Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Martie   |   Numarul 566   |   Baronul, profesorul și plagiatul

Baronul, profesorul și plagiatul

Autor: Ioana ORLEANU | Categoria: Focus | 4 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Baronul, profesorul și plagiatul
Lumea arabă este zguduită de neașteptate revolte împotriva tiraniei, opinia publică germană – de o poveste de plagiat. Karl Theodor zu Guttenberg, ministru al Apărării și cel mai popular politician german, steaua sau, mai bine zis, cometa răsărită la orizontul speranțelor creștin-socialilor și creștin-democraților, tocmai acela care voia să simbolizeze cinstea și corectitudinea aristocratică, a folosit în teza sa de doctorat în drept nenumărate citate, care mai lungi, care mai scurte, fără ghilimele și fără să le indice proveniența. Întîi, zu Guttenberg a declarat că învinuirile care i se aduc sînt „abstruse“. Cum însă acestea au devenit din zi în zi mai numeroase și de netăgăduit, „baronul trișor“ sau „mincinos“, cum este numit acum, s-a hotărît să renunțe provizoriu la titlul de doctor. Apoi, după un sfîrșit de săptămînă în care a aruncat o nouă privire asupra acum celebrei scrieri, despre care gurile foarte rele afirmă chiar că ar fi opera unui ghostwriter, dînsul a ajuns la concluzia că aceasta este o „tîmpenie“, iar el însuși „numai un om“ care a făcut „greșeli“, așa că s-a hotărît să renunțe definitiv la acel titlu. Puțin după aceea, renumita Universitate din Bayreuth, unde cu patru ani în urmă fusese numit doctor cu summa cum laude, i-a retras ea însăși titlul.
 
Un scandal teribil, deci. Cu toate acestea, și în ciuda bine-cunoscutei ei șovăielnicii, Angela Merkel s-a pronunțat în acest caz destul de repede în favoarea ministrului ei de Apărare, pentru că, nu-i așa?, știința e una, politica, alta și apartenența la Guvern nu depinde de un titlu de doctor. În ciuda criticilor acerbe, apărute pînă și în conservatoarea Frankfurter Allgemeine Zeitung, și a indignării masive a oamenilor de știință, care au împodobit cu pantofi, în semn de dispreț, gardul Ministerului Apărării, coaliția conservator-liberală nu a crîcnit și l-a susținut în continuare. Abia după ce presiunea mediatică i-a devenit insuportabilă (și, în plus, se prefigura un nou scandal din cauza legăturilor financiare dintre Ministerul Apărării și grupul de presă Springer, care, mai ales prin BILD, l-a propulsat și sprijinit pînă la sfîrșit), zu Guttenberg s-a hotărît, brusc, să demisioneze. Totuși, el continuă să fie cel mai popular politician german (și nu este deloc exclus ca, în cîțiva ani, să renască precum Phoenix din propria-i cenușă, mai ales că a știut să-și transforme demisia într-un act de înaltă responsabilitate). Întrebarea cum de acest lucru este posibil duce direct la mereu actuala problemă a psihologiei maselor și ar merita o analiză aprofundată. Pe lîngă ea, apare însă alta, și ea interesantă, nu în ultimul rînd datorită faptului că ne readuce la Nae Ionescu și la problema „împrumuturilor“ lui.
 
Așadar: de ce a plagiat zu Guttenberg? Respectiv: de ce trebuia Nae Ionescu, despre care pînă și G. Călinescu spunea că este de o „inteligență și de o informație indiscutabile“, să se împăuneze cu pene străine? „…l-am regăsit pe vechiul meu Nae Ionescu, limbut, abil, copilăros, și din cînd în cînd șmecher“, îl descrie Mihail Sebastian. „Cît e de copilăros, cît de mult vrea să epateze și cît de multă plăcere îmi face să-l ajut cu aerul meu de admirație interzisă, de mirare perpetuă, de așteptare surprinsă, intrigată.“ Iar Mircea Vulcănescu precizează: „Există chiar în personalitatea lui o fațetă pe care am numit-o de «Gică»… Este chipul omului satisfăcut de succesele ușoare, omul căruia îi place să se arate, să vadă că se face caz de el, de cele ce spune și ce face“. Copilăros, dornic de succes, de admirație, mereu gata să epateze, adică extrem de narcisist. Or, pentru cineva atît de înnebunit după privirea admirativă a celorlalți, „autenticitatea“ este bună și frumoasă, dar cam fadă. „Originalitatea“ însă vrăjește, seduce, strălucește, ea „rupe gura tîrgului“. Nae Ionescu trebuia să fie și original, foarte original, cel mai original! Din cauza aceasta, nu i-a numit pe cei din care se inspira, din care cita sau ale căror idei le prelucra.
 
