OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Se preconizează că prestigiul va aduce voturi partidelor. Restul e treaba celor care fac şi desfac politici şi programe de guvernare, ştiind bine că este mai complicat să guvernezi decît să faci opoziţie. Nimic nou, se pare că toate lucrurile sînt bine ştiute, greu de presupus că pot apărea surprize majore. Regulile jocului sînt cam aceleaşi, ca şi personajele principale ale vieţii politice. „Rotirea cadrelor“ de altădată are azi o altă formă, înfăţişare şi, pe alocuri, chiar conţinut. E bine, e rău, viaţa oricum merge înainte, mai ales în acest sezon cînd toată ţara e în sărbătoare. Că sînt zilelele Bucureştiului sau ale Oradei, că vin Leonard Cohen, Jose Carreras sau baletistele de la Balşoi Teatr, că s-a făcut mustul şi se frige pastrama peste ţară, bucuria de a trăi plenar şi cu pensii mai mari domină în aceste zile de straşnică chefuială bahico-fotbalistică bombăneala strămoşească.

 

Vin alegerile! Cine şi cum le va cîştiga, cum se va forma viitoarea majoritate parlamentară şi cine va gestiona treburile şi banii Guvernului sînt întrebări pline de nelinişti şi de aranjamente de culise ale partidelor politice. Să încercăm rapid o evaluare a situaţiei. Din starea de fapt actuală, aşa cum se prezintă ea prin prisma ultimelor sondaje – dar nu numai –, nici un partid politic nu este capabil să depăşească acel fatidic 51% din voturi pentru a conduce de unul singur România. De aici încep jocurile cu mai multe strategii. Cine cu cine se poate alia şi coaliza pentru a trece acest prag strict matematic? Nu este nevoie de geometrie descriptivă sau de apelul la analiza matematică şi de ecuaţii Bernoulli, Lagrange sau Bessel – cele mai complicate, altminteri – pentru a aduna nişte procente. Avem patru mulţimi principale: PD-L, PSD, PNL şi UDMR. Restul contează prea puţin. Combinaţiile şi aranjamentele, 4 luate cîte 4, cum se procedează strict algebric, pot, în mod cert, decide viitoarea configuraţie parlamentară. PD-L-ul preşedintelui Traian Băsescu şi-ar dori enorm să scoată singur acest 51%.

 

Dar nu poate, plaja de împrăştiere a voturilor nu-i permite. PSD şi PNL, acreditate cu procente ceva mai mici (PSD-ul) şi ceva şi mai mici (PNL-ul, obsedant deja acest prag de 20% care poate salva, totuşi, un acces la guvernare) decît PD-L-ul, pot scoate împreună un scor bun, teoretic – dar nu cert –, de peste 51%. Şi atunci, presupunînd că PD-L-ul, precum şi PSD + PNL reuşesc un insuficient 45% , ar fi nevoie de încă un 5-6%. A cui? A UDMR-ului. Care poate decide iar cui şi în ce condiţii oferă aceste procente pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Care ar putea impune un prim-ministru, dincolo de ambiţiile, aprehensiunile şi umorile preşedintelui Traian Băsescu. De aici, credem noi, bătălia care a şi început pe două fronturi pentru voturile, decisive, ale UDMR- ului. Una în plan intern, unde comunităţile maghiară şi secuiască vor trebui să fie solidare, trecînd peste luptele intestine şi ambiţiile personale ale liderilor ei, ca să scoată un scor cît mai bun (un 6%, maxim 7%, ar fi ideal pentru negocierile cu celelalte partide politice), şi alta în plan extern. Adică să fie clar cu ce partid(e) se aliază pentru a obţine un maxim de profit. Vizita intempestivă a şefului statului în judeţele Covasna şi Harghita şi interesul neaşteptat din acest an (electoral, totuşi…) pentru frumuseţile naturale şi lingvistice locale neexploatate ni se pare semnificative. Este o mişcare bine gîndită, dincolo de neliniştea faţă de investitorii unguri din Ungaria şi de gradul de integrare a tineretului secuiesc în sînul societăţii româneşti. Bătălia dură pentru voturile UDMR-ului a început. Va fi esenţial cum vor coopera partidele principale în această competiţie electorală. Se pot colecta mai multe voturi prin renunţarea la cooperarea cu UDMR- ul şi prin ridicarea tonului „patriotic“ şi culesul voturilor ce se risipesc la PRM şi PNG? Greu de spus. Apariţia liderului PRM, în costum alb, la Ţebea, precum Reichmarschal Hermann Goering la Karinhall, cînd primea musafiri, şi aceea a lui