Barbarie: mutarea tezaurului de la MNAR la Cotroceni

Autor: Cosmin UNGUREANU | Categoria: Actualitate | 7 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Barbarie: mutarea tezaurului de la MNAR la Cotroceni

În urmă cu 148 de ani, cu puţin înainte de Legea secularizării averilor mănăstireşti, arheologul Alexandru Odobescu pleda pentru strîngerea obiectelor de cult într-un muzeu, „unde să le fie asigurată o conservare mai bună decît pe la mănăstiri“; datorită eforturilor acestui vizionar, a fost fondat Muzeul Naţional de Antichităţi, una dintre primele asemenea instituţii din spaţiul românesc. Despărţirea Statului de Biserică şi crearea muzeelor sînt două aspecte fundamentale ale modernităţii europene; orice ţară civilizată se recomandă printr-o guvernare liberă de ingerinţa clericală şi prin cultura sa, depozitată şi vehiculată (în parte) prin intermediul instituţiilor muzeale. În România, la aproape un veac şi jumătate de la demersurile energice ale lui Alexandru Odobescu, într-un răstimp nu tocmai abundent în vizionari şi nici munificent în privinţa culturii, asistăm neputincioşi la regres: Biserica Ortodoxă este din ce în ce mai activă, iar supravieţuirea patrimoniului devine incertă (fără ca între aceste două realităţi să existe, în general, o legătură nemijlocită).

O hotărîre de guvern publicată în 10 martie 2009, în Monitorul Oficial (dar datată 25 februarie), pune în vedere Muzeului Naţional de Artă al României să transfere administraţiei prezidenţiale, în termen de 30 de zile, odoarele provenind de la biserica fostei mănăstiri Cotroceni. Aproape 150 de obiecte de cult – icoane, broderii, orfevrărie, mobilier liturgic etc. – de o inestimabilă valoare urmează a fi extrase din spaţii special amenajate şi aşezate în biserică. Gravitatea acestei decizii guvernamentale este multiplă. Aplicarea ei ar crea un precedent primejdios pentru eventuale solicitări similare (altfel spus, este începutul sfîrşitului colecţiei muzeale), ar provoca închiderea Galeriei de Artă Medievală pe o perioadă nedeterminată (într-un context în care criza economică nu va permite, probabil, alocarea unor fonduri suplimentare în segmentul culturii), dar, mai ales, ar pecetlui soarta obiectelor de patrimoniu: odată scoase din mediul stabilizat şi controlat în care se află acum, ele se vor degrada iremediabil.

Chiar dacă ar fi reconstituită milimetric (ceea ce nu e cazul!), în privinţa microclimatului – temperatură, umezeală, luminozitate –, biserica de la Cotroceni nu se poate substitui unui muzeu. Indiferent de calitatea materialelor de construcţie şi a execuţiei, variaţiile de temperatură vor fi fatale unor obiecte fragile din lemn. De altfel, aceasta a fost şi concluzia comisiei convocate de MNAR, în componenţa căreia au intrat cei mai buni restauratori (Dan Mohanu, Oliviu Boldura, Pia Stinghie) şi specialişti în artă veche românească (Corina Popa, Constanţa Costea, Ioana Iancovescu, Anca Lăzărescu etc.) de care dispunem actualmente, convocată post factum, pe 9 martie, cînd deja hotărîrea de guvern fusese luată, chiar dacă nu şi publicată. Iată cîteva dintre problemele ridicate cu acel prilej, cu referire mai ales la iconostasul de lemn aurit: dacă se pune problema mutării lor, obiectele ar trebui să fie monitorizate vreme de cel puţin un an (Dan Mohanu); este posibil ca microclimatul din interiorul bisericii să fie incompatibil cu obiectele aduse la un anumit stadiu de conservare (opinie generală); odată demontat şi supus unor condiţii de transport necontrolate, iconostasul va fi grav afectat, el fiind oricum o piesă fixă, nedestinată manevrării (Pia Stinghie).

