OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din inima oraşului, Placa Catalunya şi bulevardul central al oraşului, Rambla, aflat în prelungirea ei, se răsfiră mai multe potenţiale trasee, pe care călătorul se grăbeşte să le parcurgă, fiind extrem de greu să acoperi întreaga diversitate culturală a Barcelonei, altfel decît după mai multe vizitări. Statuia lui Colon, fantastul navigator, Placa Sant Iu din Barri Gotic, banca din Parcul Guell, ce imită o mască antică, o anumită cafenea de lîngă Catedrala Santa Creu – sînt locuri unde pulsează acea energie extraordinară a Barcelonei, conservată de secole între zidurile vechiului oraş roman. Tzvetan Todorov reconstituie portretul unui Colon aflat în căutarea obsesivă a unui Paradis terestru, despre care citise în Imago Mundi a lui Pierre d’Ailly că se află undeva dincolo de ecuator (Tzvetan Todorov, Cucerirea Americii. Problema Celuilalt, Editura Institutul European, 1994, pp. 17-18). Afirmaţiile navigatorului legate de forma pămîntului îi trădează imaginaţia debordantă şi înclinaţia către dimensiunea simbolică a lucrurilor. Pentru acesta, pămîntul e ca o pară, cu o ridicătură „asemănătoare unui mamelon“ (acolo, la capătul Orientului şi cel mai aproape de cer, s-ar afla Paradisul terestru), despre sirene afirmă că le-ar fi văzut înotînd în mare, iar despre perle (via Pliniu) că ar creşte agăţate de crengile unor copaci cu rădăcinile în mare etc. Cu alte cuvinte, jurnalul lui Colon abundă în descrieri minuţioase, pune accentul pe interpretarea „hermeneutică“ a semnelor pămîntului şi cerului, care îi conferă aura de navigator strălucit, făcînd, în mod paradoxal, din figura acestui genovez adoptat de Regatul Spaniei imaginea emblematică a spiritului barcelonez.

 

Aceeaşi interpretare a semnificaţiilor latente ale lumii o regăsim şi în templul natural de la Parcul Guell, a cărui hermeneutică vizează mai multe paliere: simbolurile ce ţin de regimul diurn şi nocturn, dar şi cele masonice, inscripţiile criptice ascunse în diferitele mozaicuri, elementele de arhitectură antică etc. Sub aparenţa de spaţiu inofensiv ce îmbină naturalul cu elementul arhitectural, Parcul Guell propune de fapt un construct eclectic cu semnificaţii precise – reunind mai multe sisteme de referinţă – care se cere decriptat în mai multe chei de interpretare. Construit pe un teren de cincisprezece hectare, achiziţionat de Gaudi la 29 iulie 1899, parcul trebuia să reprezinte un Paradis terestru, un Eden urban care să ofere un refugiu din calea industrializării agresive care în-ghiţea oraşul (Gijs van Hensbergen,Gaudi, HarperCollins, 2001, p.142). Aici, aşa cum declara cu patos, în spirit aristotelian, însuşi arhitectul, lumina este perfectă, iar acest echilibru al luminii, de la malul Mediteranei, a dat naştere celor mai importante curente artistice, datorită acelui echilibru dintre sentiment şi raţiune care lipseşte naţiilor din sud sau nord. Muzeu în aer liber, Barcelona propune nenumărate alte spaţii cu semnificaţii greu epuizabile de un simplu călător: Barri Gotic e unul dintre ele. Pe străduţele înguste, şerpuitoare, urcînd sau coborînd, te-aştepţi la orice pas să vezi materializîndu-se legenda Sfintei Leocricia, care, îmbrăţişînd religia creştină şi refuzînd să se căsătorească, este decapitată, iar capul i se rostogoleşte pe străzile Barcelonei pînă ajunge la mare, unde este înghiţit de un peşte (povestea e amintită în poate cel mai frumos roman dedicat Barcelonei, Oraşul minunilor, al lui Eduardo Mendoza, apărut la Editura Univers în 1997).

 

În Barri Gotic, concertele de chitară clasică se organizează în capelele catedralelor, a căror rezonanţă transformă sunetul, oferindu-i acea puritate iniţială, nedeformată de contactul cu nici un zgomot exterior. La catedrala Santa Maria del Pi l-am ascultat, acum un an, pe Alen Garagic, interpretînd de neuitat Recuerdos de la Alhambra ale lui Tárrega; anul acesta, la aceeaşi catedrală, erau programate concerte ale lui Manuel Gonzalez. Anticariatele şi tîrgurile de antichităţi, de unde se aprovizionează personajele lui Arturo Reverte-Perez în Tabloul flamand, au întocmai farmecul descris de acesta, pe tarabe putîndu-se descoperi de la fotografii de epocă, monede, tablouri pînă la cărţi, plăci de ceramică pictată şi bijuterii. Fireşte, plăcerea de căpătîi e cea a tîrguitului, atît pentru cumpărători, cît şi pentru anticarii obişnuiţi cu turiştii nehotărîţi, dar şi cu aprigii negociatori care pot deveni catalanii.

