„Balada fratelui mort“ călătoreşte prin Balcani

Interviu cu Sotiris Hatzakis

Autor: Claudiu Sfirschi-LĂUDAT | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

„Balada fratelui mort“ călătoreşte prin Balcani

Sotiris Hatzakis, regizorul spectacolului Cîntecul fratelui mort, care se joacă la Bucureşti pe 30 aprilie, la Sala Atelier a TNB

Cum se explică interesul dvs. pentru Cîntecul fratelui mort?

Baladele unesc experienţa modernă elenă de lumea antică. Temele lor se regăsesc în poveştile lui Homer, precum şi în tragedii (Ciclul teban, Ciclul Atrizilor). De 15 ani cercetez reminiscenţele discursului tragediei în cultura populară. Mai concret, nucleul tragic al culturii populare, lăsînd deoparte elementele străine dăunătoare, precum cele ale folclorului sau ale perspectivei turistice şi exotice.

Cît priveşte balada fratelui mort, interesul meu s-a îndreptat cu precădere asupra următoarelor aspecte, care m-au emoţionat foarte mult: 1. legătura nemijlocită a acestei balade cu peripeţiile catabazei lui Dionysos, Adonis ş.a.m.d., adică a tuturor acelor figuri care urmează ciclul sfînt al naturii: înmugurire, înflorire, rodire, ofilire, putrezire, aşteptarea sub pămînt pînă la următoarea încolţire – ne referim, aşadar, la mitul traseului ciclic al rodului în experienţa mediteraneană; 2. întregul poem se întemeiază pe regulile, stilul şi natura, pe conţinutul şi forma dramei antice – Cîntecul fratelui mort conţine în potenţă toate acele elemente care îi definesc modalitatea de realizare pe scenă; 3. învierea lui Constantin nu este de natură religioasă, adică soteriologică, ci are un caracter antropocentric – cu ajutorul datelor lor culturale, popoarele din Balcani fac posibilă o înviere antropocentrică: un tînăr bărbat sau o făptură aidoma lui se ridică din mormînt în urma unor amarnice blesteme şi invocaţii ale mamei sale, şi asta pentru a-şi ţine legămîntul, pentru a-şi respecta cuvîntul de onoare dat ca bărbat. O Înviere determinată de mîndrie, care defineşte o existenţă organizată pe principii şi legată de modalităţi de comunicare orală, proprii unei vieţi colective primordiale desfăşurate la hotarele comunităţii.

Care este mesajul special al acestei balade de inspiraţie comună, în contextul spiritual mai larg al regiunii balcanice?

Popoarele din Balcani reuşesc să înlăture orice diferenţe şi pot pune în valoare elementele comune ale regiunii, miturile care le unesc – creîndu-se astfel o coeziune care funcţionează drept garanţie a convieţuirii paşnice –, dezvoltarea creatoare şi colaborarea.

Absolutul este cheia care deschide poarta tragicului

Ce loc ocupă acest spectacol interbalcanic în opera dvs. regizorală?

Cîmpul cercetărilor întreprinse de mine cu privire la relaţia dintre discursul tragic şi cultura populară cuprinde: 1. opere de frunte ale prozei neogreceşti (Ucigaşa de Alexandros Papadiamandis, Papesa Ioana de Emmanuil Roidis, Ultima ispită de Nikos Kazantzakis);

2. poveşti populare greceşti, proteice şi instinctive, de tradiţie păgînă şi de origine dionisiacă; 3. texte-mărturii din Vieţile sfinţilor Bisericii Ortodoxe; 4. balade, precum aceea a fratelui mort, care condensează, în doar două file, seva unor întregi opere tragice ale Antichităţii. Cei 14 ani în care m-am îndeletnicit cu acest Cîntec al fratelui mort arată că izvorul este nesecătuit, iar viaţa mea teatrală şi spirituală se va adăpa din el şi în viitor.

Care este firul călăuzitor care străbate întregul spectacol pus în scenă de dvs.?