De altfel, istoria acestui patrimoniu este deja încărcată: el a fost adus la muzeu în august 1977 spre a fi salvat, întrucît biserica suferise grave avarii la zidăria portantă; în devălmăşia evenimentelor din 1989, iconostasul şi o parte dintre icoane au fost împuşcate, o atare tragedie făcînd necesare laborioase intervenţii de restaurare. Însumate, aceste traume fizice, evacuări forţate sau restaurări repetate au slăbit deja suficient de mult piesele de lemn pentru a mai suporta încă o intervenţie abruptă. Insuficient cunoscut este, apoi, metabolismul unui obiect de o asemenea vechime: restaurarea sa nu face decît să-i redea integritatea istorică (evidenţiind intervenţii succesive sau chiar lăsînd, acolo unde e cazul, anumite lacune vizibile), în timp ce efortul major constă în conservarea şi în monitorizarea sa atentă. A scoate un iconostas din muzeu pentru a-l instala într-o biserică de beton echivalează cu decuplarea unui bolnav de la perfuzia ce-l face încă să trăiască. Moartea simbolică a unui obiect de cult transformat în piesă de muzeu nu este anulată printr-o operaţiune inversă. Dimpotrivă, aceasta aduce cu sine moartea fizică a obiectului respectiv.

Sub aparenţa unei reparaţii istorice se ascunde, de fapt, o falsă problemă. Refacerea lăcaşului de cult ridicat de Şerban Cantacuzino este, e adevărat, un fapt de memorie. Însă chiar replicat în cel mai mic detaliu, noul edificiu nu are cum să fie altceva decît o copie, un simulacru de monument istoric. De ce nu ar fi atunci înzestrat cu un tezaur care, la rîndul său, să fie un simulacru al celui original? Sînt convins că se poate executa o replică fidelă a catapetesmei, că icoanele pictate de Constantinos pot fi înlocuite de altele copiate în detaliu. Dispunem de numeroase exemple de opere de artă înlocuite de „mulaje“, extrase din situl originar şi depuse în spaţiul sigur al muzeului: statuia ecvestră a lui Marc Aureliu se află în Muzeul Capitolin, unele vitralii de la Sainte-Chapelle sînt expuse în Muzeul Cluny, iar o parte dintre statuile ce ornamentau catedrala din Reims sînt plasate în Palais du Tau. În România, împotriva evidenţei, a logicii şi a argumentaţiei specialiştilor, se procedează invers, ca şi cum nu am avea deja un patrimoniu schilodit şi încă în suferinţă.

Decizia Guvernului, bizară prin precipitare şi discreţie, nu a fost reflectată în spaţiul opiniei publice pe măsura gravităţii ei. Slabele ecouri vehiculate de cîteva gazete autohtone, unele cu titluri de tabloid („Boc sparge Muzeul Naţional ca să aurească biserica lui Zeus“), atrag atenţia asupra actului legislativ în sine şi a problemelor administrative, şi mai puţin asupra sensului, dar mai cu seamă în privinţa consecinţelor. Unele voci se vor grăbi poate să salute iniţiativa Guvernului; vor zice că e drept ca odoarele bisericii să se întoarcă de unde au plecat, că e bine că nu ne-am pierdut credinţa încă şi că cinstim lăcaşurile de cult, că, iată, putem repara ororile patrimoniale comise în „epoca de aur“. Raţiunea somnolentă a acestor voci nu va voi să afle subtilităţi legate de conservare şi de microclimat. Iar somnul raţiunii – uităm sistematic – naşte monştri.

În joc este, de data aceasta, în chip paradoxal împotriva ortodoxist-naţionaliştilor, chiar un fragment din fiinţa naţională. Dacă organizăm (grabnic, pe furiş) sacrificarea unor piese de patrimoniu pentru obscure interese politice, dacă privim detaşaţi – grăbiţi să ne întoarcem la meschinele scandaluri cotidiene – la destrămarea unei colecţii muzeale, dacă nu protestăm în faţa acestei sinistre farse, înseamnă atunci că am ajuns pe marginea abisului: nimic nu mai contează cu adevărat, nonvaloarea ia locul valorii, relativizarea este absolută.

