OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mai mult de 100 de autori din 43 de tari in 8 vagoane de la Lisabona
prin Moscova la Berlin. O discutie de 7 saptamini despre literatura si Europa.


Specia scriitorilor ilustreaza pe o cale directa, aproape simpla, faptul ca scrisul este o calatorie de tipul celei din Startreck, desfasurata adesea chiar prin teleportare. De aceea scriitorii sint atit de iubiti. In toamna anului 1999, poetul sud-african Breyten Breytenbach a organizat o „caravana“ a poeziei care a pornit din Gorée, insula sclavilor situata in fata Dakar-ului, si a ajuns dupa 11 etape, 18 zile mai tirziu, la Timbuktu. Cuvintele ar fi asemeni unor nomazi, se spune in argumentul proiectului, care depasesc toate barierele in cautarea unor noi forme de viata. La acest proiect au participat doisprezece poeti din Africa si douazeci de „Grioti“, povestitori ce pastreaza traditiile orale ale continentului pe pietele africane la mare pretuire. Daca asculti un „Griot“ in piata din Sekougoro sau Mopti, in desertul din Mali, realizezi instinctiv ca viata a inceput prin cuvinte, strigari, cintece si recitari. „Cuvintul s-a transformat in suflare si carne“, a formulat Breytenbach, „si asa a devenit parte a pistelor, a apelor si a drumurilor“.

Daca in aceasta intreprindere s-au strabatut drumuri comerciale din Africa de Vest, Trenul Literaturii 2000, cel mai ambitios si bizar eveniment al anului, a adus peste 100 de autori din 43 de tari europene pe sinele istoricului expres Nord-Sud, in 8 vagoane ce s-au schimbat de la Lisabona, prin Moscova, la Berlin. Povestea acestui tren, dat in exploatare la inceputul secolului, a fost intrerupta intii de nazisti, apoi de comunisti, dupa blocada Berlinului in 1948. Acum calatoreste iarasi, ocolind Austria, prin Europa care de 10 ani nu mai e scindata, cu scopul ca Europa sa se apropie de ea insasi, ca scriitorii tineri sa se cunoasca, autorii lituanieni sa descopere pentru prima data Sudul Europei si invers, portughezii sa descopere Riga si Vilnius.
Pentru ca poarta cu ele mituri si legende, se poate spune ca unele drumuri sau piste de caravane dispun de calitati magice. De la gara la gara, de la oras la oras, imagini preexistente se intersecteaza cu noi perceptii, memoria calatorului se intilneste cu alte amintiri, iar astfel se afla istorii niciodata nemaiauzite. Ce poti face cu atitea impresii, cu atitea intilniri decit sa incerci sa le transpui in cuvinte si sa faci schimb cu ele?
Cele 98 de limbi pe care le traverseaza Trenul Literaturii in variata Europa sint deopotriva vehicule si bariere. In fond Thomas Wohlfahrt, initiatorul si furnizorul de idei al acestui proces, a pus pe sine un Turn Babel, de ale carui incurcaturi si confuzii traducatorii si interpretii ar fi putut profita neasteptat de avantajos, nu atit prin aprovizionarea cu piine si snaps, cit prin actul de a mijloci si comunica ginduri si emotii care se prind in cununile de asocieri ale cuvintelor.

