OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Richard Wagner, colaborator constant al revistei noastre, a readus in discutie – intr-un articol publicat la inceputul lunii aprilie in Neue Zürcher Zeitung – un subiect pe cit de actual, pe atit de sensibil: relatia dintre opera unui autor si biografia sa, mai cu seama atunci cind biografia este marcata de angajamente ideologice extremiste. Pornind de la apelul pentru reabilitarea scriitorului Vintila Horia, semnat de un grup de intelectuali romani, in decembrie 2006, Richard Wagner pledeaza pentru necesitatea recitirii romanelor acestui scriitor, mort in 1992, in exil, insistind ca nici o reevaluare a operei nu poate ignora episodul optiunilor sale legionare din tinerete.

Putini sint astazi cei care stiu ca Vintila Horia a ratat premiul Goncourt, atribuit in 1960 romanului Dumnezeu s-a nascut in exil, ca urmare a dezvaluirilor din ziarul Partidului Comunist Francez, L’Humanité, despre articolele publicate de el in presa de extrema dreapta din Romania interbelica. Dar nu atit campania de presa gazduita de L’Humanité si instrumentata de oficialitatile comuniste de la Bucuresti ii retine atentia lui Richard Wagner, si nici confuzia sistematica intre etic si estetic (frecventa in astfel de cazuri), ci perversitatea regimului politic de la Bucuresti, care a utilizat trecutul problematic al unor figuri importante ale diasporei romanesti exclusiv ca mijloc de santaj politic.

Este evocat, in acest sens, episodul de la petrecerea organizata de Editura Fayard (la care aparuse romanul lui Vintila Horia), cind unul dintre reprezentantii ambasadei Romaniei la Paris a incercat sa-l determine pe romancier sa aiba o atitudine favorabila regimului comunist de la Bucuresti, dindu-i de inteles ca, in caz contrar, va avea de suportat consecintele refuzului sau.
Cazul lui Vintila Horia – prozator de mare finete, a carui opera a stat mereu sub semnul erorii sale politice, cu consecinte mult mai dramatice in planul receptarii decit in cazul lui Mircea Eliade, al lui Emil Cioran sau Constantin Noica – este emblematic pentru modul in care politicul a influentat, de-a lungul timpului, canonul literar. Cit de grav este gestul de a publica, pina la 25 de ani, articole precum Miracolul fascist, in conditiile in care nimic din ceea ce autorul a scris si a facut ulterior, in plan politic si cultural deopotriva, nu reflecta in nici un fel vreun atasament pentru ideologia de extrema dreapta?

Aceeasi intrebare s-a pus, pe diferite tonuri, si anul trecut, cind Günther Grass a dezvaluit in presa germana ca, la 17 ani, a facut parte din trupele Waffen-SS si decenii intregi a pastrat tacerea asupra acestui episod. Ce judecam, in fond, atunci cind evaluam opera unui autor – persoana istorica si evolutia sa biografica sau persona sa estetica, figura spiritului creator inscrisa in fiecare rind al operei sale? Sigur ca o linie neta de demarcatie intre cele doua ipostaze este greu, daca nu chiar imposibil de trasat, dar, desi nu putem trece cu vederea accidentele biografice ale marilor personalitati, nu mi se pare indreptatit nici excesul de zel cu care unii se grabesc sa anatemizeze opera din ratiuni exclusiv biografice. Judecata etica aplicata operei trebuie sa tina cont de elementele existente in opera si nu in afara ei, tot asa cum o opera mare nu poate anula derapajele biografice ale unui autor sau altuia.

In fond, schimbind ceea ce este de schimbat, modul in care a fost receptat de-a lungul timpului celebrul tratat al lui Rousseau, Émile sau despre educatiune, a fost prea putin influentat de viata particulara a autorului si de incapacitatea sa de a-si asuma statutul de parinte (stiut fiind ca Rousseau a preferat sa-si trimita copiii la orfelinat decit sa le ofere o educatie conforma principiilor enuntate in opera). Oameni fiind, autorii sint si ei oricind pasibili de erori in viata de zi cu zi. Daca acestea se rasfring in opera lor, desfigurind-o, e firesc ca judecata de valoare asupra operei sa fie una negativa. A extinde insa intransigenta etica, perfect justificata in sfera biograficului, asupra sferei esteticului mi se pare la fel de periculos ca si a oculta sistematic derapajele biografice. Cu atit mai mult cu cit, in privinta lui Vintila Horia, multe dintre acuzele care i s-au adus au fost fabricate in laboratoarele propagandei comuniste, cu scopul clar de a discredita un adversar prestigios al regimului de inspiratie stalinista de la Bucuresti.