Ideea absolutului. Transgresarea măsurii, hybris-ul din trufie, aroganţă, înflăcărare. Absolutul este cheia care deschide poarta tragicului. Măsura însă, simţul comun, asemeni părerii comune, nu reprezintă un reper moral vizibil pe care, în urma unei hotărîri, îl încălcăm sau nu. Este unul nevăzut şi în continuă mişcare, iar atunci cînd îl transgresăm, mînaţi spre pierzanie, în clipa aceea socotim că acţionăm drept. Omul, fără ştire, atunci cînd săvîrşeşte o fărădelege, se îndreaptă spre pieire. Acesta este parcursul său tragic. Să cadă în iţele destinului, ale zeilor şi ale Istoriei, fără nici o bănuială şi inocent, stînd astfel mărturie pentru pătimirile existenţei omeneşti.

Ce urmăriţi să puneţi în lumină prin dimensiunea panbalcanică a acestui spectacol?

Colaborarea dintre actori, regizori, scenografi, costumieri, muzicieni şi tehnicieni din ţări diferite. Deosebit de importantă este reunirea caracterelor, a convingerilor, a experienţei şi a măiestriei tuturor celor care participă la realizarea unui spectacol de teatru. Acest gen de întîlnire certifică etimologia cuvîntului „teatru“ (thateros: „contemplarea celuilalt“) şi alungă teama de „Celălalt“. Nici o identitate nu este îndreptăţită fără călătoria în alteritatea „Celuilalt“. Adeverirea de sine presupune existenţa celuilalt şi dreptul benefic al diferenţei. În acest chip sînt ocolite fobiile şi reacţiile rasiste.

Călătorie în străfundurile existenţei şi ale limbii

Ce criterii au determinat alegerea protagoniştilor?

Criteriul principal în alegerea tuturor actorilor a fost contactul lor cu elementul teluric, proteic, „crud“ potrivit lui Lévi-Strauss. Printr-o serie de exerciţii, am făcut o călătorie în străfundurile existenţei şi ale limbii; în stadiul preverbal de la obîrşia limbii se auzeau răsuflări, gemete de dragoste, de frică, ţipetele facerii, bocete, chiote de biruinţă, înăbuşite sunete de uimire, descoperire şi uşurare. Toate acestea, înainte de a fi codificate şi a alcătui cuvinte, fraze, limbă. Exerciţiile preverbale au făcut posibilă jucarea spectacolului în 5 limbi, cu o fluenţă neîntreruptă, fără ca spectatorul să-şi dea seama. Iar acest lucru confirmă existenţa unei matrice populare unice în toate ţările balcanice.

Cum a receptat publicul atenian demersul dvs. original?

Întîmpinarea spectacolului a fost plină de entuziasm. Publicul şi criticii au vorbit despre raportul dinamic dintre drama antică şi cultura populară, subliniind ceea ce şi noi susţinem de ani buni: anume că teatrul îşi are originea în rituri, iar atunci cînd este rupt de acestea, el sărăceşte, devenind altceva, probabil mai distractiv şi mai uşuratic, însă departe de a alina spiritul şi sufletul omului. Publicul a văzut spectacolul ca pe o tragedie antică, a fost impresionat de participarea actorilor străini, precum şi de constatarea că Balada fratelui mort nu este un bun deţinut, ci o pasăre care, fără să aibă nevoie de bilet de liberă trecere, zboară slobodă pe cerul Balcanilor.

Legendele au viaţă şi călătoresc libere în spaţiu şi în timp. În Balcani, ca şi aiurea, ele se apropie şi se despart în ritmul unui dans, iar de multe ori variantele aceleiaşi legende se contopesc şi îşi pierd identitatea şi originea pentru a ajunge, în cele din urmă, asemenea unui singur cîntec care se perindă pe buzele tuturor, devenind astfel o moştenire comună imemorială. Adesea, aceste legende sînt vechi poveşti de familie despre persoane dispărute, care se întorc printre cei vii sub chipul unor fantasme, aducîndu-le aminte de promisiuni şi doruri care-i leagă, pe vii şi morţi, prin puterea cuvîntului neîntrerupt cîntat fie ca un bocet, fie ca un cîntec de leagăn. Popoarele din Balcani par mult mai legate de tradiţie, de memoria transmisă prin viu grai, parcă temătoare că îşi vor pierde coeziunea dacă vor da uitării ceea ce le leagă, chiar dacă acest lucru este o suferinţă în comun îndurată. Peste prezentul Balcanilor pluteşte mereu umbra trecutului, fie ea şi sub forma tradiţiilor ce semnifică o simţire comună. Una dintre legendele care conferă unitate spaţiului balcanic este şi aceea a „fratelui mort“, a strigoiului (cunoscută la noi sub numele de Voica), care îi promite mamei sale să-i aducă înapoi fiica aflată în pribegie, atunci cînd aceea se va afla pe patul de moarte. Cunoscînd ca orice legendă numeroase variante, povestea fratelui mort a călătorit neîntrerupt prin Balcani, încă din secolele VIII-IX, amintind de teme dragi ale cîntecelor populare: pribegie, onoare şi dragoste maternă.

