Președintele Băsescu s-a supărat pe Andrei Pleșu.
Supărările sînt omenești, numai că președintele, cînd se înfurie, amenință.
Șantajează. Sugerează mari „catastrofe“ și „represalii“. „Văd că domnul Pleșu a
făcut o preocupare aproape zilnică legată de mine. Nu aș vrea să spun lucruri
care să nu-i placă domnului Pleșu despre cum l-am văzut eu ca și consilier. Îl
invit la decență. Este ultimul apel pe care îl mai fac la Andrei Pleșu“, a
afirmat Traian Băsescu, într-un interviu acordat B1 TV. Îi rog pe toți
simpatizanții președintelui să ne indice unde s-ar încadra – din punct de
vedere al analizei politice – aceste afirmații. Țin aceste afirmații de
„modernizarea Statului“, atît de clamată de președintele Băsescu? Țin de rolul
președintelui, cel de mediator? Sînt ele un semn de dialog al șefului Statului
cu societatea civilă, din care și Andrei Pleșu face parte? Nu credem.
Sîntem de părere că, și prin aceste afirmații, Traian
Băsescu a arătat un dispreț incomensurabil față de cei care îl critică. E
foarte trist să vezi un președinte de țară – un demnitar în exercițiul
funcțiunii – care ar putea să facă „dezvăluiri“ despre un particular. Nu
contează ce ar putea spune Traian Băsescu despre fostul consilier Pleșu.
Simplul fapt că președintele scotocește prin viața unor oameni, că lucrează
după practici securistice („știm noi cu ce te ocupi, știm noi ce-ai făcut, nu
ne prostești pe noi“) e foarte grav. Aceste „fișe de poliție“ pe care Traian
Băsescu le vîntură amenințător sînt un semn de deraiere de la democrație. Sînt,
clar, apucături de dictator, care caută să pună pumnul în gură celor care
îndrăznesc să-l critice. Sigur, acum, Traian Băsescu nu beneficiază de
serviciile unui Pleșită (care îl lua la căsăpit – „brichisit“ era termenul drag
securistului Pleșiță – pe Goma în 1977), dar asta nu înseamnă că trebuie să-l
scuzăm pe Traian Băsescu și să-l tratăm cu îngăduință, pe motiv că încă nu l-a
luat la bătaie pe Andrei Pleșu. Nu-i timpul pierdut! După acest „ultim apel“,
șeful Statului are și varianta unei „corecții fizice“ aplicate lui Andrei
Pleșu…
Nu poți (poți, doar dacă te numești Traian Băsescu!) să
deturnezi sensul raporturilor (de încredere) dintre un președinte și un (fost)
consilier. Andrei Pleșu a fost cinci luni consilier la Cotroceni, la începutul
primului mandat al președintelui Băsescu. A plecat din proprie voință, n-a fost
dat afară, n-a fost scos din clădire cu mascații, în cătușe. Și, în toți acești
ani de cînd a părăsit postul de la Cotroceni, a păstrat o îngăduință bonomă și
o decență înțeleaptă, refuzîndu-și diagnostice prea aspre față de Traian
Băsescu. Într-un final, exasperat de atacurile suburbane asupra regelui Mihai,
Andrei Pleșu s-a delimitat categoric de Traian Băsescu. Pe urmă, invitat de
Mihai Neamțu să acorde un interviu pentru site-ul blogary.ro, Andrei Pleșu a
sugerat că șeful Statului s-a folosit de intelectuali, de „o echipă care să
sune frumos la ureche“. „Experiența mea
personală cu el este că el nu are nici un fel de respect și de simpatie umană
pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de rîs cînd se gîndește
la băieții ăștia“, a spus Andrei Pleșu, care a dat exemplul întîlnirilor la
care asista în calitate de consilier, unde era prezentat drept „geniu“: „Era
atîta bășcălie în această manieră… Lasă că era o grosolonie, tehnic vorbind.
Cînd te întîlnești cu unul prima oară în viață, șef de stat sau ministru, nu-i
spui: ți-l arăt pe ăsta, ridică cinci kile și vorbește patru limbi“.
Unde, în tot ce a spus Andrei Pleșu, ar fi o lipsă de
decență? Chiar e nevoie ca Traian Băsescu să-l invite „la decență“ pe Andrei
Pleșu? Marea „decență“ a lui Andrei Pleșu este că vorbește despre președintele
Băsescu. Nu tace, nu ascunde gunoiul sub preș, nu stă tot timpul cu ochii
ieșiți din orbite împotriva opoziției, vorbește despre Șeful Statului. E
coroziv, e tăios, e percutant în analize și în descrieri. Iar președintele
amenință. Cînd ajungem aici nu mai este vorba de un dialog de idei, ci de un
președinte care își pierde uzul rațiunii cu fiecare zi ce trece.
Nu Andrei Pleșu e în discuție, nici măcar Mihai Neamțu
(care, vai nouă!, s-a apucat să explice și să „sistematizeze“ afirmațiile din
interviu, acceptînd și o notă jalnică a celor de la blogary.ro, care au
minimalizat spusele lui Andrei Pleșu, afirmînd că, în interviu, „n-a fost vorba
aproape deloc despre Băsescu decît anecdotic“). E vorba despre un președinte
care i-a pus gînd rău unui cetățean. Traian Băsescu nu-i dă o replică lui
Andrei Pleșu, nu polemizează cu el, ci, pur și simplu, îi ordonă să tacă.
Decența, în viziunea lui Traian Băsescu, înseamnă să taci. Cam asta e ceea ce
așteaptă de la intelectuali. Iar unii tac, ceea ce nu slujește democrației
românești, ci doar stimulării președintelui să se prezinte „în varianta
cîrcotașului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu
oiștea-n gard“ (Andrei Pleșu, Adevărul, 29 iunie 2011).
Discuția nu este despre persoane: persoana Traian Băsescu versus persoana Andrei Pleșu. E vorba despre comportamentul abuziv și turbulent
al șefului Statului. În locul lui Andrei Pleșu poate fi oricine care are o
oarecare notorietate și care îndrăznește să se exprime liber. Oricine, cu o
excepție: Vladimir Tismăneanu, cel care a precizat, pe blogul său: „Niciodată în relațiile
mele cu Traian Băsescu nu am simțit dispreț ori bucuria de a mă persifla. Se
prea poate ca alții să fi trăit alte experiențe. Temele discuțiilor noastre au
fost întotdeauna la obiect, despre istorie, politică, valori morale“. Vladimir
Tismăneanu e vesel și ferice că președintele nu-l ironizează. Dar nu ironia
deranjează la șeful Statului, ci tocmai calpele referințe la „istorie,
politică, valori morale“. Șantajarea unui fost consilier și înjurăturile
adresate regelui Mihai – ar trebui să o știe istoricul Vladimir Tismăneanu –
sînt tocmai abaterea de la „istorie, politică, valori morale“ și scurgerea în
gangul obscurității revanșarde.