Sa privim cifrele-record banuite: 7000 de kilometri de sine, 44 de zile, sute de lecturi si discutii. Unde poate duce un astfel de efort? Sa incercam sa uitam cu totul, pentru citeva minute, caravana, intreaga suita si Turnul Babel si sa ne punem intrebari despre Europa. O Europa care ne apare, privita de la Timbuktu sau Bélem, ca o natura de arici: inchisa, compacta, aproape omogena, bogata. Constructia europeana, impulsionata de Bruxelles si de cancelariile nationale, pare ceva mai mult decit o politica voluntara de armonizare a normelor. Integrarea financiar-politica, economica si legislativa acopera din ce in ce mai mult proiectul cultural al Europei, care se hraneste din diferentele culturale, care nu emite decrete si se apara de orice forma de nivelare. Macropolitica economiei este in contradictie cu micropolitica diferentelor, a pledoariei pentru explorarea intensiva a diversitatii celuilalt.
„Spiritul european uraste gramada“, a scris Alberto Savinio, fratele lui Giorgio de Chirico. E adevarat: acest spirit se dezvaluie prin dialog, prin gustul pentru dialectica, prin particularitati si, in cele mai bune momente, chiar prin toleranta, prin adoptarea cuminteniei altora. Vorbind despre Europa, Massimo Cacciari, primar al Venetiei, prieten al lui Luigi Nono si Emilio Vedova, a utilizat imaginea unui arhipelag al insulelor dintr-o mare, care, desi „sint sigure de specificul lor“, cunosc totodata nostalgia dupa un nume si o patrie de care nu se pot lipsi.
Aceste insule legate impreuna, pentru a folosi o vorba a lui Nietsche, „in prietenie – stea“, aceste multimi cu specific istoric si deosebiri culturale constituie forta treazului continent numit Europa.
Gindul unei Europe unite dincolo de intelegeri comerciale, linii de telecomunicatie si norme inseamna prea putin pentru unificarea culturilor si a literaturilor Europei si este bine asa. E un fapt de natura sa alunge – mai cu seama in cazul unui scriitor – multe cosmaruri pe care eu unul le am uneori. Un asemenea cosmar ar fi acela ca intreaga Europa a devenit germana; ca toti creatorii de cultura din Germania si reprezentantii constiintei noastre au disparut, iar in locul lor, peste intreaga Europa s-a intins un val de falsa siguranta, social-democratie si eficienta mic-burgheza. Celalalt cosmar arata asa: sint invitat la o intilnire a autorilor europeni unde Germania nici nu mai exista; eu am devenit autor „european“, ca si colegul meu danez, ca si colega mea poloneza.

As putea fi, in acest cosmar, de doua ori disperat: si ca autor german, si ca autor european. In ambele mele ipostaze as trai aceeasi frica de omogenizare, de armonizare inadecvata, care pastreaza prea putin din arhipelagul cu multiple tonuri.
In vagonul Trenului Literaturii Europa nu a aparut aceasta teama. Ora de ora s-a verificat acolo transferul literar, s-au descoperit dificultatile sale, dar s-au impartit si recompense si in final se vor dovedi indaratnicia care prinde radacini in felul de a vedea local, dar si deschis spre lume ca un adevar al acestui continent. Incerc sa-mi reprezint lucrurile astfel: aceste sapte saptamini de convorbiri asupra literaturii din Europa, despre Europa in literatura au insemnat sapte saptamini de acomodare a perceptiilor asupra proiectelor locale si regionale din Europa, de armonizare a imaginilor diferite de privelisti, orase si oameni. Sapte saptamini care au reprezentat nu doar un cor de voci vorbind limbi diferite, nu doar o nobila intrecere literara, cit un cor farimitat si diferentiat, tocmai prin eterogenitatea lui – o imagine a adevaratei Constitutii a continentului.

Participantii la Trenul Literaturii au de biruit o tema pentru acasa. Pina in noiembrie trebuie sa livreze un text de vreo zece pagini pe tema Catre Europa, referitor la experienta dobindita pe sinele si in garile Trenului. Daca, suprapuse, aceste texte vor scoate la iveala faptul ca Europa este o memorie compusa din multiple piste insufletite – fie impracticabile, fie unite, fie intersectate –, atunci inseamna ca acest proiect „grotesc“ a fost folositor – „grotesc“ in sensul cu care Friedrich Dürrenmatt a utilizat acest cuvint: bizar, nebun, pur si simplu bun.
–––––
Poetul Joachim SARTORIUS este secretar general al retelei Institutelor Goethe si a facut parte, alaturi de Hans Magnus Enzensberger si Jean-Baptiste Joly, din juriul care i-a ales pe scriitorii germani participanti la Trenul Literaturii Europa 2000. Recent a fost desemnat director al festivalurilor de film si de teatru de la Berlin. Acest articol a aparut in editia speciala Der Tagespiegel consacrata sosirii Trenului Literaturii la Berlin.

Traducere de
Ovidiu S. POPESCU