OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

KS: Ma intreb daca sinteti de acord cu ideea ca pe scena artistica europeana se simte o ruptura intre arta media si artele vizuale. Arta media a devenit principalul furnizor de continut pentru enormele spatii neocupate nou aparute in mediul tehnic inconjurator, ca raspuns la puternicele forte de atractie exercitate de aceste noi spatii media. E de asteptat ca atitudinile actuale ale artelor media sa vizeze o apropiere de cultura populara sau sa evolueze catre o critica ce vizeaza tocmai media. Artele vizuale, dimpotriva, incearca sa-si mentina atitudinea critica, utilizind diverse tehnici, fotografie si imagine video, dar mai putin web-ul sau net-ul. Aceasta situatie face cu atit mai interesanta prezenta proiectului dumneavoastra pe scena unuia dintre cele mai renumite evenimente din domeniul artelor vizuale din lume – desi acesta nu este propriu-zis un proiect-in-retea (net-project), nu-i asa?
Cind vorbiti despre modificarea unor circumstante si procedee, vizati construirea unui nou tip de subiectivitate colectiva, implicind noi functiuni ale artei, si un nou rol al artistului in cadrul unei dezvoltari rizomatice a culturii. Sau ati pune, mai degraba, accentul pe o estetica a informatiei, in opozitie cu aceea a obiectelor de arta?

SB: Cum sa spun, vedem sau simtim ca ceva se intimpla, par a se produce reorientari, dar nimeni nu poate surprinde exact ce se intimpla. Nu ma refer strict la arta, vorbesc in general despre lumea noastra. In acelasi timp, numeroase teme importante isi pastreaza validitatea, dar nu se intimpla acelasi lucru si cu perceperea/intelegerea – implicit, cu reactiile si cu activitatile. Vedeti, coexista conceptii primitive, obisnuinte si procedee care s-au schimbat prea putin in timp, cu modele universale pe care simtul comun are dificultati in a le intelege – ca de exemplu anumite teorii din fizica din ultimele decenii, care au devenit atit de abstracte, incit nu par a mai pastra vreo relatie cu realitatea, desi se verifica experimental pina la un punct.
Ce vreau sa spun – pentru a va raspunde la intrebare – este ca exista cu siguranta schimbari importante si ca arta nu e insensibila la ele. Nu pot spune ca sint cu totul de acord ca a intervenit o ruptura intre artele media si cele vizuale, si asta din cauza dificultatilor in definirea celor doua categorii, dar as formula problema altfel: anumite parti/sfere ale activitatii artistice (sau ale domeniilor considerate a fi incluse aici) parasesc, lent, domeniul artei; si nu e vorba de o revolutie, e un proces care se desfasoara deja de ceva timp. Curios este faptul ca acest lucru pare a trece neobservat in largi zone ale societatii si ale culturii. Acest lucru trebuie analizat in relatie cu toate schimbarile de ultima ora. Oricum, nu ma refer la discipline anume, ci mai degraba la anumite modele si metode de gindire.
Proiectul nostru, in acest context si in contextul institutional al unui eveniment artistic important si de traditie, pune de fapt sub lupa si analizeaza situatia, fara sa fie in stare sa ofere raspunsuri scurte si directe.

AP: Vorbind despre criticii de arta sau despre alte persoane implicate profund in domeniul artei contemporane, descopar un soi de „ruptura“ intre ceea ce obisnuim sa numim „arta media“ si celelalte „arte vizuale“, care ramin mai clar legate de formele clasice de arta.
Ambele tendinte pot conduce in directii gresite. Uneori, artele bazate pe media sau pe net folosesc intr-o masura atit de mare exclusiv tehnici media, incit pierd si cel mai infim simt al continutului. Dimpotriva, tendintele bazate pe old media si care fac prea putin uz de tehnica (fie programatic, fie din ignoranta) pierd contactul cu mainstream-ul, esuind in manierism sau mode (moda unplugged, de exemplu).
Cred ca principalele aspecte care ii pot sprijini pe artisti (si pe cei implicati in domeniul artei, in general) sa se manifeste inteligent si cu scop in cimpul artistic sint in strinsa legatura cu contextul – solutia nu e nici un total amestec, nici o absoluta separare.
„Contextul“ inseamna cautarea unor solutii de comunicare, urmarirea unui scop, interactiunea – pentru ca, in final, sa ne aduca impreuna, sa ne ajute sa construim relatii, si nu doar o simpla „piesa“ gata sa fie expusa.