Despre zu Guttenberg se spune că ar fi lucrat șapte ani la teza de doctorat, că aceasta ar fi fost pentru el o chestiune de inimă. Ce-i trebuia, însă, acestui descendent al unei foarte bogate familii de foști baroni titlul de doctor? Răspunsul este destul de simplu: ambiția nemăsurată, care l-a propulsat pe scena politică, l-a mînat să-și demonstreze, sieși și celorlalți, competența și în domeniul științific. Titlului aristocratic, moștenit, trebuia să i se adauge și cel științific, dobîndit numai datorită capacităților personale. Or, acestea se pare că nu au fost, totuși, pe măsura ambiției. În discursul pe care l-a ținut pentru a-și cere scuze pentru „greșeala“ făcută, zu Guttenberg a recunoscut, candid, că a fost atît de trufaș încît a crezut că poate împăca o carieră de deputat în Parlament cu îndatoririle vieții de familie și cu cerințele științei. Despre trufia de a fi crezut că el poate încălca fără probleme regulile pe care muritorii de rînd sînt ținuți să le respecte, nu a suflat însă nici un cuvințel. Ba dimpotrivă, nu s-a sfiit să nege evidenta intenție de plagiat, adică reaua sa credință, și să afirme că poate fi un model datorită felului în care a reacționat în această situație precară. Menschlich-allzu menschlich: omenești, prea omenești sînt cărările narcisismului, oricînd și orișiunde.
 
În ce măsură a fost Nae Ionescu un model demn de urmat? Importanța sa este în primul rînd de domeniul istoriei, personalitatea sa – una peste care nu se poate trece, asemănătoare, întrucîtva, „lucifericului“ și influentului Stefan George. Teoria lui politică este, după cum foarte exact remarca Sebastian, „teribil de reacționară“. Iar cea metafizico-religioasă este sau ar trebui să fie astăzi, în anul 2011, depășită. Sigur, încă mai există pe plaiurile mioritice mulți care cred că Europa datorează „totul“ creștinismului. Sigur că, în ultimii 20 de ani, superstiția religioasă a luat un avînt neliniștitor. Sigur că, în vremuri de mare restriște, nu e nicăieri exclus să răsară și teocrații. Sigur că rațiunea e slabă și atavismele puternice. Neocortexul este tînăr, sistemul limbic însă bătrîn – de cînd e lumea. Totuși, în această Europă, din care acum chiar facem parte, unii, ca Horst Hermann, sociolog al religiei, știu că progresul social s-a înfăptuit întotdeauna împotriva Bisericii și se întreabă dacă într-adevăr este necesar să ne ghidăm viața după concepțiile de viață „ale unor păstori de acum cîteva mii de ani“. Pe acest fundal, ideile religioase ale lui Nae Ionescu sînt insuportabil de retrograde. În general, teoria nu se prea împacă la el cu practica. Creștinismul lui, „aspru, asocial“ (Vulcănescu), este în directă contradicție cu Maybachul sau cu Mercedesul Benz, cu hainele „de la Londra, rufele de la Viena, mobilele de la Florența, articolele de toaletă de la Paris“, cu vila de la Balcic și palatul de la Băneasa (Sebastian), cu intrigile politice, cu oportunismul, cu dorința de a parveni. Aventura, autenticitatea, trăirea nu se potrivesc cu negarea libertății individuale și cu exacerbarea colectivității. Stilul modern al profesorului charismatic contrastează neplăcut cu rigiditatea tradiționalistului ortodox, mondenitatea, cu habotnicia. Că „viața lui nu poate fi dată de pildă oamenilor de rînd“, o recunoaște și Mircea Vulcănescu. Dar el încă mai crede că Nae Ionescu este ghidat de „convingerea lui adîncă“ și de „stilul pe care și l-a ales în existență“. Dacă această convingere și acest stil trebuiau să-l facă, de exemplu, să-i ceară lui Vulcănescu scutire de vamă pentru „automobil<ul> splendid“, adus din Germania, este, bineînțeles, o întrebare retorică. Astfel, Mihail Sebastian pare mai aproape de adevăr, atunci cînd se întreabă dacă teoria lui reacționară nu este cumva „un inconștient act de apărare“. De apărare – a intereselor lui, aș preciza eu.
 
Dacă zu Guttenberg, care nu are nimic „luciferic“, își va putea relua traiectoria de cometă, vom vedea în viitor. Nae Ionescu a parcurs-o pe a lui, a încheiat-o. Cometele apar, strălucesc un timp, apoi dispar. Iar cei care vin apoi nu înțeleg cum de-au putut vrăji atît.
 
 
În imagine: Karl Theodor zu Guttenberg


Etichete:  Karl Theodor zu Guttenberg

Comentarii utilizatori

Bravos! Campania continua!Vicu Jarnea - Vineri, 11 Martie 2011, 16:35

Dar de ce era nevoie de Karl Theodor zu Guttenberg si de Umberto Galimberti pentru a-i mai trage o beshteleala lui Nae Ionescu? Sau de aceasta penita foarte obiectiva prin situarea dumneaei personala fata de subiect (ca si fata de crestinism, Biserica, aristocratie sau fata de intelectualii romani importanti pe care ii acuzase deunazi ca sunt "inradacinati in legionarism")? Asa penurie de demonstranti, lozinci, pancarte si majorete?

