OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De ce este oare atit de importanta analiza formarii stereotipurilor cu privire la alteritate?

Fara indoiala, un astfel de studiu este interesant din perspectiva istorica si literara, dar are si dimensiuni politice importante. Perceptiile stereotipice influenteaza luarea de decizii, ca de pilda pentru tarile care sint invitate sa intre in „Europa“ (adica in Uniunea Europeana) ori NATO sau pentru cele care atrag investitiile straine etc. Polonia, Ungaria si Republica Ceha se prezinta ca „europene“, adesea in opozitie cu Balcanii, iar acest lucru se reflecta in modul in care sint percepute de ceilalti. Balcanii au devenit un refugiu al rasismului „corect din punct de vedere politic“. Asa cum argumentez in Inventind Ruritania, despre tarile balcanice se vorbeste intr-un mod inacceptabil, daca ar fi aplicat tarilor africane sau asiatice. Iata de ce este important sa intelegem stereotipurile, tocmai pentru a actiona impotriva lor.

Dar si pentru a ne comunica mesajul cit mai eficient posibil. Cind presedintele bosniac Alija Izerbegovic compara harta etnica a tarii sale cu tablourile lui Jackson Pollock, aceasta a devenit una dintre cele mai citate afirmatii politice ale razboiului bosniac. Comparatia – atit de clara si eficienta pentru ziaristii apuseni – nu putea fi mai obscura pentru publicul balcanic.

Cum este Romania afectata de acest proces al colonizarii imaginare?

Este afectata pentru ca, mai mult decit oricare alta tara balcanica (cu exceptia Albaniei), Romania a continuat sa fie perceputa de catre scriitorii britanici ca „necunoscuta“ si oarecum mai misterioasa decit vecinii sai. Cred ca motivul este foarte simplu – Albania si Romania erau, din punct de vedere istoric, cam „in afara drumului“, nefiind atit de mult strabatute de englezi in itinerariile lor spre Orientul Mijlociu sau alte locuri. Acest sentiment al misterului si distantei, asociat totodata cu constientizarea faptului ca, fiind o tara latina, ea era mai aproape de „Europa“ decit alte regiuni balcanice, a contribuit la atractivitatea literara a acestor carti britanice plasate in Romania. Din nefericire, harta simbolica a Romaniei este profund influentata de imaginea Contelui Dracula – si inteleg de ce aceasta ii irita pe unii romani. Bram Stoker, autorul, nu a descins niciodata in Balcani, iar „Dracula“ este fara indoiala o expresie a anxietatilor britanice de la sfirsitul secolului al XIX-lea – de la cele legate de transfuzia de singe, pina la cele privind colonizarea inversa. Este important sa ne amintim, totusi, ca Dracula este amenintator tocmai pentru ca e european. Vorbeste limba engleza, biblioteca lui contine multe carti britanice, este „invizibil“ printre englezi pe strazile Londrei. Aceasta „europenitate“ a Contelui Dracula devine si mai evidenta in versiunile cinematografice ale romanului, unde el constituie o imagine a decadentului european, cu pelerina sa de opera, cu fata palida si buzele rosii. Ne aminteste de Oscar Wilde, care era, asemeni lui Bram Stoker, un outsider al culturii britanice.

Cum am putea transforma totusi „imaginile negative“ despre noi in folosul nostru? Ar trebui sa le respingem pentru ca ne ranesc mindria nationala?

Singura modalitate de abordare a imaginilor negative este incercarea de a le intelege radacinile. Simpla lor respingere nu e suficienta. Trebuie sa admitem ca fiecarei tari si nationalitati i se ataseaza atit stereotipuri negative, cit si pozitive. Uitati-va la stereotipurile europene despre americani, de exemplu: sint atitia europeni care dispretuiesc cultura americana in timp ce se infrupta din ea fara reticente. Britanicii sint perceputi de alti europeni ca fiind reci, retinuti si nedemni de incredere in afacerile externe (precum in expresia „perfidul Albion“). Nu vad cum i-ar putea deranja sa cunoasca si sa inteleaga aceste perceptii. Un politician german acuza de curind Anglia ca ar trai in timpul celui de al doilea razboi mondial pentru ca foloseste inca stereotipurile naziste spre a-i descrie pe ministrii germani contemporani. Pentru britanici, Franta este una dintre destinatiile preferate de vacanta, insa, in acelasi timp, unii se refera la francezi ca „broaste“ (pentru ca maninca broaste, ceea ce multor englezi li se pare dezgustator). Institutul francez din Londra, finantat de guvernul francez, a intors acest stereotip in avantajul sau, facind reclame pentru cursurile de limba franceza cu ajutorul unor postere reprezentind niste broaste simpatice. Cu siguranta, o modalitate de a te ocupa de stereotipuri este sa demonstrezi cit de ridicole sint.

Daca respingi stereotipurile „negative“ doar pentru ca iti ranesc mindria nationala, iti demonstrezi complexul de inferioritate care se manifesta in incercarea de a dovedi ca natiunea ta le este superioara altora. Fiecare popor isi are propriile mituri ale „superioritatii“, oricit de ridicole ar parea ele celor din afara. In Balcani, unele natiuni cred ca sint mai „vechi“ decit altele, ca au fost „aici“ primele, ca au avut cel mai mare regat cu secole in urma etc. In acelasi timp, stim atit de putine lucruri unii despre altii. Nu vorbim limbile celorlalti, nu ne vizitam tarile.