Printre evenimentele începutului de primăvară barcelonez se numără expoziţia dedicată transformării vechiului oraş într-unul modern, aflat în plin proces de industrializare. Cerda şi Barcelona. Prima metropolă (1853-1897) este dedicată inginerului care şi-a adus o contribuţie decisivă la modernizarea urbanistică a Barcelonei, cel care a proiectat cartierul Eixample, lărgind aria oraşului. O serie de conferinţe şi o expoziţie fotografică îi erau dedicate regizorului Federico Fellini – conferinţa Fellini, spectacolul infinit: mitologii şi spectacole, Satyricon, ţinută de Pilar Pedraza, profesoară de istoria cinematografiei la Universitatea din Valencia, venea în continuarea expoziţiei Federico Fellini. Teatrul iluziilor, ce poate fi văzută pînă pe 13 iunie pe CaixaForum. Gratis, cum se poate vedea şi expoziţia aniversară de la Muzeul Naţional de Artă al Cataluniei, ocazionată de 75 de ani de existenţă a muzeului şi deschisă între 2 decembrie 2009 şi 11 aprilie 2010. Expoziţia reuneşte o serie de opere aduse din întreaga Europă şi din America, din colecţii particulare, instituţii, muzee şi chiar din biserici. Unele dintre ele vor fi şi restaurate, cu această ocazie, la Centrul de restaurare din cadrul MNAC.

 

Dintre acestea, atrăgeau atenţia un Christ realizat de un autor anonim în secolul al XIV-lea, poate reprezentarea cea mai acută a suferinţei christice pe care am văzut-o pînă acum, de un expresionism greu de îndurat, dar şi unele lucrări mai puţin notorii ale lui Picasso şi Dali, precum şi o toaletă realizată de Gaudi pentru soţia contelui Eusebi Guell. Pe prima pagină a revistei culturale Que Leer, ultimul roman al lui Arturo Reverte-Perez, El Asedio, deja bestseller, la cele peste 700 de pagini ale sale, şi un interviu cu autorul acestuia, intitulat „Literatura funcţionează ca un analgezic“. Numărul din februarie este dedicat literaturii franceze feminine, reprezentate de nume precum Muriel Barbery (autoarea romanului Eleganţa ariciului, tradus la noi de Editura Nemira), Anna Gavalda (tradusă de Polirom) etc. Autoarea cărţii Citind Lolita în Teheran (Rao, 2007), Azar Nafisi, revine cu o carte de memorii, tradusă de Editura Duomo, beneficiind de o prezentare în acest număr 152 al revistei. Scriitoarea Clara Sanchez, posesoare a unui Premiu Nadal, dar şi Jhumpa Lahiri fac obiectul de interes al cronicarilor. Revista spaniolă El Cultural semnalează apariţia ultimei cărţi a lui Julian Barnes, Nimicul de temut (tradusă la noi de Editura Nemira, încă de anul trecut), din care şi reproduce un fragment. Despre ultimul roman al lui Matilde Asensi, Venganza en Sevilla (autoare de bestselleruri istorice, publicată de Humanitas Fiction cuUltimul Cato, în 2009), criticul Maria Elena Cruz Varela spune că nu aduce nimic nou romanului de aventuri, dar că are personaje care reuşesc să-şi păstreze firescul, faţă de cele ale unor producţii similare.

 

Librăria FNAC, dar şi Casa del Libro sau micile librării cu anticariat din Barri Gotic propuneau titluri în toate limbile, noutăţi internaţionale, dar mai ales carte în spaniolă şi catalană, şi la preţuri pe măsura buzunarelor unor studenţi sau doctoranzi. Astfel, un triplu album cu Maruja Mallo, figură emblematică a suprarealismului spaniol, apărut în 2009, nu depăşeşte suma de 30 de euro. Cele trei volume reunesc opere expuse în cadrul unei expoziţii „Maruja Mallo“, la Madrid, în 2009, dar şi extrase critice, texte privitoare la biografia artistei, precum şi un documentar realizat de Anton Reixa, Maruja Mallo. Mitad angel, mitad marisco (sintagma denominativă îi aparţine lui Salvador Dali).