A 83-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Arte și
Științe Cinematografice (AMPAS), una dintre cele mai previzibile din istoria
renumitei statuete, a confirmat faptul că Hollywoodul se află în criză.
Gala de decernare a Oscarurilor a debutat, la Kodak Theatre
din Los Angeles, luni după 3.30 a.m. (ora României). Prezentatorii (tineri și
timorați) din acest an, actorii Anne Hathaway și James Franco (aflat printre
nominalizații fără șanse la premii), și-au făcut mai întîi apariția, alături de
Alec Baldwin și Morgan Freeman, într-un filmuleț amuzant, parodiind șase dintre
producțiile cu cele mai multe nominalizări – Începutul (Inception), Rețeaua de
socializare (The Social Network), Luptătorul (The Fighter), Adevăratul curaj
(True Grit), Discursul regelui (The King’s Speech) și Lebăda neagră (Black
Swan) –, precum și clasicul Înapoi în viitor (Back to the Future). După cîteva
glumițe la care cei doi prezentatori au colaborat cu rudele lor aflate în sală,
pe scenă a urcat dublu oscarizatul Tom Hanks, care a acordat primele două
statuete: pentru scenografie (Robert Stromberg și Karen O’Hara – Alice în Țara
Minunilor/ Alice in Wonderland) și imagine (Wally Pfister – Începutul). Pe
parcursul serii, aceste blockbuster-uri aveau să-și mai adjudece cîteva distincții
la categoriile tehnice: primul, al lui Tim Burton – premiul pentru design de
costume (Colleen Atwood), iar al doilea, al lui Christopher Nolan – premiile
pentru mixaj de sunet (Lora Hirschberg, Gary Rizzo și Ed Novick), montaj de
sunet (Richard King) și efecte vizuale (Chris Corbould, Andrew Lockley, Pete
Bebb și Paul J. Franklin).
După Tom Hanks, a apărut, sprijinindu-se în baston, Kirk
Douglas, care, spre deosebire de antevorbitorul său (sau de fiul său Michael),
nu a primit decît un Oscar onorific pentru întreaga sa carieră. Întîmpinat cu
aplauze în picioare, decanul de vîrstă al actorilor americani (94 de ani
împliniți în decembrie) a făcut glume pe seama australianului Hugh Jackman
(ulterior, și „ținta“ lui Anne Hathaway) sau a britanicului Colin Firth,
amînînd înmînarea premiului destinat celei mai bune actrițe într-un rol
secundar. Acesta a revenit Melissei Leo, pentru apariția sa în Luptătorul.
Filmul lui David O. Russell avea să mai obțină și Oscarul pentru actor în rol
secundar (remis de Reese Witherspoon), prin Christian Bale (aflat, greu de
crezut, doar la prima nominalizare). La aceste categorii, pronosticurile
experților au fost confirmate.
Mila Kunis (Lebăda neagră) și Justin Timberlake (Rețeaua de
socializare) au acordat premiile pentru scurtmetraj de animație (introdus în
1932) și lungmetraj de animație (doar de zece ani). Primul a revenit filmuluiThe Lost Thing (regia: Shaun Tan și Andrew Ruhemann), în timp ce, la
lungmetraj, Povestea jucăriilor 3 (Toy Story 3, regia: Lee Unkrich), nominalizat
inclusiv la Oscarul pentru Cel mai bun film, nu a avut, practic, nici un rival
(mai ales că Iluzionistul lui Sylvain Chomet a prins mult mai bine la publicul
european decît la cel american).