Preocupat să descopere elementele comune ale spaţiului balcanic şi să le pună în lumină prin intermediul artei teatrale, regizorul grec Sotiris Hatzakis a realizat, în urma studierii timp de cîţiva ani buni a versiunilor Cîntecului fratelui mort, un spectacol la care participă mari actori din cinci ţări balcanice, graţie sprijinului generos al Fundaţiei „Alexandros S. Onasis“: Margarita Xhepa din Albania (cunoscută îndeosebi pentru interpretarea unor mari roluri ale tragediei antice), Maia Morgenstern şi Maria Katsiadaki din Grecia, care vor interpreta rolul mamei, fiecare în propria sa limbă, Nikos Arvanitis (Constantin), Kiti Selmani Djecevic (Areti), precum şi un grup de zece persoane care constituie corul, numit „comunitatea populară“, element ce conferă întregii reprezentaţii caracterul unei tragedii antice. Sotiris Hatzakis a prelucrat textul baladei, căruia i-a adăugat bocete, pasaje din Biblie (Apocalipsa după Ioan), poeme de Lorca şi fragmente din Hecuba lui Euripide. Scopul principal al reprezentaţiei, care a avut loc mai întîi în Grecia, la Teatrul „Kappa“, în perioada 26 martie-5 aprilie, este acela de a susţine dialogul intercultural, fapt pus în evidenţă cu deosebire (pe lîngă respectarea limbii materne a fiecărei actriţe) de corul format din imigranţi în Grecia. „Fiecare actor poartă cu sine identitatea sa naţională, iar acest lucru este evident pe scenă. Este creată astfel o rezonanţă interbalcanică“, afirmă regizorul Sotiris Hatzakis, completînd: „Într-o scenă de bocet, o femeie din Serbia ţine la pieptul ei un actor albanez, şi asta în momentul în care ştim că între ei există un Kosovo. Balcanii reprezintă vecinătatea noastră. Nu avem nimic de împărţit“. Subliniind acelaşi efort de a căuta o unitate în diversitatea care defineşte spaţiul balcanic, Sotiris Hatzakis afirmă: „Am adunat oameni din cinci ţări diferite într-o tînguire comună, în care fiecare actor vorbeşte propria limbă pentru a-şi aduce amintirile personale în această reprezentaţie“. După premiera care a avut loc la Atena pe data de 26 martie, spectacolul va călători în celelalte ţări participante (Albania, Serbia şi Bulgaria), poposind pe data de 30 aprilie la Bucureşti, la Teatrul Naţional, Sala Atelier.

Cîntecul fratelui mort

Concepţie, adaptare şi scenariu: Sotiris Hatzakis

Scenografie: Ersi Drini

Costume: Yannis Metzikof

Coregrafie: Maria Gouti

Interpretează:

Mama: Maia Morgenstern, Margarita Xhepa, Maria Katsiadaki

Constantin: Nikos Arvanitis

Areti/Voica: Kiti Selmani Djecevic

Traducători: Monica Chihaia (română); Romeo Gollku (albaneză); Gaga Rosic (sîrbă); Tsetsko Sourdoulov (bulgară)

Producător: Teatrul Alekton, Konstantinos Kartelias

Sponsor principal: Fundaţia Publică „Alexandros S. Onasis“