Pentru o parte dintre conaţionalii mei, care trăiesc în perimetrul superstiţiei şi al iconiţei de talcioc agăţate de parbriz, bisericoşi, dar ignari şi, din păcate, justiţiari, mîndri de a fi români – pe scurt, electoratul rămas liber al celor două partide naţionalist-extremiste evacuate de pe scena politică –, mutarea odoarelor în biserica proaspăt reclădită va reprezenta, probabil, îndreptarea unei nedreptăţi (niciodată comise!), un gest fondator, poate chiar un fel de palladium ridicat împotriva crizei economice. Tind să cred că actualul preşedinte, care şi-a descoperit evlavia necruţătoare pe final de mandat, caută să atragă tocmai voturile acestui segment de populaţie. Nu m-ar mira să fie aşa, la fel cum nu (mai) găsesc nefirească, din păcate, solicitudinea grăbită, soldăţească, a actualului premier. De la aceşti distinşi domni, fără îndoială prea ocupaţi să conducă ţara pentru a mai afla cum arată un muzeu pe dinăuntru, recunosc că mă aştept la orice.

Mă mîhneşte profund însă gracilitatea discretă, nonşalanţa inconştientă, ignoranţa suverană cu care prea-crudul ministru al Culturii consimte la această tragică barbarie. Admit cu naivitate că, aşa cum îl vedeam de la distanţă, am perceput doar verbul elegant, distincţia, gustul cultivat şi educaţia îngrijită. Nu şi mlădierea coloanei vertebrale. Nu cunosc dedesubturile politice ale numirii sale în actualul guvern, deşi înclin să cred că ea a fost, pentru a mă folosi chiar de propria sa terminologie, o „pleaşcă“. Dar este realmente trist să vezi cum tocmai cel aflat la cîrma Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (sic!), purtător de nume bizantin, sacrifică, pe altarul disciplinei de partid, odoarele unei biserici ctitorite în urmă cu mai bine de trei veacuri de un voievod de familie bizantină.

Autorul acestui text este referent la Departamentul „Educaţie“ din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României şi cunoaşte situaţia din interior. Opiniile exprimate aici în calitate de istoric de artă, din proprie iniţiativă, reprezintă o poziţie personală, dictată strict de conştiinţa profesională.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

Protest pentru salvarea iconostasuluiMihaela Iacob - Vineri, 20 Martie 2009, 13:40

Salvati Iconostasul de la Cotroceni!
Nu-l mutati de la MNAR!

Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania lanseaza un apel public pentru salvarea Iconostasului de la Cotroceni.

Pentru a initia o dezbatere la nivel national despre existenta muzeelor, rolul acestora in societate, modul in care se pastreaza si se valorifica patrimoniul in beneficiul publicului larg, RNMR pune in discutie Hotararea de Guvern nr.194/25.02.2009, publicata in Monitorul Oficial din 10.03.2009, care dispune preluarea in administrarea Administratiei Prezidentiale a mai multor bunuri culturale, proprietate privata a statului, aflate in custodia Muzeului National de Arta al Romaniei.

Obiectele in cauza provin de la biserica fostei manastiri Cotroceni (demolata in 1984) si au intrat in custodia Muzeului National de Arta al Romaniei pentru a fi salvate, in august 1977, dupa avarierea bisericii fostei manastiri Cotroceni in urma cutremurului. Aproape 150 de obiecte de cult – icoane, broderii, orfevrarie, mobilier liturgic - de o inestimabila valoare, urmeaza a fi extrase din spatii special amenajate si asezate in biserica de beton neterminata inca, reconstruita pe vechile fundatii ale bisericii manastirii ctitorite de Serban Cantacuzino, deci in conditii de conservare incerte.

Piesa de rezistenta din ansamblul vizat de aceasta Hotarare de Guvern este Iconostasul databil catre 1682, singurul pastrat din perioada cantacuzina in colectii publice muzeale si care, potrivit opiniei specialistilor, este pus intr-un mare pericol.

Publicul care doreste sa contribuie la salvarea Iconostasului de la Cotroceni este invitat sa se documenteze asupra situatiei si sa semneze petitia online deschisa de RNMR, care poate fi accesata la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie-p47413046.html

Petitia muzeografilorRNMR - Vineri, 20 Martie 2009, 13:45

Salvaţi Iconostasul de la Cotroceni!