Javier Bardem (nominalizat pentru rolul principal din Biutiful)
și Josh Brolin (Adevăratul curaj) au înmînat statuetele rezervate scenariștilor
(unde, din nou, previziunile specialiștilor s-au adeverit). La scenariu
adaptat, a triumfat Aaron Sorkin pentru Rețeaua de socializare (bazat pe o
carte non-fiction de Ben Mezrich); cîștigătorul a amintit că, în 1977, Paddy
Chayefsky a primit Oscarul la aceeași categorie pentru o altă producție cu
„rețea“ în titlu (filmul-cult Network al lui Sidney Lumet). La scenariu
original, eu mizasem pe o victorie a scenariștilor de la Copiii sînt bine mersi (The Kids Are All Right, regia:
Lisa Cholodenko), însă cei mai mulți membri AMPAS au votat cu
britanico-americanul David Seidler (Discursul regelui). La 74 de ani,
spiritualul scenarist s-a autodeclarat cel mai vîrstnic cîștigător la această
categorie a Oscarurilor, dar le-a urat confraților să-i bată „recordul“ și i-a
mulțumit reginei britanice Elisabeta a II-a pentru că... nu l-a închis în
Turnul Londrei. Se spune că David Seidler, care a avut și el o problemă de
vorbire în copilărie, a ascultat de rugămintea reginei-mamă Elisabeta și nu a
încercat să realizeze filmul despre regele George al VI-lea pînă la moartea
acesteia (survenită în 2002).
Actorii britanici Russell Brand și Helen Mirren (oscarizată,
în 2007, pentru interpretarea Elisabetei a II-a în filmul Regina/ The Queen) au
acordat statueta pentru cel mai bun film vorbit într-o altă limbă decît
engleza. Cei doi parteneri din noua comedie Arthur (regia: Jason Winer) au fost
protagoniștii unuia dintre cele mai amuzante momente ale serii: Helen Mirren
își rostea discursul în franceză, iar Russell Brand „traducea“ cu totul altceva
(printre altele, l-a ironizat și pe Colin Firth, „regele“ din sală). La
categoria amintită, Biutiful al mexicanului Alejandro González Iñárritu a fost
întrecut de mai convenționalul Într-o lume mai bună (In a Better World) al
danezei Susanne Bier.
Nicole Kidman și Hugh Jackman, parteneri în Australia lui
Baz Luhrmann, au oferit statueta pentru Cea mai bună coloană sonoră lui Trent
Reznor (mult mai cunoscut ca lider al trupei de rock industrial Nine Inch
Nails) și Atticus Ross (Rețeaua de socializare). Filmul avea să mai primească
și Oscarul pentru montaj (Kirk Baxter și Angus Wall), așa că mulțumirile
binemeritate adresate regizorului David Fincher s-au înmulțit. Cate Blanchett a
înmînat premiile pentru machiaj (multioscarizatul Rick Baker și Dave Elsey –Omul-lup/ The Wolfman) și pentru design de costume. Kevin Spacey și, ulterior,
Jennifer Hudson au prezentat cîte două cîntece de film nominalizate la Oscar,
cîștigător fiind Randy Newman, o somitate în domeniu, pentru „We Belong
Together“ din Povestea jucăriilor 3.
Amy Adams (contracandidata Melissei Leo și colega sa din
distribuție în Luptătorul) și Jake Gyllenhaal au prezentat premiile pentru
scurtmetraje: documentar (Strangers No More, regia: Karen Goodman și Kirk
Simon) și cu actori/ live action (God of Love, regia: Luke Matheny). După o
scurtă pledoarie pentru filmul non-escapist, vedeta TV Oprah Winfrey a înmînat
Oscarul pentru lungmetraj documentar lui Charles Ferguson și Audrey Marrs
(Inside Job). Primul regizor al documentarului ce investighează recesiunea
economică și-a început discursul de primire remarcînd că, „la trei ani după
oribila noastră criză financiară, provocată prin fraudă, nici măcar un singur
director financiar nu a ajuns în închisoare, iar acest lucru este greșit“.
Billy Crystal, unul dintre cei mai iubiți prezentatori din
istoria Premiilor Academiei (gazda a opt ediții), l-a omagiat pe comicul Bob
Hope, care a prezentat nu mai puțin de 18 ediții, între 1940 și 1978. Acesta mi
s-a părut cel mai bun moment al galei. Apoi, Robert Downey Jr. și Jude Law,
parteneri în Sherlock Holmes al lui Guy Ritchie, au anunțat, reușind să fie la
fel de nostimi ca și Billy Crystal, cîștigătorii – menționați anterior – de la
efecte vizuale și montaj.
