OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ca-n fiecare an aproape, bacalaureatul la romana stirneste nemultumiri. Al treilea subiect de la proba scrisa, un eseu argumentativ despre modernismul poetilor traditionalisti (pornind de la un citat din Metamorfozele poeziei, cartea lui Nicolae Manolescu) a pus pe jar comunitatea convorbitorilor pe net, intrucit nu este de nivel mediu, adica nu permite reproducerea/copierea unor comentarii de-a gata (cam asta inseamna, la noi, nivel mediu) si pare sa verifice cit s-a invatat si cit s-a inteles din fenomenul cultural si literar romanesc.

Nimeni nu s-a impiedicat de el atita vreme cit a fost doar o varianta de examen, printre alte 99, dintr-un lapsus colectiv care exprima sentimentul obscur ca institutiile noastre au menirea de a controla hazardul in asa fel incit noua sa ne fie bine. Ciudat este faptul ca mai toti dintre revoltati au luat 10 la proba orala a aceleiasi discipline. Prin urmare, sint niste elevi straluciti (la nivel mediu, sa nu uitam) si ne-am astepta, totusi, ca nici unul dintre subiectele prevazute de programa sa nu le provoace atitea dureri de cap si atitea impulsuri agresive.

De vina sint, in opinia lor, ministerul de resort si toti profesorii, care au avut dintotdeauna placerea diabolica de a-i „secera“ (este termenul lor). Unul este nedumerit de faptul ca onor ministerul n-a extras alta varianta cind a constatat (?) cit de grea este aceea cu numarul 78, altul e convins ca tragerea la sorti a fost masluita, multi elevi de la clasele de matematica nu inteleg de ce „ministeru’ lu’ peste sa ne strice viitorul cu asa varianta la romana, macar sa recunoasca ca s-a ales special...“
Mie personal jargonul tinerilor nostri rebeli imi suna a „neicusorule, puicusorule“ si a „eu care familia mea de la patuzsopt...“ ii rog sa nu se supere pe mine, in virtutea dreptului la opinie, desi sint aproape nule sansele ca acest mesaj sa ajunga pina la ei. Atitudinea lor nu este singulara, as zice ca exprima daca nu un spirit, macar o tendinta a veacului romanesc contemporan (vezi teoria lovinesciana si modernismul interbelic care apar in cazul mai multor variante de examen decit traditionalismul).

In numele nivelului mediu pe care nu reusim sa-l fixam deocamdata in termeni educationali decit cu mare dificultate si aproximatie, se cer note mari pentru toata lumea, la ore si la examene, stiut fiind faptul ca sintem egali de la natura (adica la fel de frumosi si de destepti) si la fel de egali socialmente vorbind (cu multi bani, carti si alte mijloace care inlesnesc saltul intelectual). Cind hazardul ne contrazice, asa cum s-a intimplat de data aceasta, cind fatalitatea a luat numarul de cod 78, devenim agresivi: pe net sau in salile de examen dotate cu supraveghetori mai slabi de inger care n-au rezistat disperarii elevilor nestiutori de traditionalism si le-au permis sa-i interogheze insistent pe cei, din intimplare sau nu, stiutori, astfel incit, in vacarmul general, rezultatul sa fie cam acelasi. Nu mai vorbesc de celelalte „disfunctionalitati“ pe care le cunoaste toata lumea, cum ar copiatul individual sau colectiv, mult inlesnit de nefericita idee a publicarii variantelor de examen si a cartilor care contin rezolvarile acestora, nu toate onorabile.

E binevenita ideea unui eseu argumentativ
Lasind gluma amara la o parte, subiectul al treilea al variantei invocate este, totusi, discutabil in privinta respectarii nivelului mediu, poate, dar mai ales la nivelul respectarii programei de bacalaureat. E binevenita ideea unui eseu argumentativ care sa impiedice reproducerea mecanica de comentarii invatate, chiar in conditiile in care subiectul reclama o analiza a carei subtilitate trece de medie, intrucit nu cred ca strica o doza oarecare de elitism intr-o atmosfera sociala suprasaturata de mediocritate, daca nu de impostura. Nu avem voie, in schimb, sa cerem la examenul de bacalaureat informatie cit de cit consistenta despre samanatorism, atita vreme cit programa de limba si literatura romana pentru clasa a XI-a prevede, la continuturi, traditionalismul interbelic, iar programa de bacalaureat pretinde acelasi lucru.