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România lansează un apel public pentru salvarea Iconostasului de la Cotroceni.
Pentru a iniţia o dezbatere la nivel naţional despre existenţa muzeelor, rolul acestora în societate, modul în care se păstrează şi se valorifică patrimoniul în beneficiul publicului larg, RNMR pune în discuţie Hotărârea de Guvern nr.194/25.02.2009, publicată în Monitorul Oficial din 10.03.2009, care dispune preluarea în administrarea Administraţiei Prezidenţiale a mai multor bunuri culturale, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României.
Obiectele în cauză provin de la biserica fostei mănăstiri Cotroceni (demolată în 1984) şi au intrat în custodia Muzeului Naţional de Artă al României pentru a fi salvate, în august 1977, după avarierea bisericii fostei mănăstiri Cotroceni în urma cutremurului. Aproape 150 de obiecte de cult – icoane, broderii, orfevrărie, mobilier liturgic - de o inestimabilă valoare, urmează a fi extrase din spaţii special amenajate şi aşezate în biserica de beton neterminată încă, reconstruită pe vechile fundaţii ale bisericii mănăstirii ctitorite de Şerban Cantacuzino, deci în condiţii de conservare incerte.
Piesa de rezistenţă din ansamblul vizat de această Hotărâre de Guvern este Iconostasul databil către 1682, singurul păstrat din perioada cantacuzină în colecţii publice muzeale şi care, potrivit opiniei specialiştilor, este pus într-un mare pericol. Publicul care doreşte să contribuie la salvarea Iconostasului de la Cotroceni este invitat să se documenteze asupra situaţiei şi, dacă este de acord cu opinia noastră, să semneze petiţia online deschisă de RNMR, care poate fi accesată la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie-p47413046.html

Conform opiniei specialiştilor din Muzeul Naţional de Artă al României şi din afara MNAR, constituiţi într-o comisie la solicitarea muzeului, Iconostasul este deosebit de fragilizat din cauza vechimii suportului din lemn policromat şi aurit, precum şi a demontărilor şi remontărilor suferite de-a lungul timpului (în urma cutremurului din 1977, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când a fost împuşcat, şi în 2002, când a fost montat în expunerea MNAR). Demontarea transportul şi mutarea acestuia într-un spaţiu nefinalizat pune în mare pericol ansamblul iconostasului: dacă se pune problema mutării lor, obiectele ar trebui să fie monitorizate vreme de cel puţin un an; microclimatul din interiorul bisericii este posibil să fie incompatibil cu obiectele aduse la un anumit stadiu de conservare; odată demontat şi supus unor condiţii de transport necontrolate, iconostasul va fi grav afectat, el fiind oricum o piesă fixă, ne-destinată manevrării.

Printre specialişti se numără: Pia Stinghie (coordonator al echipei care a realizat ultima restaurare a iconostasului în 2002), Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu (Secţia de Conservare Restaurare Pictură Murală a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti), Prof. Univ. Dr. Oliviu Boldura (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Mihai Stinghie, Cornelia Săvescu, Dinu Săvescu, Romeo Gheorghiţă, Geo Niculescu (Institutul Naţional de Cercetare în Conservare şi Restaurare), Dan Ştefănescu (Şef Secţie Restaurare Muzeul Ţăranului Român), istorici de artă şi cercetători precum Prof. Univ. Dr. Corina Popa (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Ioana Iancovescu (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”), Constanţa Costea (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”) şi Tereza Sinigalia (Institutul Naţional al Monumentelor Istorice).
Întrucât refacerea lăcaşului de cult ridicat de Şerban Cantacuzino în secolul al XVII-lea este un fapt de memorie al perioadei contemporane, o parte a specialiştilor au sugerat o metodă practicată la nivel internaţional, respectiv înlocuirea obiectelor de patrimoniu cu replici care să fie expuse în biserica nou construită (ex: statuia ecvestră a lui Marc Aureliu se află în muzeul Capitolin, unele vitralii de la Sainte-Chapelle sunt expuse în Muzeul Cluny). Chiar şi arheologul Alexandru Odobescu, datorită eforturilor căruia a fost fondat Muzeul Naţional de Antichităţi (una dintre primele asemenea instituţii din spaţiul românesc), pleda, în urmă cu 148 de ani, cu puţin înainte de legea secularizării averilor mănăstireşti, pentru strângerea obiectelor de cult într-un muzeu „unde să le fie asigurată o conservare mai bună decât pe la mănăstiri”.