A urmat, pentru mine, prima mare dezamăgire a galei: Oscarul
pentru Cea mai bună regie, înmînat de actrița Hilary Swank și regizoarea
Kathryn Bigelow (marea cîștigătoare de anul trecut), a ajuns la Tom Hooper
(Discursul regelui). Cineastul britanic a beneficiat de un scenariu
ireproșabil, de o distribuție excelentă și de o imagine inteligentă (semnată de
Danny Cohen, nominalizat și el), contribuția sa limitîndu-se la punerea în
aplicare a unei rețete brevetate. Consider că oricare dintre contracandidații
săi (Darren Aronofsky, frații Ethan și Joel Coen, David Fincher și David O.
Russell) ar fi meritat mai mult acest premiu. Am apreciat, totuși, discursul
cîștigătorului și mai ales mulțumirile adresate mamei sale, care în 2007 i-a
recomandat un text dramatic numit The King’s Speech.
Următoarea surpriză a fost, însă, una plăcută. Mă așteptam
ca Annette Bening (Copiii sînt bine mersi) să primească Oscarul pentru cea mai
bună actriță într-un rol principal, însă statueta, acordată de Jeff Bridges
(nominalizat pentru rolul principal din Adevăratul curaj), i-a revenit tinerei
Natalie Portman (foarte emoționată), pentru prestația sa absolut senzațională
din Lebăda neagră. La cea mai bună interpretare masculină, nu exista nici un
dubiu: Colin Firth (Discursul regelui) era creditat, în ziua premiilor, cu 56%
șanse de a primi Oscarul (înmînat de Sandra Bullock). Și nu încape discuție că
actorul britanic, aflat la a doua nominalizare consecutivă, își merită premiul,
pentru că succesul filmului semnat de Tom Hooper i se datorează într-o foarte
mare măsură. Speech-ul lui Colin Firth a fost probabil cel mai lung al serii.
Gala Oscarurilor a culminat cu premiul cel mare, pentru cel
mai bun film, anunțat de celebrul cineast Steven Spielberg. Crezusem că
majoritatea votanților AMPAS aveau să opteze pentru un subiect american (și Rețeaua de socializare avea, în opinia mea, cele mai mari șanse), nu pentru
unul britanic, însă, atunci cînd imagini din producțiile nominalizate (din nou zece,
ca și anul trecut) au fost prezentate avînd ca fundal sonor discursul final al
„regelui“ Colin Firth, am realizat că mă înșelasem amarnic. Producătorii Iain
Canning, Emile Sherman și Gareth Unwin, care au urcat pe scenă alături de
membrii echipei lor, au primit Oscarul cel mare pentru Discursul regelui – un
film care va fi uitat în cîțiva ani, în pofida palmaresului său impresionant
(patru statuete din 12 nominalizări, un Glob de Aur, cinci premii BAFTA
ș.a.m.d.). Regina lui Stephen Frears – cu care Discursul regelui a fost deseori
comparat, nu doar pe baza subiectului din viața familiei monarhice britanice –
ar fi meritat mai degrabă mult rîvnitul premiu în 2007 (cînd a triumfat Martin
Scorsese), deoarece, spre deosebire de premiantul de acum, avea un regizor cu
sclipiri de geniu.
Din nefericire, comparînd filmele nominalizate în urmă cu
doar cîțiva ani cu cele din 2010, putem observa că Hollywoodul trece printr-o
criză creativă la fel de serioasă ca și recesiunea economică (infuzia de sînge
britanic devine, astfel, explicabilă), iar în lumea filmului nu poate fi
adoptată o soluție extremă, precum cea sugerată de documentaristul Charles
Ferguson...
În imagine: actorul britanic Colin Firth, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în Discursul regelui