Dorinta de a intelege Balcanii ca intreg, si nu numai coltul meu de peninsula a fost un alt motiv pentru care am scris Inventind Ruritania. De fapt, mi-am inceput cercetarile cu Romania, am facut vizite lungi in tara dumneavoastra si mi-am inceput studiile pentru doctorat cu citiva ani in urma, cautind scriitori britanici si americani care au fost in Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, intr-un fel, a trebuit sa fac o miscare in celalalt capat al Europei pentru a intelege cit de interesant era vecinul de linga mine.

La noi, inca este confuz statutul „imagologiei“. Exista diferente intre studiile istorice, politice si literare asupra imaginii?

As spune ca diferentele de abordare sint neglijabile si ca principala deosebire consta, poate, in alegerea materialului de studiu, desi chiar si acesta este pe cale de disparitie. In Marea Britanie, toate aceste discipline se impletesc in contextul mai larg al studiilor culturale. Cartea mea reprezinta probabil un bun exemplu. Este folosita deja ca manual in doua universitati de aici: in prima, la departamentul de istorie, in cealalta, la departamentul de limbi slave, desi eu predau literatura engleza. Unele librarii o vind la sectia de istorie sau la cea de studii culturale, iar altele la cea de literatura engleza. Sint invitata sa vorbesc despre acelasi subiect la conferinte pe tema studiilor post-coloniale ori pe teme de istorie si istoria literaturii. Toate aceste domenii devin in mod organic interdisciplinare, incit insesi departamentele universitare se transforma pentru a se acomoda cu diversitatea cercetarii actuale. Dezvoltarea studiilor culturale reflecta aceste schimbari.

Cartea ta nu este deloc comoda. Totusi, cum a fost primita Inventind Ruritania in Anglia si care au fost ecourile in tara ta de origine?

Inventind Ruritania a fost unul dintre titlurile academice din 1998 cu mare ecou in presa. Pagini intregi i-au fost dedicate in cele mai importante publicatii britanice si a avut, de asemenea, multe recenzii in reviste academice. Asa cum am mai spus, ma bucur foarte mult sa vad ca in doua universitati britanice a devenit deja manual. Au fost multe recenzii in Statele Unite, inclusiv o prezentare detaliata in Washington Post si in multe tari europene. Sint fericita ca Inventind Ruritania, desi produsul mai multor ani de cercetare, a reusit sa ajunga la publicul de dincolo de cercurile universitare. Citate din ea si-au gasit locul in rapoartele unor corespondenti britanici din Balcani, desi ei nu au fost neaparat de acord cu ceea ce am spus eu. S-au scris recenzii si in Iugoslavia, iar unii vorbesc chiar de traducerea ei, dar situatia de acolo este atit de disperata, incit va mai trece timp pina sa se realizeze. Mi s-a propus si traducerea in limba romana, asa ca vom mai vorbi dupa ce cartea va ajunge si la publicul romanesc, pe care il apreciez foarte mult.

Sper ca acest lucru se va intimpla cit de curind si ca vom fi destul de deschisi pentru a-i recepta mesajul, desi, poate, si pentru noi, Balcanii incep la sud de granita noastra. Sa nu uitam ca dincolo de granitele noastre se mentine si Europa viselor noastre. Ne aflam inca in acea zona de frontiera pe harta simbolica a Continentului, sfisiati intre autohtonism si mirajul Europei moderne. Din ambele directii ma tem ca pot veni atacurile asupra celui care se aventureaza pe terenul „minat“, dar atit de fascinant al studiului imaginilor. Ce te faci daca esti respins impreuna cu imaginile „negative“ care nu plac si de care te simti totusi obligat sa vorbesti?

Cred ca posibilii detractori care ar spune ca nu are nici un rost sa fie reflectate imaginile negative si stereotipurile straine in ceea ce va priveste si ca ar trebui sa se vorbeasca numai despre cele pozitive nu au dreptate. Orice argumentatie ar avea de suferit daca excluzi fie reprezentarile „pozitive“, fie cele „negative“: mentalitatea de „bunker“ pe care o implica acest tip de autocenzura nu poate decit sa distorsioneze imaginea de sine a oricarei natiuni. Fara „cacofonia“ imaginilor sfirsesti intr-un fel de univers distorsionat centrat pe sine, cu credinte gresite despre „noi“ si „ei“. Mai mult, cine poate spune care sint imaginile „pozitive“ si care sint „negative“? Ideile britanice din secolul al XIX-lea despre natiunile balcanice, pe care multi comentatori (atit rasariteni, cit si apuseni) le considera astazi „exotizante“ – si, deci, „negative“ – au fost create adesea de autori britanici atrasi in mod profund de aceasta zona. Sint convinsa ca in Romania mentalitatile sint mult mai permeabile la noutate, asa ca... spor la treaba!
E adevarat. As mai spune doar ca obsesia marginalitatii e la fel de daunatoare ca orgoliul de a considera ca te afli in chiar centrul lumii.