Iconostasul de la Cotroceni are nevoie de susţinerea publicului, care este principalul beneficiar al existenţei lui, deoarece nu s-a avut în vedere opinia specialiştilor la semnarea HG nr.194. În plus, aplicarea Hotărârii de Guvern ar crea un precedent primejdios pentru eventuale solicitări similare (ar fi începutul sfârşitului colecţiilor muzeale constituite) şi ar provoca închiderea Galeriei de Artă Veche Românească (într-un context în care criza economică nu va permite, probabil, alocarea unor fonduri suplimentare în segmentul culturii).
În concluzie, forurile administrative şi-au spus cuvântul, specialiştii şi-au exprimat opinia, deci e timpul să ascultăm şi vocea naţiunii!
Mai avem maximum 20 de zile pentru a încerca să schimbăm situaţia.

Biroul de presă al RNMR
www.muzee.org

ExcelentVasile Cornici - Vineri, 20 Martie 2009, 14:01

Bravo, Cosmin Ungureanu! Esti un om curajos si te felicit pentru articolul tau. Ma bucur ca revista "Observator cultural" a facut deschidere de numar cu aceasta grava problema de patrimoniu.

Cel mai prost ministruOchila - Vineri, 20 Martie 2009, 14:13

Traian Basescu si-a ales cel mai prost ministru al Culturii din toata istoria postdecembrista: Toader Paleologu. N-are informatii, n-are consilieri, n-are reactie, dar e infatuat si... da in gropi.

salvati Iconostasulvasile - Marti, 24 Martie 2009, 10:46

Felicitari tuturor celor care lupta pentru salvarea patrimoniului national,este momentul sa face ceva.

protest?adrian - Marti, 24 Martie 2009, 22:57

Obiectele de cult care apartin sau au apartinut Bisericii trebuie redate Bisericii si nu unui muzeu care este si asa un depozitar mort ,intr-o biserica ele ,obiectele de cult in speta iconostasul traiesc mai departe deoarece acolo le este locul

bravo COSMINE !un alt Vasile - Miercuri, 25 Martie 2009, 17:04

Nu sunt specialist in domeniu, dar cand am vizitat Biserica Domneasca de la “Curtea de Arges” am vazut cu ochii mei cum “restaurarile” erau date pe mana unui SRL care plantase schele cu trunchiuri de “brad verde si umed” fixate direct pe zidul ce trebuia restaurat; de exemplu chiar pe nasul picturii cu Sf. Gheorghe. Si ministru al Culturii era un Caramitru, iar un bulgar a zis ca noi romanii nu prea stim sa ne ingrijim de adevaratele valori istorice.
Dar mult mai important si in directa legatura cu evenimentul in discutie am retinut ca la Biserica Domneasca afectata de cutremur s-a pus problema restaurarii dupa o metoda franceza care insemna completa reconstruire dupa daramarea prealabila sau restaurare propriu-zisa dar mult mai costisitoare. Si regele Carol al II-lea l-a fortat pe Nicolae Iorga (care iata nu era nici Caramitru nici Paleologu) sa urgenteze rezolvarea problemei, iar Iorga nu s-a rusinat sa coboare printre taranii din zona si sa le ceara sfat si ajutor finaciar. Actualii guvernanti nu se coboara nici macar la o reala consultare cu comisii de specialistii care iata ii avem si nu putini. Bravo celor care au initiat un referendum popular. Pentru ca iata daca la Arges s-a facut o adevarata restaurare, nu restituire ! cum stam in cazul de fata? Sa analizam inconsistenta hotararii de guvern si nepriceperea in redactare – juridica, literara, administrativa:
Art. 1. - Se aprobă darea în administrarea Administratiei Prezidentiale a bunurilor culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului National de Artă al României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

