OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De doua ori in scurta sa viata a ajuns Benjamin Fondane (B. Fundoianu) in Argentina. In ambele ocazii a fost oaspetele aceleia care va deveni – dupa lansarea in 1931 a revistei Sur la Buenos Aires – marea doamna a literaturii argentiniene. In 1929, Victoria Ocampo vine la Paris pentru a-l intilni – inaintea calatoriei sale in Argentina – pe contele Keyserling. Filozoful itinerant de pe malurile Marii Baltice, in mare voga dupa Primul Razboi Mondial in cercurile intelectuale europene, ii recomanda sa viziteze doi mari ginditori rusi aflati in exil pe malurile Senei, Nicolai Berdiaev si Lev Sestov. In casa acestuia din urma se vor intilni Victoria Ocampo si Benjamin Fondane; probabil ca doamna Ocampo, mare amatoare de spiritualitate, dar si de spirite stralucitoare (ii gazduise deja la Buenos Aires pe Ortega y Gasset, in 1916, si pe Rabindranath Tagore, in 1924, iar in decursul vizitei la Paris apucase sa-i intilneasca, printre altii, pe Paul Valéry si Pierre Drieu de la Rochelle), a fost atit de impresionata de verva tinarului poet, sosit relativ recent in orasul luminilor din indepartata Romanie, incit l-a invitat de indata sa viziteze Argentina.

- Intilnirea cu Victoria Ocampo, supranumita „Gioconda pampei“
Fondane a acceptat de indata invitatia si la sfirsitul aceleiasi veri a plecat inspre indepartatul continent sud-american pentru a vizita pampa si a tine doua prelegeri. Prima, Présentation des films purs, dedicata unor filme de avangarda produse in Europa deceniului de dupa razboi, se adresa unui pu-blic larg. Cea de-a doua, tinuta la Facultatea de Litere a Universitatii din Buenos Aires, il prezenta publicului pe filozoful Lev Sestov (Un nouveau visage de Dieu: Léon Chestov mystique russe). La Paris nu-i mai ramasesera prea multe de facut; cu suprarealistii locali se certase, avangarda parea a da semne de oboseala la Bucuresti (dupa plecarea in Franta in 1923, Fondane a colaborat la mai toate revistele de avangarda din tara, printre care Unu, Integral, Contimporanul), iar izvorul poetic parea secatuit: in romaneste nu mai scria, si in franceza nu se simtea inca acasa. Ce-i drept, incepuse sa se apropie din ce in ce mai mult de filozofie; il citea cu asiduitate pe Sestov, dar si pe cei care conduceau la acesta din urma, de la Pascal pina la Nietzsche. Nu era insa convins ca va putea deveni discipolul marelui deconstructionist, avant la lettre, al filozofiei contemporane. Teatrul si cinematografia continuau sa-l atraga, dar incercarile de a termina o piesa (Filoctet, inceputa inca in timpurile Insulei, la Bucuresti), ca si tentativa de a deveni scenarist la studiourile Paramount, nu au fost incununate de succes.

Nici intilnirea cu René Daumal si grupul sau Le Grand Jeu, nici „aventura discontinuitatii“, incercata impreuna cu Claude Sernet si Arthur Adamov, nu l-au scos din impas. Pe de alta parte, oaza de cultura si civilizatie care parea a fi Buenos Aires, inconjurata de acel teritoriu virgin si fara de sfirsit numit pampa, ofereau o cu totul alta perspectiva: o lume cu adevarat noua parea a se contura la orizont. Iar in rada portului il astepta aceea pe care Ortega y Gasset a numit-o „Gioconda pampei“.
Nu s-au pastrat multe documente despre aceasta prima vizita a lui Fondane in Argentina. Ne-au ramas insa textele integrale ale conferintelor sale tinute la Buenos Aires si marturiile poemelor in limba franceza care vor constitui volumul Ulysse, publicat la Bruxelles in 1933, scrise in mare parte sub impresia acestei „aventuri“ sud-americane. Fara indoiala, poetul s-a intors puternic marcat de scurtul sau sejur in Argentina, spre deosebire de contele Keyserling, care, la intoarcerea in Europa in acelasi an, conchidea: „pelerinajul meu in America de Sud a reprezentat o coborire in infern“. Fondane a revenit cu vigoare sporita la cinematografie, si de asta data va fi angajat de Paramount.

