Sînt mulţi cei care se întreabă
care vor fi efectele reale ale noului sistem de vot, botezat, oarecum
impropriu, „uninominal“, asupra a ceea ce va urma în lumea
politică. Va reuşi această schimbare să primenească măcar puţin
viaţa politică? Contestatarii noului sistem îi arată cu
degetul pe unii cum sînt Florin Călinescu sau Dida Drăgan şi
alţi diverşi actori ai scenei publice, ducînd dezbaterea pe o
pistă falsă: este bine să avem în Parlament actori,
cîntăreţi sau alţi artişti? De parcă o categorie
profesională ar fi mai legitimă decît alta să fie prezentă
pe băncile Parlamentului. La ce ne-a servit că, pînă acum,
am avut un Parlament preponderent format din ingineri, avocaţi,
economişti sau profesori? Votul uninominal tocmai asta presupune: să
nu ne mai uităm spre categorii, ci, la oameni. Va trebui ca fiecare
dintre noi să ia în calcul cu totul altceva, cînd va
vota, decît grupul de apartenenţă al candidatului. Este
suficient de integră şi de bine pregătită acea persoană pe care
o vom trimite să ne reprezinte? Merită ea să fie aleasă?
Ar fi iluzoriu să credem că partidele
care ne vîntură nume de artişti sau de fotbalişti pun mai
mult preţ pe o categorie profesională decît pe alta. Ceea ce
le interesează este, în primul rînd, notorietatea sau
imaginea candidaţilor-bibelou propuşi, şi nimic altceva. Vor
întrucîtva să fure startul. Este vorba despre un calcul
cît se poate de pragmatic. De ce să mai pompeze bani în
creşterea notorietăţii şi în crearea imaginii unui candidat
din propriile organizaţii de partid, atîta timp cît îl
pot lua de-a gata? Şi, după aceea, în Parlament, e mai bine
să ai candidaţi care nu au cine ştie ce experienţă politică şi
pe care să-i pui să voteze, decît oameni care ştiu să-şi
negocieze poziţia. Important este să cîştige alegerile pe
termen scurt şi să ajute partidul să „facă“ Guvernul. Această
abordare conţine, practic, cheia succesului: investiţie minimă şi
profit imediat, maxim. Şi oricum, chiar dacă ar fi unii mai puţin
manipulabili, ce ar mai conta disciplina votului a cîtorva
dintre aceştia în Parlament, după ce Partidul a apucat să
formeze Guvernul şi să-şi împartă beneficiile guvernării,
care se numără în funcţii prin ministere, agenţii, oficii
şi institute, toate cu bugete, inclusiv pentru achiziţii? Preţul
cerut de vedete este mult mai mic şi se rezumă la satisfacerea
orgoliilor şi a vanităţilor cu o poziţie în stat, de care,
cel mai probabil, nu au nevoie.
Pe de altă parte, cu cît mai
multe nume de vedete va propune un partid pentru alegerile din iarnă,
cu atît mai mult acesta îşi va arăta minusurile. În
primul rînd, un număr mare de vedete-mercenar înseamnă
o politică falimentară de cadre şi de resurse umane în
interior. Putem spune despre acel partid că stă bine la capitolul
recrutare dar, în acelaşi timp, stă foarte prost la creşterea
şi formarea cadrelor, mai ales a tinerilor politicieni. Cu cît
puterea unui grup monolit şi lipsit de perspective va fi mai mare
într-un partid, cu atît mai multe vedete va impune acesta
organizaţiilor locale, cărora le va promite şi ceda beneficiile
guvernării pe plan local.
Recent, un studiu al Institutului de
Politici Publice a adus ipoteze interesante despre parlamentarismul
românesc, aflat pe punctul de a se transforma radical prin
modificarea sistemului de vot. Studiul IPP sugerează existenţa unei
inechităţi, anume că aleşii care „trudesc“ efectiv în
Parlament sînt politicieni necunoscuţi, iar iniţiativele lor
sînt neexploatate de către partide şi nepromovate mediatic.
În contrapondere, parlamentarii cu cele mai puţine merite în
activitatea birocratică sînt aceiaşi care culeg laurii
popularităţii date de prezenţa la canalele de televiziune.
Beneficiind de prezenţă în presă, spre deosebire de colegii
lor mai muncitori, ei vor fi avantajaţii viitorului sistem de vot
uninominal, unde imaginea este cea care aduce voturi.
În orice caz, o concluzie se
impune de la sine: politica va fi din ce în ce mai mult o
chestiune de spectacol şi din ce în ce mai puţin o chestiune
de pregătire, de specializare şi de substanţă.