In general se aproba o cerere a cuiva care cere sa i se dea ceva, precizare care lipseste din text. Dar sa zicem ca se aproba si o “darea in ...” asa de principiu pentru ca era doar in custodie. Rezulta ca se aproba darea in cazul ca se va produce dar nu reiese ca este obligatorie sa se si produca. Iar a da in administrare nu ineamna sa duci obiectul la administrator ci sa vina administratorul in preajma obiectului. Un administraor de mosie sau de bloc nu se apuca sa mute mosia sau blocul dupa el. Deci art 1. nu vorbeste despre un transfer cu deplasare de obiecte ci doar de o “dare in administrare ..” la cineva mai cu “dare de mana ..”

Art. 2. -Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, respectiv Muzeul National de Artă al României si Administratia Prezidentială, la valoarea de inventar de la data transmiterii.

Protocolul nu este contract obligatoriu (nici macar intre state) iar partile interesate sunt numite ca “interesate” impotriva vointei exprimate cel putin in ceea ce priveste Muzeul National de Artă al României care iata nu se constituie ca parte interesata. Viclenia hotararii este deci ca partile ar fi realmente interesate (în ce ? intr-o chestiune culturala ?, politica ?, administrativa ?) si vezi doamne guvernul ete generos si aproba “darea ...”

Art. 3. - Patrimoniul Muzeului National de Artă al României se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor prevăzute la art. 1.
Articol cu vobe de prisos deoarece nu te poate obliga cineva (decat daca vrea neaparat sa fie absurd) sa ramai incarcat in patrimoniu cu ceva pentru care ar exista dovada legala “ca sa dat ...”. Oricum este evident ca s-a omis a se spune ca se creste valoarea patrimonilui pentru cel care preia. Acesata nu cred ca pentru a-l face pierdut ci pur si simplu pentru ca pe cei care au dat hotararea nu-i intreseaza ideea de conservare probabil nici macar sub aspect de valoare de inventar nu mai vorbim de conservare sub aspectul tehnic semnalat de adevaratii specialisti.

In concluzie curat neclar ! Primul ministru face o grava eroare juridica; nu poate hotari o restituire cate vreme nu poate restitui obiectul principal adica biserica originala care abia aceea ar fi avut dreptul la restituirea tezaurului. Cum acest lucru nu este posibil decat printr-un duplicat care inteleg ca nici nu este terminat si receptionat al vechii biserici este perfect indreptatita grija si opozitia Muzeului. Daca e duplicat duplicat sa fie. Nu schimbam noi istoria (si cu bune si cu rele)
Acum ministru este un Paleologu pe care l-am vazut recent int-un interviu la televizor (la o emisiune in limba germana) ingamfat peste masura si jongland continuu cu o lulea in coltul gurii si aratatnd ce fumuri are – a fost cumva sincer cand a precizat ca formatia sa culturala se datoreaza in mare masura faptului ca la casa tatalui sau s-au perindat mai multe personalitati ale Culturii romane precum si faptului ca a trait mult timp in strainatate; sa nu interpretam gresit si Eminescu, Grigorescu, Saligny, Coanda, Titeica etc au fost prin strainante dar venind aici au facut ceea ce era cu adevart bine, necesar si corect pentru spatiul nostru cultural.
Ministrii, inclusiv cel de la finante ar face mai bine sa se ocupe sa faca sa mearga economia iar cel de la Cultura sa se ocupe de Cultura in sensul conservarii si nu trambalarii. Dar sa fim totusi corecti poate ca toti cei trei ministri gandesc ca si noi si chiar vor sa faca ceva bun. Dar cine ii preseaza sa faca rau atunci cand o intreaga formatie de specialisti zic ca nu este bine ce fac. Cine ii preseaza ? Se vede clar dupa graba cu care au actionat fara sa analizeze mai temeinic. Cine ii preseaza ? ar fi intrebat Toma Caragiu.