Citatul din Nicolae Manolescu, ales nefericit din aceasta cauza, suna astfel: „Traditionalismul nu e convertirea samanatorismului; traditionalismul e un stil, o formula inventata de poetii moderni iesiti adesea din scoala simbolismului.“ Cum sa argumentezi sau sa respingi cu argumente ideea, daca n-ai habar de samanatorism sau ai, in cel mai bun caz, informatii sumare pe care le includ, din intimplare, unele manuale?
Repet, orientarile traditionaliste de la inceputul secolului al XX-lea, samanatorismul si poporanismul, situate inaintea perioadei interbelice, nu sint incluse nici in programa de liceu, nici in programa de bacalaureat. Manualele sau profesorii pot sa le ia in considerare atunci cind trateaza traditionalismul interbelic sau nu. O fac, de regula, cu titlu informativ si numai la nivelul schematic si general al ideologiei, nu al literaturii propriu-zise. in ceea ce priveste partea a doua a fragmentului citat, poezia traditionalista ca formula a poeziei moderne, programa permite tratarea in bune conditii a subiectului; acesta ar fi putut deveni prilejul unei evaluari exigente atit a informatiei literare, cit si a competentelor analitice si de comunicare. Nu in aceste conditii, din pacate.

Majoritatea lucrarilor bune pe care am avut ocazia sa le parcurg (foarte putine, in conditiile in care am corectat teze ale unor elevi de la licee bine cotate) au evitat samanatorismul si-au incercat sa recunoasca note moderne la Vasile Voiculescu si la Ion Pillat, de felul urmator: constiinta scindata, simbolistica ambigua, subiectivizare a pastelului etc. Asemenea incercari erau inevitabile, de vreme ce se citeaza din Manolescu doar un fragment care enunta ideea. E drept ca nici ceea ce urmeaza nu ar fi fost de mare ajutor, chiar daca ideea ar fi devenit mai limpede. Criticul vorbeste despre revalorificarea traditiei, despre o modernitate care deriva din reluare si din constiinta acesteia, straina in poezie de caracterul genuin al valorificarii traditiei in literatura anterioara. Ar fi fost, prea mult, cred, si pentru un stralucit absolvent de liceu!

Trunchiat, asa cum am vazut, citatul permitea totusi un eseu argumentativ rezonabil, in conditiile in care se stapineau foarte bine informatiile despre poezia traditionalista si modernista interbelica. Cine a avut insa nesansa sa incerce sa aduca in discutie samanatorismul, recurgind la bruma de cunostinte de care dispunea, are tot dreptul sa conteste examenul.
Nu a trecut prea mult timp de la teza unica la clasa a VIII-a, cind, pentru citeva zile, elevi si profesori (de romana) au fost obligati sa se gindeasca bine daca in cazul secventei „ma-ta“ este vorba de o unitate sintactica sau de doua. Marturisesc ca, in ciuda dorintei mele de onestitate profesionala, refuz sa aflu care este raspunsul corect in aceasta situatie. Pentru ca, in unele cazuri, mi se pare mai important simtul ridicolului decit adevarul gramatical. De ce tocmai „ma-ta“? Cum se explica faptul ca probleme controversate ajung in manuale, in subiectele de examene, de parca n-ar fi suficiente acelea fundamentale ca sa facem educatie la nivel mediu?

In medie, elevii nostri comunica foarte prost oral si in scris, dar trebuie sa se gindeasca la o subtilitate gramaticala si retorica („ma-ta“), la samanatorismul de care nu mai sint interesati decit specialistii, la doine obscure de-a dreptul pentru un copil crescut la oras, prezente abundent in variantele de la capacitate (cind nu sint doine, sint fragmente insipide din autori de mina a doua, cu aceeasi lume taraneasca buna, dreapta si urgisita, despre care nu stiu daca a existat vreodata undeva). O adevarata vinatoare a exotismelor, in locul unei insistente asupra reperelor simple si eficiente. Prietenii mei revoltati, despre care am vorbit la inceput, au primit pe caile obscure ale hazardului un raspuns pe masura: cui vrea o nota mare la romana, convins fiind ca o merita, cu toate ca a invatat doar unele lucruri (fara placere, evident), ii pica la examen o ciudatenie de subiect. Dupa cum se vede, nu doar contrariile se atrag.