Scrie acum din ce in ce mai sigur de sine in franceza: poezie, teatru si critica literara. In 1932, devine colaborator permanent la Cahiers du Sud, lucreaza cu infrigurare la manuscrisul cartii Rimbaud le Voyou, pe care o va publica in 1933. In 1930 publica in Romania, cu ajutorul lui Ion Minulescu, volumul Privelisti. In paralel cu aceste activitati, citeste si scrie din ce in ce mai multa filozofie. Masura acestor schimbari este bine data de lectura a trei articole publicate consecutiv in perioada care precede si urmeaza imediat vizitei in Argentina: in ianuarie 1929, in revista Europe, Fondane publica un prim articol despre Sestov, intitulat Un philosophe tragique: Léon Chestov. Citeva luni mai tirziu, la Buenos Aires va fi vorba despre un mistic. Imediat dupa reintoarcerea in Franta, va publica (in iunie 1930, tot in Europe) primul sau articol cu adevarat filozofic, Edmund Husserl et l’oeuf de Colomb du réel, critica radicala a unei gindiri dominate de un rationalism care exclude orice urma de afectiv sau de experienta subiectiva. Intrebarea lansata in acest articol – „le péché vient-il du peu de raison ou du trop?“ – va deveni un laitmotiv al gindirii fondaniene.

Fondane nu pare a se fi plimbat in pampa; versurile scrise dupa sejurul sau in Argentina atesta continuitatea tematica cu cele scrise inainte de episodul argentinian. Ulisele sau este un citadin, un emigrant, un evreu ratacitor, un ciob purtat de valuri in perpetua miscare. Zigzagul fara de sfirsit al exilului si nu cautarea dezlegarii „marelui mister“, promisa la Judecata de Apoi, devine elementul esential al poeziei sale. In Filoctet, Fondane era plin de speranta; un Ulise scris in acea perioada ar fi fost inca in cautarea insulei pe care va fi dat marele raspuns; dar intr-un poem scris in perioada argentiniana si publicat in vara lui 1930 (in Cahiers de l’Etoile; poemul nu a fost inclus niciodata in volum) citim: „voici que le temps est venu des actions impossibles… L’homme est agi par le fond de lui-même qui saigne/ il brise la peau des miroirs les entrailles du cercle…“. In articolul din ia-nuarie 1929 (scris deci inca inainte de plecare), intrezarim deja mesaje care anunta aceasta eruptie vulcanica: „la grandeur de l’homme n’est pas dans sa fausse unité mais dans le nombre d’antinomies tragiques qui se disputent son être“. Totusi, autorul era inca ezitant, inca in cautare, de unde acest avertisment: „N’allez pas en voyage avec Pascal, n’y allez pas avec Chestov si votre fragilité vous est encore un précieux sujet d’étonnement. Ils sont faits pour une autre race d’homme que nous“ (s.m.).

Un cu totul alt Fondane va ajunge in Argentina in 1936. Privelisti l-a consacrat in Romania si Ulysse la Paris. In 1933 a aparut, la Denoël, Rimbaud le Voyou, care a stirnit ecouri mai presus de orice asteptari: Joë Bousquet scrie o recenzie in Le Cahier Bleu (22 noiembrie 1933), si Benedetto Croce prezinta cartea in revista La Critica (martie 1934). E felicitat de Unamuno si de Cocteau, iar Céline – care probabil nu stia cine este autorul cartii – ii trimite o carte postala ocazionata de „votre magnifique Rimbaud“, in care constata: „voici un livre qui fera sûrement époque“. In 1934 apare pe ecrane, la Paris, filmul Rapt, la care Fondane a participat in calitate de scenarist (adaptarea dupa romanul lui Ramuz a fost filmata in Alpii elvetieni). Fondane este din ce in ce mai (re)cunoscut ca filozof (sestovi-an), poet si eseist francez, si are idei bine definite despre arta, cinematografie si teatru, intr-o perioada in care avangarde obosite fac din ce in ce mai mult loc compromisurilor politice. Inainte de plecare, tocmai predase editorului primul sau volum filozo-fic, La conscience malheureuse (Denoël, 1936), in timp ce un volum de poeme Titanic, impreuna cu piesele de teatru Le festin de Balthazar si Philoctète, erau anuntate de acelasi editor pentru anul 1936.

