OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Domnilor deputati, va rog sa nu mai folositi cuvintul «bile», pentru ca se stirneste ilaritate.“
Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor

„Eu cred ca trebuie sa raminem seriosi si sa respectam regulamentele“, s-a opus social-democrata Aura Vasile, citata in ziarul Gindul. Concluzia era rostita cu naduf si indignare, in timp ce parlamentarii se pindeau pentru a vedea cum voteaza unii si altii motiunea de cenzura, initiata de PSD impotriva Cabinetului Tariceanu.

Cineva a avut la un moment dat bunavointa de a le acorda parlamentarilor incredere in libertatea lor de constiinta, punind pret pe capacitatea acestora de discernamint, protejindu-li-se, cind conditiile politice o cer, dreptul la vot secret. Cheia votului secret consta chiar in a-l ocroti pe cel care voteaza de presiuni care pot include diferite intimidari sau mita. Dar votul secret din parlamentul nostru, in loc de panaceu, a fost mereu cusur.

Primul lucru pe care-l invata politicianul roman, trecut prin sistemul de partid, este cum sa foloseasca statutul respectivului partid in interes personal si, acolo unde nu reuseste, sa-l ocoleasca, sa-l fenteze, sa-l schimbe, sa-l faca uitat. Sa-l insele! Sa-si insele colegii de partid si sa devina leader. Si mai apoi va ajunge sa faca aceleasi lucruri cu regulamentele, legile de functionare ale institutiilor pe la care ajunge, urmind ca in final sa batjocoreasca in vazul lumii Constitutia, asa cum s-a intimplat in perioada incercarii de suspendare a presedintelui. Aceasta „evolutie“ a politicianului roman, aceasta „scoala“ o au cel mai bine tinerii politicieni, cei care s-au inscris dupa Revolutie prin partide si pe care acum ii gasim prin parlament, prin ministere, peste tot. Actualul presedinte al Camerei, deputatul Bogdan Olteanu, este un maestru al jocului cu voturi de sticla, al jocului culiselor, dat fiind ca este exact jocul pe care l-a cistigat la Tineretul National Liberal, pentru ca acum sa fie in pozitia de putere pe care o ocupa astazi.
Regulamentele care se aplica tin intotdeauna de interesele celor care au puterea de a face jocurile. Cheia jocului nu sta in competitia reala, ci in masluirea lui.

Exista oare cineva care sa creada ca macar unul dintre parlamentarii care au participat la aceasta sarabanda a votat asa cum i-a dictat sentimentul responsabilitatii morale, si nu dupa ce si-a facut calculul propriului interes? De ce nu au votat toti pesedistii in favoarea motiunii propriului partid? Pentru ca nu credeau in „adevarurile“ acesteia? Sau pentru ca voiau sa-l sape pe Geoana? Dar cei doi pedisti? Poate pentru ca interesele lor economice si politice se indreptau catre PNL? Iar liberalii, laolalta cu maghiarii, au votat impotriva pentru ca simteau responsabilitati fata de natiune? Sa fim seriosi! Sa fie macar vreun independent care sa fi votat fara calcul politic sau felurite promisiuni? Putin probabil.

Votul secret si disciplina de partid coroborata cu sistemul electoral proportional (pe liste), luate impreuna, sint un nonsens. Mai ales la noi. Acest sistem, in loc sa scoata ceea ce este mai bun din libertatea de constiinta a oamenilor care ne reprezinta, scoate tot ce este mai rau. Un vot este o moneda, o resursa, pe care multi vor sa o controleze pentru a controla puterea. Nu-si vor da niciodata votul pe degeaba, pe un principiu abstract pe care noi trebuie sa-l protejam, ci si-l vor da tot pe o resursa: un avantaj, o promisiune, o inlesnire financiara.
Oamenii din parlament nu voteaza din postura de alegatori, ci din aceea de alesi. Teoretic, ei nu ar trebui sa voteze in numele partidelor, ci in numele cetatenilor care i-au ales. Practic, ei nu ar fi ajuns niciodata sa voteze in parlament daca partidele nu i-ar fi pus mai intii pe liste. Partidele le confera mai multa legitimitate decit electoratul. Astfel, pretentia partidelor de a controla votul membrilor lor este, in aceasta logica, indreptatita.
La un moment dat discutam despre reforma clasei politice, reforma electorala, votul uninominal, parlament unicameral, reformarea partidelor si asa mai departe. Iar am uitat, oare?