OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

2001-2002-2003: incotro?

De peste doi ani, dupa atacurile teroriste impotriva New York-ului si a Washington-ului de la 11 septembrie 2001, apoi dupa interventiile militare internationale din Afganistan, in 2002, si in Irak, in 2003, in lume se vorbeste tot mai mult despre „provocarile“ contemporaneitatii, despre „globalizare“, despre democratie si terorism, despre perspectivele unei noi „noi ordini“ mondiale, mereu in legatura cu suprematia Americii ca unica supraputere ramasa in scena dupa prabusirea sistemului bipolar Est versus Vest, comunism versus capitalism, Pactul de la Varsovia versus Organizatia Pactului Nord-Atlantic, Uniunea Sovietica versus Statele Unite.

In centrul disputelor se afla decizia Casei Albe, cu o sustinere bipartizana aproape unanima in Congres si cu un larg sprijin popular, de a declansa atacuri preventive asupra unor tari care gazduiesc grupari teroriste si reprezinta un pericol pentru lumea civilizata. Contrareactiile internationale n-au intirziat: pacifistii, miscarile anti-globalizare, cele de stinga radicala sau – „pur si simplu“ – anti-americanii de mai veche ori mai noua optiune s-au pronuntat vehement impotriva actualei administratii de la Washington. Opozitia „tandemului“ franco-german, sustinut de Belgia si de Rusia, fata de interventia din Irak a complicat si mai mult lucrurile. Au intrat in discutie structura, rolul si chiar rostul Organizatiei Natiunilor Unite dupa „razboiul rece“, solidaritatea pina acum fara fisura a NATO sau „scindarea“ Vechiului Continent in state pro si contra interventiei in Irak (cu semnificativa sustinere a pozitiei americane de catre absolut toate tarile foste comuniste din Europa Centrala si Baltica).

In acelasi timp, complotistii, bolnavii de „scenarita“ cronica, fanii scrierilor despre culisele „misterioase“ ale istoriei mai indepartate ori mai apropiate, antisemitii si altii vad in evenimentele recente numai jocuri de interese politice si economice, confruntari pentru controlul asupra resurselor de petrol ale planetei, planuri „oculte“ ale americanilor si ale Israelului, evreii fiind acuzati, in „traditia“ Protocoalelor inteleptilor Sionului, ca manipuleaza totul etc. etc. etc.
Lasind categoria „scenaristilor“ – irecuperabili – deoparte, ramine dezbaterea centrala, esentiala: cea despre directia in care lumea evolueaza, despre tipul de societate „globala“ catre care ne indreptam. Cu, in miezul disputelor, constanta tema americana: ce trebuie sa fie, care va fi comportamentul Statelor Unite in perioada urmatoare?


Democratia – filozofia pragmatica a atingerii Binelui

Fie ca o recunosc sau nu, contestatarii de astazi ai Americii pornesc de la presupozitia ca exercitarea autoritatii ar fi automat aroganta si abuziva. Atare axioma face – insa – orice discutie inutila, plasindu-i din oficiu pe detinatorii puterii sub semnul raului categorial.

Sa ne reamintim insa (daca am uitat), sa admitem (daca n-am vrut s-o facem) sau sa descoperim (daca n-am stiut-o vreodata) ca democratia e o constructie socio-politica si culturala care urmareste binele (tot in sens generic si simbolic). Cine nu e capabil sa accepte aceasta definitie „idealista“, cine nu intelege ca exista evolutie, progres, dreptate, adevar si ca binele poate fi si atins, nu numai visat, va trebui sa traiasca pina la capat cosmarul unei vieti intunecate, lipsite de speranta, cu orizont inchis. Asa ajung sa se acreasca si sa se desprinda de realitate negativistii, conservatorii, extremistii sau – un caz particular – elitistii mofturosi, care, tratind totul de sus in jos, nu pot vedea in jur decit micime si degradare. Pentru ei, lumea n-are cum sa mai fie si „buna“.

Viziunea pozitiva nu e o ingenuitate utopica, ci constituie chiar filozofia pragmatica si pozitiva a democratiei, care-si recunoaste imperfectiunile (drept cel mai putin rau dintre sistemele de organizare politica posibile), dar cauta mereu sa-si amelioreze functionarea, in numele binelui individual si social. Presupune si rele de tot felul, jocuri politice, strategii interesate, ilegalitati, mafiotisme si tot tacimul, dar statul de drept penalizeaza abaterile, limiteaza fraudele si rafineaza continuu sistemul de protejare a drepturilor omului, a libertatilor fundamentale.
Un rezumat, fireste simplificator, dar cu trasaturile esentiale pastrate la vedere.