- Fondane – scenarist
Conferinta despre cinema tinuta la Buenos Aires in 1929 incepea cu constatarea: „notre époque s’est ensanglanté les mains à tuer bien des choses: la culture, une certaine idée de l’homme, Dieu… toutes les institutions se sont vues menacées, ébranlées; mais… elle n’aura eu, en retour, qu’une seule joie: elle aura vu naitre le Cinéma!“. Cinematografia si cinematograful aveau sa ocupe un loc esential in lumea care se nastea din ruinele razboiului mondial: „s…t Cinéma, le premier art non noble depuis l’e-xistence du monde, le premier art areligieux également“ (s.m.). Dar filmul trebuie sa ramina o arta simpla, fiindca „il est dans sa nature de ne pas être un objet de luxe, comme l’est le théatre“. Corolarul acestui deziderat era ideea ca filmul trebuia sa ramina… mut. Intr-un articol scris in acelasi an si publicat in revista de avangarda Bifur, in 1930, Fondane explicita: „Le cinéma muet avait-il épuisé toutes ses ressources: s’imitait-il déjà, rouillait-il, vivait-il uniquement de traditions et de régles? Il faut bien répondre, non. Mort violente? Peut-être. Définitive? C’est à craindre“. De temut, intr-adevar. Compromisul pe care Fondane era gata sa-l faca era utilizarea sonorului ca zgomot de fond, ca element care ar avea menirea de a intensifica dramatismul imaginii, asa cum facuse René Clair in filmul sau Milionul. De altfel, acesta din urma adoptase in mod explicit ideea lui Fondane; la fel si Abel Gance in al sau Napoleon.
Filmul lui Dimitri Kirsanof, Rapt, la care au participat personalitati de talia lui Arthur Honneger si Dita Parlo, l-a adus pe Fondane (scenarist, dupa cum am mai spus, dar in mare masura si regizor), in prim-plan in lumea cinematografiei.

Chiar daca nu a reusit sa-si impuna in intregime ideile, criticii au remarcat „stilul sugestiv, puternic influentat de estetica filmului mut“. Intr-o prezentare a filmului (Pour Vous, nr. 268, ianuarie 1934), Fondane revine la ideea sa centrala, cind ii aminteste unui reporter: „vous savez la méfiance dans laquelle certains d’entre nous tenons le roman et la pièce de théatre comme source de scénario cinématographique“. Concluzia este insa optimista: „je n’ai jamais pris autant de joie à écrire les cent scénarios que j’ai fabriqués en série dans les studios de Joinville, que je n’en ai pris à l’écriture de ce scénario“. Inarmat cu acest optimism, Benjamin Fondane se va imbarca pentru cea de-a doua traversare a oceanului, pentru a produce si regiza, la Buenos Aires, filmul muzical Tararira sau Bohemia de hoy.
Si de aceasta data, Victoria Ocampo a fost implicata; ea a fost cea care a facilitat participarea faimosilor frati Aguillar (refugiati din Spania) la turnarea filmului, in lunile de vara ale lui 1936.

Producator era Miguel Machinandiarena, iar montajul ii apartinea lui John Alton (care va deveni mai tirziu faimos la Hollywood). In anii care s-au scurs de la precedenta sa vizita, multe schimbari s-au petrecut in vietile celor doi: Victoria Ocampo, incurajata de Waldo Frank – americanul care visa o America unita intr-o noua entitate politica si culturala a viitorului – a lansat revista Sur, devenita in scurt timp focarul celor mai importante activitati lite-rare in Argentina si poate in intreaga America de Sud a acelor ani. In jurul ei s-au adunat autori ca Bioy Casares, Eduardo Mallea, Raimundo Lida, Ernesto Sabato si Borges; din afara Argentinei participau la activitatile revistei, printre altii, André Gide si Thomas Mann, T.S. Eliot si Henry Miller. La rindul lui, Fondane devenise si el, dupa cum am vazut, un autor cunoscut si isi putea deci manifesta acum propriile idiosincrasii. Cind, obosit de dificultatile turnarii si de relatiile dificile cu actorii, hotaraste sa se intoarca in Franta inainte de a fi terminat filmul, el risca sa piarda tot ceea ce a realizat in trei luni de munca grea, dar crede ca poate sa-si permita acest risc.

Faptele l-au infirmat: filmul a fost „blocat“ de producatorul sau si nu a ajuns niciodata in salile de cinema, nici la Buenos Aires, si cu atit mai putin la Paris. Cu toate ca in scrisorile trimise familiei, atit la Paris, cit si in Romania, Fondane anunta un mare succes, prietenului sau din Buenos Aires, Freddy Guthman, ii va scrie cu amaraciune (din Paris, in 1938): „en enterrant mon film, le préjudice moral qu’on me cause est considérable; jamais plus personne, là-bas, ne me demandera à faire un film, et à Paris même, les échos qui en sont venus, me font tort“.
Fondane, care a pierdut un film si o cariera cinematografica in urma vizitei sale in Argentina, in 1936, va cistiga totusi cu aceasta ocazie doua lucruri care ii vor deveni pretioase in anii care au urmat: pe drumul inspre Argentina a intilnit-o pe pachebotul care-l ducea peste mari si tari pe Georgette Gaucher, o tinara bretona care se refugia la Montevideo pentru a uita o nefericita poveste de dragoste. Cei doi vor pastra aceasta legatura pina la sfirsitul vietii poetului. Iar la intoarcere va traversa Oceanul impreuna cu Jacques si Raïssa Maritain; ca si prima, si aceasta intilnire se va dovedi cruciala pentru Fondane dupa revenirea la Paris.

Columbia, 3 decembrie 2005