KS: Ultima mea intrebare se refera la faptul ca dumneavoastra, curatorii, sinteti in acelasi timp si artisti.
Trebuie sa fiti de acord cu faptul ca e o situatie destul de speciala, pentru individualitatea unui artist, sa se manifeste in cadrul impus de CONTEXT. Prezenta lor, mai mult decit realizarea particulara a operelor, traseaza cadrul proiectului.
Proiectul poate fi considerat o opera in colaborare la nivelul structurii, dar mai putin la acela al continutului. Daca ar fi sa atribuim roluri, as spune ca dumneavoastra sinteti ISP, iar artistii reprezinta ICP – acesta cred eu ca este modelul general contemporan pentru relatia artist-societate.
Ca pentru orice proiect curatorial, exista riscul ca ideile artistilor sa ilustreze intocmai conceptul curatorilor. Nu credeti ca, in cazul dumneavoastra, acest pericol este cu atit mai mare?
Ati dori sa fiti in acelasi timp prezenti ca artisti in proiectul dumneavoastra si cum ar afecta acest lucru individualitatea dumneavoastra artistica?

AP: Dupa parerea mea, artistii, oricum i-am numi, „furnizori de continut“, salahori, activisti, „oameni care isi depasesc timpul“, au avut intotdeauna rolul principal in construirea de evenimente si concepte.
Ca indivizi, ei pot fi foarte diferiti – unii poate ca nici nu sint in stare sa articuleze o fraza inteligibila, pot fi suspiciosi, introvertiti sau exuberanti, in functie de dispozitie – si, dintr-un punct de vedere foarte estic si foarte clasic in acelasi timp, curatorii au atit rolul de „a face cafeaua“, cit si pe acela de a construi conceptul (astfel incit acesta sa poata fi inteles atit de public, cit si de artistii insisi).
Acum, rolurile se deplaseaza continuu, in multiple directii – si consider acest lucru intru totul dezirabil si avantajos, deoarece in contextul actual toate limitele se relativizeaza, devin informationale si de asemenea „informale“, mai larg accesibile pe net, unde publicul nu mai e „publicul“ cerind sa inteleaga... mai degraba decit sa se limiteze la a schimba canalele.
Deci, ca sa ajung la chestiunea ridicata de dumneavoastra – daca limitele sint slabite sau daca sufera modificari conditionarile existente intre aceste concepte – artist-curator-public –, eu nu as identifica aici un „pericol ca ideile artistilor sa devina o absoluta ilustrare a conceptului avansat de curator“, asa cum nu ma astept nici ca aceasta situatie sa afecteze (intr-un sens negativ, presupun ca sugera intrebarea) „integritatea individualitatii artistice“ a artistului.

SB: In rolul de curator al unui proiect, ai sansa de a face uz de o serie de instrumente utile in incercarea de a configura si de a realiza proiectul respectiv. Acesta este aspectul practic sau, sa zicem, conjunctural. Poti face mai bine, in rol de curator, ceea ce nu reusesti sa faci ca artist. O alta problema ar fi: de ce te ocupi (si te astepti sa obtii un rezultat) de lucruri care nu reprezinta neaparat tipul de activitate al unui artist, de vreme ce esti artist?
Raspunsul este oferit de ideea la care lucrezi. Sint curator in cadrul proiectului CONTEXT, pentru ca ideea acestui proiect o impune.
A se nota ca ma refer strict la acest proiect, nu vorbesc in general. Cu siguranta ca nu e vorba de o reorientare temporara, de o renuntare la statutul de artist pentru a deveni curator: in cadrul acestui proiect, a fi curator face parte din activitatea mea artistica.

(Interviul a fost realizat prin e-mail in aprilie-mai 2001, in timpul pregatirilor pentru a 49-a Bienala.)

Interviu realizat de
KISSPAL Szabolcs
Traducere de
Cristina IONICA