OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cine se hotaraste sa iasa din forfota strazii si isi acorda citeva clipe de ragaz urcind la etajul al treilea al Centrului Artexpo de la Teatrul National va fi pe deplin rasplatit. In plin centru al orasului, galeria GAD ofera o oaza de liniste; expozitia fotografica Oboselile popoarelor uitate. Cimitire din tarile fostului imperiu austro-ungar ne consoleaza cu un scurt memento mori pentru frustrarile si neimplinirile agitatiei noastre cotidiene. Fotografiile lui Christoph Lingg si textele insotitoare ale Susannei Schaber sint rodul unor calatorii prin fostele provincii austro-ungare – pornind din nordul Italiei, Slovenia, Croatia si Bosnia-Hertegovina, trecind prin Cehia, Ungaria si Polonia, pina in Ucraina, Ardeal si Maramures –, in decursul carora cei doi artisti austrieci au vizitat nu mai putin de 72 de cimitire vechi. Rezultatele? Initial, cartea Vergessener Völker Müdigkeiten. Friedhöfe in den Kronländern der ehemaligen k.u.k, Monarchie (Picus Verlag, Viena), iar acum, o expozitie de suflet si de atmosfera.

„Atunci se stia (sau poate se banuia numai) ca moartea e in om ca simburele in fruct. Copiii aveau una mica si virstnicii una mare. Femeile o purtau in pintece, iar barbatii in piept. O aveau, si asta ii dadea fiecaruia o demnitate ciudata si o mindrie linistita“, scria Rilke in Insemnarile lui Malte Laurids Brigge. Cele patruzeci de fotografii alb-negru ale lui Christoph Lingg nu sint totusi nici poeme despre muritori, nici despre suferinta celor lasati in urma, ci despre serenitatea mortilor. O singura imagine face referire la ritualurile prin care se ingrijeste memoria celor disparuti: o batrina face pomana in cimitirul din Botiza (Maramures). Dar chiar si ea pare mai degraba mesagerul lumii de dincolo si detinatoarea tacuta a misterului acesteia. „N-am vrut sa tulburam suferinta celor indoliati“, explica fotograful si scriitoarea absenta figurilor vii. O motivatie etica genereaza insa un efect estetic: aceasta este o lume tacuta si inchisa. Din vremi de mult uitate urca pina la noi lupta ei straina si indepartata; este o lupta cu timpul si cu uitarea.

Lespezi si morminte, cripte si cavouri, statui si obeliscuri, tintirimul insusi ca monument colectiv sint personajele cvasianonime si mute in pantomima unei piese de atmosfera. Cimitire umbrite de vegetatie, in care statui neoclasice infrunta judecata mortii tinindu-se de mina, tintirime mici si sarace, pierdute pe cimp, stinghere pe fundalul dezolant al unui tren de marfa. Cimitire ingrijite si cimitire parasite, monumente falnic-individualiste si altele ingramadite ca o familie inspaimintata. Statui de o senzualitate eleganta si melancolica si monumente posace. Marmura si lemn putred. In fata mortii sintem cu totii egali, se citeste din fotografii: dincolo de interesantele deosebiri dintre ritualuri, descrise de Susanne Schaber, in toate cimitirele, fie ele catolice, protestante ori ortodoxe, evreiesti sau musulmane, domnesc pacea si uitarea. Friedhof: curte si gradina a pacii.

Memoria, istoria, uitarea este titlul unei recente carti a lui Paul Ricœur. Fotografiile lui Christoph Lingg i-ar putea servi drept material ilustrativ ideal. Lespezile si monumentele funerare, inscriptiile si fotografiile cu cei decedati sint menite sa sprijine memoria si sa ne pastreze vii amintirile despre cei disparuti; ele servesc eternitatea. Cimitirele cad totusi in uitare. Fara de noi, mortii mor inca o data. Cimitire paraginite, obeliscuri prabusite unul peste altul ca intr-un joc de domino, statui ramase fara cap – intregul tintirim redevine natura. Stralucirea marmurii prin frunzis, crucile renascind ca un cimp de ghiocei dintr-un covor de frunze moarte, grilajul odinioara impunator al portii, pe care se incolacesc astazi tulpini – intregul ciclu al vietii si al mortii este ipostaziat in imagini pline de lirism, atestind o deosebita sensibilitate pentru detaliul relevant si pentru jocurile de lumini si umbre. Uneori insa, strigatul istoriei tulbura din nou pacea cimitirelor si profaneaza morminte ori le transforma in transee ale unui alt razboi. Ura se descarca deopotriva asupra viilor si a mortilor.

Ce-i drept, tema aleasa este in sine poetica. Aceasta nu diminueaza insa cu nimic valoarea literara a eseurilor Susannei Schaber, informative si lirice totodata, sensibile si meditative. Grupate tematic, ele se refera la despartirea de cel mort si la ritualurile de ingropaciune, la devastarile cimitirelor si la cultul mortii frumoase in secolul al XIX-lea, in fine, la cimitire ca oaze ale vietii vegetale renascute si ca gradini botanice sui generis. Remarcabila este si frumusetea traducerii romanesti a textelor, datorata lui Peter Sragher, chiar daca placerea lecturii este pe alocuri umbrita de erori de limba inadmisibile (de genul „se exista“). Nu in ultimul rind, participantii la vernisajul din data de 15 martie au avut ocazia sa asiste la un Diashow in care au fost prezentate in total 200 de fotografii pe aceeasi tema ale lui Christoph Lingg, pe un interesant si adecvat fundal sonor compus special de Karmella Tepkolenko (Ucraina). Expozitia – care a circulat deja in mai multe tari – va fi prezentata si la Timisoara, Sibiu si Oradea. La Bucuresti ea mai poate fi vizitata pina pe 12 aprilie.