Lupta frontului antifascist impotriva plagiatuluiAlex S. - Vineri, 11 Martie 2011, 18:46

Saracu Bordas s-a chinuit sa scrie o carte ca sa arate ca plagiatul e o gogoritza a luptelor subterane dintre intelectualii interbelici, transformata in arma ideologica de catre comunisti si recuperată dupa '89 de neomarxisti. Ca si cum nu s-ar fi stiut lucrul acesta. Si la ce bun ca a scris-o? Frontul antifascist si antiimperialist nu vrea sa stie decat de plagiat. Fara el, ar trebui sa se ocupe in mod serios de ceea ce a gandit si spus Nae Ionescu.

Cum pot fi considerate plagiat niste referiri lipsite de trimiteri bibliografice dintr-un curs vorbit, nu scris si nu destinat publicarii (nici macar stenografierii)? Chiar si cauza lipsei trimiterilor bibliografice nu e sigura: se datoreaza lui Nae Ionescu sau stenografilor?

A, sa nu uit, unde a pretins Nae Ionescu originalitate?

fascismadi - Vineri, 11 Martie 2011, 19:44

Brr! Frontul neofascist si imperialist contraataca! Pazea!

ConformismArpad - Vineri, 11 Martie 2011, 23:59

Aceasta doamna (sau mai degraba domnisoara, imbatosarea caprina post-pubertara o sugereaza, cel putin), pretinsa cunoscatoare a realitatilor germane ( domnia sa stie si nemteste, ne-o arata cu ostentatie in fiecare al dumisale opuscul...) recita destul de fidel cupletul servit de presa teutonica (izvor al adevarului nealterat, nu-i asa ?), in chestiunea zu Gutenberg. Ignorand fie din lipsa de informare, fie din rea credinta, manifestatiile de strada la fel ca si pe cei peste jumatate de milion de cetateni care s-au mobilzat pe internet in favoarea fostului ministru. In Germania foarte multi resimt "dezvaluirile" demascatoare ale unui profesoras-inchizitor din Bremen ca pe o manevra strict politica a stangii, in general, foarte interesata in a diaboliza sistematic oamenii politici de succes care nu fac parte din randurile ei. In acest context ar fi interesant de aflat cum se prezinta lucrarile de diploma ale unor academici ai socialismului, care gratie votului "popular" ne-au guvernat incompetent ani de zile (utecistul Schröder sau delincventii Fischer si Cohn-Bendit, figuri pe cat de consacrate pe atat de catastrofale ale operetei 68-iste, atat de exaltata de elanurile encomiastice ale autoarei - in opere anterioare.
Nu e nevoie de prea multa perspicacitate pentru a observa ca demisia ministrului german este doar pretextul pentru o noua reglare de conturi cu Nae Ionescu pe care autoarea noastra pare sa nu-l aiba la inima. Doar "profesorul" este acela care poarta vina pentru "ratacirile" lui Sebastian, acesta din urma, tratat de aceeasi doamna cu nedisimulata tandrete. Deh, biet Fifi-inaripatul, persoana diafana, numai buna de corupt.
Se vede ca doamna i-a citit jurnalul din zece in zece pagini de vreme ce n-a prea inteles nimic din el. Pacat, pentru ca e tot ce a scris mai bun acest autor, intrucatva supraevaluat dar de a carui sinceritate nu avem motive sa ne indoim. Evident, pentru admiratorii sai neconditionali sau pentru
devotii corectitudinii politice, nici atasamentul sau canin fata de maestru si nici, mai tarziu, oportunismul sau politic, nu apar ca niste trasaturi prea decorative drept care ele urmeaza a fi pur si simplu negate; ele nu "cadreaza" cu portretul oficial.
Last but not least: prin nu se stie ce intamplare autoarea uita
ritualul flagelarii lui HRPatapievici &co, o iarta (de asta data) pe Marta Petreu si nu comemoreaza nici martiriul
"poetului-dizident", fost picolo si mascarici la restaurantul Uniunii Scriitorilor (si mare cunoscator in ale marxismului, "Stefan Gheorghiu" oblige !). O mica ratare fara de care articolul ar fi atins intr-un anume fel desavarsirea estetica.

 
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai comentate articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Speranța lucidă a Bucureștilor
Fără epic (II)
Educaţia – o piatră de încercare
Cele mai recente comentarii
pentru ca-mi pasa...
Finantarea pe student echivalent
mda,
"Capitalismul lucrativ" in perspectivă semantică
"Un distins intelectual român"..."un critic autohton"...
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire