OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bienala de la Praga e unul dintre evenimentele mondene si profesionale care deschid seria marilor expozitii europene de arta contemporana din vara aceasta fierbinte, organizate la Venetia, Münster si Kassel.
Cu o anumita aura de controversa, prin conflictul de imagine caruia a trebuit sa-i faca fata in urma cu doi ani, cind a activat simultan cu Bienala Internationala de Arta Contemporana a lui Knizak devenita acum trienala), si cu o atitudine de fronda, prin criticarea vag fondata a celorlalte evenimente de arta contemporana ca ar fi abandonat pictura vazuta ca mediu vetust, Bienala de la Praga incearca anul acesta sa acumuleze atita reprezentativitate de cita are nevoie pentru a tine capul de afis al Europei Centrale ca loc de conectare a culturilor in contextul reflectiilor artistice asupra glocalismului si marginalitatii.

Insistind asupra ideii de articulare a continuitatii agendei editiei trecute de expunere a tipurilor de expresie picturala (Expanded Painting 2) si a discursului social de genul „actiunii directe“ (Monument To Transformation – Fragment#5 si, in special, Der Prozess. Collective memory and social history), bienala pragheza de anul acesta isi reafirma interesul pentru acoperirea gusturilor si preintimpinarea situarii unui public cit mai diversificat si flexibil, care sa recunoasca in arta un mediu de reactie al trairii sofisticate a vietii si al implicarii coordonate in ordinea constructiei sociale.
Evenimentul ajunge, astfel, sa fie categorizat in citeva directii de interes, la rindul lor organizate pe sectiuni, fara o logica de ansamblu concludenta, asadar fara un control structural asupra mesajului din exterior, ci mai curind oferind posibilitatea diseminarii poststructuraliste a diferitelor versiuni de construire a evenimentului dinspre interior, prin acordarea cuvintului artistilor si curatorilor, inversind asadar piramida decizionala.

Directorii bienalei, Helena Kontová si Giancarlo Politi, ofera un cadru de mediere a diferitelor tipuri de stari si mesaje, de forme, genuri si teme artistice, invitind curatori de diferite profiluri, insa evitind tentatia profesionala de a coordona comunicarea dintre acestia si mai curind deschizind la risc comunicarea directa dintre artisti si public. Fara acest control curatorial, care pentru un critic sau un teoretician de arta poate parea o strategie lipsita de tact si respect profesional, evenimentul isi accepta cu succes statutul de chaosmos (conceptul guattarian de coexistenta a cosmosului ordonarii cu haosul generarii), fara a surprinde, insa creind o stare de disconfort in incercarea unui vizitator de a se informa mai curind decit de a se bucura. Combinind, intr-o anumita tehnica expozitionala postmodernista, pozitionarea lucrarilor in genul practicii specifice organizarii „saloanelor“ modernitatii timpurii si panotarea in logica vizuala a intrebuintarii spatiului „cubului alb“ in modernitatea tirzie, organizatorii evenimentului au ales sa instaleze monitoare video de tip flat pentru a crea impresia unitatii perceptive prin contiguitatea fata de tipul de incadrare a tablourilor care domina vizual o expozitie asemanatoare, in consensul majoritatii participantilor la eveniment, unui tirg de arta cu dealeri clandestini.

Versiunea critica a picturii
Anumite sectiuni curatoriale ale bienalei abordeaza diferite tematici critice, intimiste ori publice, din perspectiva mediului picturii.
in Expanded Painting 2 (Pictura extinsa 2), Helena Kontová si Giancarlo Politi vad acest mediu ca o „forma vie de comunicare“ in arta contemporana, fara a ascunde, insa, ca este inca receptata ca un produs de piata, insistind totusi asupra deschiderii sensibilitatii de a gusta pictura de tip cutting edge si asupra monitorizarii capacitatii sale de a lua masura schimbarilor din societate, gusturi si obiceiuri.

Cu un discurs despre subminarea sistemului (fucking up), mai curind decit despre abandonarea sa (dropping out), in conditiile in care abandonarea ar oferi controlul total asupra sistemului, sectiunea realizata de Andreas Schlaegel, Fuck off Macho Painter, Scum, se pozitioneaza ca o reactie impotriva resurectiei picturii masculine neoacademice din Germania, respectiv impotriva institutionalizarii maririi de sine, a narcisismului cinic si a conservatorismului obscur pe bazele diferentelor de gen, adresindu-se artistilor care nu se incadreaza in scoli de pictura si nu sint aspirati in tranzactii de piata. Selectind artisti care pun accent mai curind pe experiment decit pe rezultatul procesului artistic, Andreas Schlaegel se aventureaza in deciziile sale in directia expunerii unei serii de strategii picturale de la neoacademism la neo-romantism, unde grafismul si abstractiunea tematizeaza fantezii monstruoase si realitati dezastruoase si unde unele lucrarile par a exploda in fragmente de sensuri inexplicabile, iar altele par a se expune direct surprinderii ori amuzamentului privitorului.

„Scoala de la Cluj“
Sectiunea Expanded Painting 2 prezinta trei pictori clujeni: Radu Comsa, Adrian Ghenie si Serban Savu, pe care Helena Kontová ii incadreaza intr-o asa-numita „scoala de la Cluj“ alaturi de subcuratorul acestui grup, Victor Man, care impresionase asistenta la ultima editie a Bienalei de la Praga.
in interviul Helenei Kontová cu Victor Man, publicat in catalogul Bienalei, Kontová porneste defectuos de la premisa/preconceptia potrivit careia ar exista anumite origini si predecesori ai acestei „scoli de la Cluj“, deoarece Man prezinta acest grup ca fiind mai curind articulat in jurul unei prietenii decit al unor principii de lucru. Cu toate acestea, intr-o conversatie cu Kontová, in deschiderea Bienalei, aceasta a precizat ca integrarea acestor artisti intr-o „scoala“ s-ar datora identificarii unor similaritati in formarea „scolilor de la Leipzig si Dresda“, respectiv un amestec particular de tehnicitate si informatie culturala contemporana.
Lucrarile celor trei clujeni combina, intr-adevar, abordari tehnice de efect si perspective biografice cu un anumit grad de constientizare a prezentei conditionarilor sociale, insa, dupa cum precizeaza chiar Serban Savu, aceasta integrare intr-o asa-zisa „scoala“ e o chestiune comerciala, de speculare a identificarii unui loc care a oferit spontan un grup de artisti.

in uleiurile sale pe pinza, Caldura, Tatal lui este mecanic de locomotiva si Apa e inca inghetata, Serban Savu portretizeaza o epoca ce pare sa fi ramas pe loc, decupaje ale unei vieti care pare a se fi intimplat in comunism, dar care pot fi surprinse si in zilele noastre: doi barbati la bustul gol stau de vorba pe terasa unui bloc, un mecanic fumeaza la fereastra locomotivei si un barbat care si-a lasat bicicleta la marginea unui canal si intra pina la glezne in apa. Griul predomina imaginile, iar personajele portretizate par a fi distrase intr-o lume in care nu se mai intimpla nimic. Folosind fragmente din iconografia perioadei comuniste, Savu pare a picta in falia dintre doua sisteme.
Picturile lui Adrian Ghenie Sentimentul subsolului 4, Nerabdarea de a sari si o pinza fara titlu, transmit o stare amestecata de izolare apasatoare si eliberare a singuratatii, in vreme ce tablourile lui Radu Comsa, Aspecte nu chiar vizibile, in doua pinze rotunde, Adauga ceva magic si Ea continua sa traiasca dincolo, sint fragmente din irealitati posibile ale perceptiei si ale memoriei.

Procesul memoriei colective si al istoriei sociale
Sectiunea curata de Marco Scotini prezinta o importanta selectie de arta contemporana din Romania, un loc in care reinterpretarea vizuala a istoriei e asociata cu o ilustrare a detasarii in reprezentarea traumei.
Instalatia lui Dan Mihaltianu e o fresca ingenios articulata a vietii sociale si urbane din vremea comunismului, cu imagini de impact din trairea familiala de zi cu zi si cu sunetele muzicii romanesti a anilor ’70-’80.
Fotografiile monumentale ale lui Iosif Király recompun din fragmente imagini simbolice ale unei Romanii marcate de un trecut care traieste din puseurile sale muribunde.

Istoria sociala e ilustrata si sub forma instalatiei lui Vlad Nanca in care „automobilul national“, Dacia, e captat in diferite ipostaze consumate si contexte transformate.
in proiectul lui Ciprian Muresan, desenele cu pionieri inspirind din pungile cu aurolac asociaza doua imagini ale tineretului de dinaintea si de dupa caderea comunismului, doua imagini decadente ale copiilor inhalind pe de o parte sloganurile propagandistice ale ideologiei comunismului, iar pe de alta parte substantele chimice ale uitarii si ruperii de o realitate fara istorie.
Filmul Dialog cu Ceausescu a lui Ion Grigorescu e marturia unei critici a timpului in care omul de rind are o conversatie cu reprezentarea puterii si incearca sa faca fata unei fictiuni periculoase.
in fine, filmul video a lui Cristian Pogacean prezinta reactia subliminala a colectivitatii omagiale printr-o revizitare a arhivelor manifestarilor ceremonioase din ultimii ani ai comunismului.

Un interes asupra productiei locale de arta
What Went Wrong (Ce nu a mers) este una dintre sectiunile care incearca sa creeze un dialog contextual intre Vest si Est, prin invitarea a patru artisti californieni sa exploreze specificul praghez. Aceasta abordare narativa a explorarii specificitatii locurilor si emiterii pozitiilor identitare se regaseste si in alte sectiuni ale Bienalei, de la Story Tellers (Povestitorii) – in care Gea Politi si Sonia Rosso incearca sa reinvesteasca capacitatea formala a modernismului de a opera cu severitate in cadrul unor structuri narative de genul monologului interior ori al fluxului constiintei – la Alias/ Aliases ori de la Refusing Exclusion (Refuzarea excluderii) – in care curatorul James Colman prezinta lucrari semnate de cinci artisti din comunitatea rroma – la Open Space 2007 – prezentat de Politi, Kontová si C¡arny´ drept cadrul unei sanse acordate tinerilor artisti care activeaza la marginea sistemului de selectie curatoriala specific organizarii unor expozitii de genul bienalelor.

Geografii si curente
Survolarea artei cehe, slovace, poloneze si unguresti delimiteaza o harta sensibila a evolutiei artei in Europa Centrala prin manifestarea diferitelor forme de arta occidentala (de la formele de investigare ale senzitivitatii locului si specificitatii contextului, la minimalism, kinetism, actionism si conceptualism), al caror import creativ a configurat o scena virulenta.
Selectind si conectind artisti cehi din mai multe generatii, Jiri David si Vasil Artamonov au propus in sectiunea Glocal Outsiders (Marginali glocali) o perspectiva asupra abandonarii marilor teme, obiective si ideologii prin repozitionarea estetica fata de problemele sociale, politice si de mediu pe care le contextualizeaza critic in raport cu diferitele istorii ale artei abordate prin citat aservit sau reconstructie ludica.

Aceeasi tema a glocalizarii, de data aceasta de gen, e folosita si in expozitia de fotografie Glocal Girls, curata de Vladimir Birgus, care investigheaza mediul prin convulsie imaginativa si fler documentar.
intorcind capul in istorie, se poate observa cum anume, manifestat inclusiv in actionism, ca un gen de interventie in spatiul social supus presiunilor politice, minimalismul ceh a reusit sa probeze modalitatea in care materializarea artefactualizata poate functiona ca limbaj al rezistentei.
Travaliul postmodernist al Bienalei pragheze te pune in situatia de a experimenta atit tendintele trairilor mistice, in care utilizarea simbolurilor si alegoriilor comunica dramatizari interioare (Dadja Altenburg-Kohl), cit si epopeile politice ale contracararii hegemoniilor de tip Schengen (Aaron Moulton).
Mitologiile baltice ale inversarii dintre Vechea si Noua Europa (Laima Kreivyte si Luigi Fassi) se confrunta glocal cu marginalitatea Agentiei de Calatorie Bizart, in care Xu Zhen si Davide Quadrio propun o experimentare informationala cu privire la scena de arta chineza.

Scena din Romania
Pornind de la un citat din Philip K. Dick, If You Think This World is Bad You Should See Some of the Others (Daca crezi ca lumea asta e rea, ar trebui sa o vezi pe a altora), curatoarea Simona Nastac prezinta o perspectiva intimist-politica asupra discontinuitatilor tranzitiei postcomuniste romanesti, care traieste perplexitatea unei glocalizari identitare.
Proiectul lui Matei Bejenaru, Ghid de calatorie, e o investigatie asupra conditiei emigrarii ilegale a fortei de munca din Romania in Europa Occidentala. Prezentat sub forma unei instalatii vizuale minimaliste, un graf mural care mentioneaza nodurile unui posibil traseu si un pliant printat cu fotografii, harti si texte informative, acest ghid e o contributie cvasi-fictiva la istoria recenta a conflictului dintre efectele comunismului si deficientele capitalismului.

in proiectul sau, Naratiune non-liniara, conceputa sa fie inteleasa intre..., Victor Man propune o rememorare ironica a unei micro-istorii sociale sub forma prezentarii documentare a portretizarii vietii tinerilor ce traiau dupa modelul starurilor, importind „valori culturale occidentale“ intr-o perioada de expansiune a canonului moralei comunismului. Caciula din blana de oaie, instalata intr-o vitrina asezata pe soclu asemenea unui obiect de muzeu, recicleaza imaginea crestetului capului tuns a lui Duchamp, pe care apare o stea cazatoare. Obiect traditional romanesc, caciula de oaie devine martorul marcat simbolic al unui „destin autohton“.
Ciprian Muresan ofera o perspectiva a negarii comunismului prezentata sub forma contradictorie a afirmarii sale tacite. Textul negru afisat pe un zid alb, communism never happened (comunismul nu s-a intimplat niciodata), asemenea unei fraze scrise pe pagina unei istorii rase, e alcatuit din litere decupate din discuri de vinil inregistrate cu muzica patriotica si imnuri omagiale la adresa guvernarii comuniste din Romania. Comunismul e, astfel, ascuns la vedere, imposibil de ascultat, insa in doliu.
in instalatia sa video, Proiectul Paris, Sebastian Moldovan face un pelerinaj prin diferite locuri ale capitalei, prezentind perspectiva distrugerii si stagnarii urbane a Bucurestiului, denumit odinioara „micul Paris“.