Discurs „idealist“ despre inceputul de secol

Fara sa reiau aici si acum dezbaterea asupra crizei irakiene si a complicatei situatii de dupa inlaturarea dictaturii lui Saddam Hussein, pastrind discutia la nivelul principiilor care duc in zilele noastre lumea inainte, as atrage atentia asupra dificultatii cu care unii dintre noi, europenii, reusesc sa perceapa „idealismul“ american (pastrind termenul de dinainte).

„Dreptul la fericire“ fiind stipulat in Constitutia Statelor Unite, practica politica de acolo, de pe Noul Continent, cu toate malversatiunile – probabil – inevitabile pe orice scena publica, de pe orice meridian, urmareste explicit valorile binelui si ale moralei. „Interesul national“, mentionat la tot pasul, tine de acel „idealism“ pragmatic (combinatie posibila in context!): caci „exportul“ politic si economic al „modelului american“ este intotdeauna insotit de proiectul moral al expansiunii lumii libere, al „societatii deschise“ (in sensul lui Karl Popper). Ca ilustrare, iata recentul si memorabilul discurs rostit cu o luna in urma, pe 6 noiembrie, de catre presedintele Statelor Unite, George W. Bush, la ceremonia de aniversare a douazeci de ani de la infiintarea National Endowment for Democracy (Fundatia Nationala pentru Democratie). Textul, tradus (cu unele omisiuni) in numarul 714 al revistei 22, poate fi citit integral pe site-ul organizatiei (www.ned.org). Il rezum si il comentez in continuare.

Ideea centrala e aceea a expansiunii miscarii democratice in lume ca raspindire a libertatii. Fundatia – reaminteste Bush jr. – a fost fondata in 1983 ca urmare a convingerii presedintelui de atunci al Statelor Unite, Ronald Reagan, formulata intr-un discurs sustinut in 1982 in Anglia, la Palatul Westminster, ca sistemul comunist a esuat ca proiect istoric si ca ora eliberarii popoarelor Europei Centrale se apropie. Scopul infiintarii organizatiei a fost tocmai acela de a sprijini miscarile de emancipare, gindirea curajoasa, libertatea ca atare. Prilejul festiv al aniversarii celor doua decenii de la infiintarea Fundatiei punea – asadar – bine in valoare tema.
O tema de o noua actualitate, sustine Bush jr. Asa cum Reagan vorbise in urma cu doua decenii despre un „moment de rascruce“, urmasul sau considera ca omenirea a ajuns la „alt moment de rascruce“, dupa care urmeaza o noua etapa de raspindire a „miscarii democratice internationale“.

Inaintea noastra se afla „provocarea“ lumii arabe. Presedintele american respinge ideea ca Islamul n-ar fi compatibil cu democratia si face o pledoarie impresionanta pentru extinderea libertatii in Orientul Mijlociu. Despre Japonia si despre Germania s-a spus dupa al doilea razboi mondial ca nu vor putea nici ele sa evolueze spre democratie. Sa fie – oare – popoarele arabe singurele din lume care sa se afle „in afara granitelor libertatii“? Sa fie ele „condamnate“ la despotism? Progresele inregistrate in tari musulmane ca Turcia, Indonezia, Senegal, Albania, Nigeria, Sierra Leone, apoi in Maroc, Bahrein, Omar, Quatar, Yemen, Kuweit, Iordania, Arabia Saudita si chiar Iran sugereaza altceva. La fel – adaptarea fireasca a populatiilor musulmane care traiesc in Europa de Vest si in Statele Unite ale Americii, ca si in India sau Africa de Sud. Exprimind atare optimism „idealist“ (si vorbind el insusi despre „idealismul“ politicii americane in lume), presedintele Bush jr. ofera o baza convingatoare noii „strategii active pentru libertate in Orientul Mijlociu“.
Discursul revine constant si cu patos la leit-motivul libertatii: „Libertatea pune in valoare si elibereaza creativitatea umana“; „Noi credem ca libertatea e o stare naturala“, ca ea „e sensul istoriei“; ca „nu e facuta doar pentru noi samericanii, n.m.t, ci este dreptul intregii omeniri“; „Libertatea isi gaseste aliati in fiecare tara“ si „in fiecare cultura“; culminind cu ideea ca „expansiunea libertatii este rostul epocii noastre“ si al Americii ca natiune.

Nu lipsesc referirile la Afganistan si la Irak. E vorba – limpede – despre lumea de dupa 11 septembrie, despre evolutiile recente si despre perspectivele acestui infierbintat inceput de secol. Care ne-a adus intr-o noua „rascruce“ a istoriei, de unde s-ar putea ca drumul inainte acesta sa fie: al „idealistei“ batalii pentru libertate…