şi talent
demonstrat, ele prelungesc în săli spaţioase spiritul ludic şi aspiraţiile
artistice ale unor oameni croiţi după matricea glumei. Un porteño lasă deseori
senzaţia că joacă, ad-hoc, clipe dintr-un rol sau că recită replicile unui
scenariu de comedie. Este felul lui de a fi, şi nimic altceva. Cînd i se atrage
atenţia că are un umor delicios, aşa cum îl percepe un străin, el va răspunde
că în Buenos Aires umorul e modest în contrast cu ludicitatea comică a
oamenilor din Córdoba. Harul improvizaţiei, una dintre sursele acestui umor, a
dat naştere atelierelor de teatru stand up, artă foarte apreciată mai ales
pentru că flagelează politica locală.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters