OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu ştiu dacă poţi găsi multe locuri în România unde se poate citi poezie în public fără ca aceasta să îşi piardă ritmul iniţial. „Sînt locuri bune, sînt locuri mai puţin bune, locuri rele… Bistriţa este, cel puţin pentru mine, un loc bun…“, spunea anul trecut Doina Ioanid la prima ediţie a Festivalului de poezie şi muzică de cameră „Poezia e la Bistriţa“. După cea de-a doua ediţie (15-18 iulie), la care Observator cultural a fost unic partener, îi pot da din nou dreptate. Cele aproape patru zile de lecturi, lansări, vernisaje şi spectacole de teatru m-au făcut să realizez că Bistriţa este printre puţinele locuri în care poţi simţi cum rezonează poezia, ce se întîmplă în momentul în care cineva ascultă poezie, în momentul în care se citeşte poezie, departe de „interferenţele“ mai puţin „favorabile“ ale lumii literare. Mă gîndesc, în timp ce scriu aceste rînduri la cuvintele lui Gellu Naum: „ne mişcăm pe nişte traiectorii de favorabilitate şi de nefavorabilitate; întîlnim oameni, plante, obiecte, astre care ne sînt favorabile sau nefavorabile“. Autorul Zenobiei avea dreptate. Poezia are nevoie de aceste locuri favorabile pentru a putea respira.

Trenul a ajuns, la fel ca şi anul trecut, cu o oarecare întîrziere, impediment peste care am trecut instantaneu după ce l-am întîlnit pe Marin Mălaicu-Hondrari, care ne aştepta pe peron pentru a ne conduce la hotelul unde am fost cazaţi. După cîteva ore de „siestă“, necesare după drumul de 11 ore, am început în forţă prima zi a Festivalului cu lansarea romanului Scotch de Ioana Bradea, cartea care marchează un neaşteptat come-back după mult-controversatul roman de debut. Lectura autoarei m-a convins de spusele Ioanei Nicolaie: „spre deosebire de debut, Scotch este un cu totul alt fel de roman, un roman care este mai degrabă un amplu poem… “.

Ne-am deplasat apoi la Sinagoga din Bistriţa pentru deschiderea expoziţiei Paul Celan şi pentru prezentarea invitaţilor care au primit fiecare deja cunoscutul tricou al festivalului.

Poate două dintre cele mai emoţionante momente ale serii au fost comemorările poeţilor George Vasilievici şi Constantin Virgil Bănescu, poeţi tineri care au ales să plece mult prea devreme dintre noi.

Lecturile în cadrul întotdeauna interesant al Sinagogii din Bistriţa au început cu un ritm extraordinar, aşa cum poţi simţi numai după lectura Norei Iuga. Poeta a lansat la Bistriţa Autobuzul cu cocoşaţi,  recent reeditat la Editura Charmides.

Seara a continuat cu lecturile lui Vasile Dâncu şi ale Rodicăi Barna, doi dintre poeţii locali care au asigurat o diversitate binevenită pentru seria invitaţilor din acest an. A citit apoi Doina Ioanid, a cărei lectură este deja profund legată de istoria festivalului şi care a scris şi primul poem dedicat ediţiei din acest an a festivalului. A urmat apoi Ana Dragu – una dintre cele mai interesante poete contemporane bistriţene. Lectura sa din Păpuşa de ceară s-a armonizat perfect cu poemele Ralucăi Ciochină din ciclul „Eu îi spun lui Ştrumfi povestea“, una dintre tinerele poete care încă nu a debutat cu un volum de poezie, fiind unul dintre autorii romanului Rubik. Nu pot decît să îmi amintesc ceea ce a spus despre ea Nora Iuga: „ea scrie o extraordinară poezie a tăcerii, iar nouă ne lipseşte aşa ceva“. Abia aştept debutul propriu-zis, care anunţă o poetă de mare autenticitate şi expresivitate.

Claudiu Komartin s-a bucurat ca de obicei de aplauzele publicului, lecturile sale fiind întotdeauna o experienţă intensă.

Seara s-a încheiat cu lansarea cărţii lui Gabriel Daliş: pînă mereu (Editura Charmides, 2010) un „debut“ atipic, volumul fiind o antologie a cărţilor deja publicate, care nu au avut o bună circulaţie. Poetul a publicat primul volum de poezie, Semnale de sîmbătă, în 1996. Cartea comprimă cele patru volume deja publicate şi alte poeme inedite. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus Radu Vancu despre poezia lui Gabriel Daliş: „hrănindu-se din acelaşi fond obsesional şi pulsional douămiist… tensionat spre extreme, el nu lasă sîngele să ţîşnească pe foaie, ci face caligrafie…“. Şi cred că asta s-a văzut la lectură. Seara s-a încheiat cu spectacolul-lectură susţinut de actorul Iulian Gliţă după versurile lui Octavian Soviany din Marii Oameni ai Revoluţiilor. Spectacolul regizat de Marcel Ţop a exploatat ceea ce aş numi expresivitatea transgresivă a poeziei.

Trişez cu viaţa – o experienţă autentică

A doua zi am plecat spre Penitenciarul Bistriţa. În acest cadru atipic, unde invitaţii festivalului au susţinut lecturi, am fost surprins de piesa pusă în scenă de Camelia Toma şi de Ana Toma, Trişez cu viaţa. Scenariul lui Claudiu Komartin revendică poetic posibilităţile expresive ale experienţei încarcerării. Protagoniştii spectacolului, cîţiva dintre deţinuţii închişi la Penitenciarul Bistriţa, au oferit publicului unul dintre cele mai interesante momente ale festivalului. Proiectul a avut la bază un atelier de teatru realizat la Penitenciarul Bistriţa de Camelia Toma precum şi ateliere de scriere la care au participat deţinuţii. Spaţiul nu îmi oferă posibilitatea de a scrie mai mult despre acest spectacol complex care atacă mai multe dintre problemele experienţei închisorii într-una dintre cele mai autentice puneri în scenă la care am asistat pînă acum. Protagoniştii au „jucat“ într-o piesă pe care aş caracteriza-o ca fiind mai mult decît teatru, la fel cum aş spune că poezia este mai mult decît literatură.(blogul trupei de teatru)

După lecturile susţinute de invitaţi la Penitenciarul Bistriţa, ne-am oprit la Class Cafe, acolo unde s-a desfăşurat a XXIV-a ediţie a Clubului de lectură „Institutul Blecher“, avîndu-i ca invitaţi pe Ioana Bradea care a citit din romanul lansat în prima zi a festivalului, şi pe Alexandru Văsieş, cel mai tînăr poet din această ediţie a Festivalului, elev în clasa a XI-a de liceu.

Ne-am deplasat, apoi, la Sinagogă, pentru lecturi şi pentru două lansări: Cartea neagră a Revoluţiei Franceze, apărută la Editura Grinta, despre care a vorbit Marius Oprea, şi Cerul din burtă de Ioana Nicolaie, reeditat de Polirom anul acesta şi prezentat de Marius Chivu.

Lecturile au completat ca de obicei seara. Au citit Ioana Nicolae, Adela Greceanu (care i-a mărturisit lui Marin Mălaicu-Hondrari că trăieşte zile întregi ca în poezia lui Mircea Ivănescu), Alexandru Văsieş, Rareş Moldovan, Miruna Vlada, Ştefan Manasia şi Marius Chivu – nu criticul, ci poetul! –, care a citit pentru prima dată în public din poezia sa, oferind audienţei unul dintre cele mai bine primite momente ale serii. Lectura sa inedită face ca debutul în volum să fie aşteptat cu mare interes.

Mircea Cărtărescu la Bistriţa

Sîmbătă, Festivalul „Poezia e la Bistriţa“ a ajuns şi la Sîngeorz-Băi, pentru vernisajul lucrărilor de ceramică realizate de Bianca Boeriu şi pentru o nouă lansare a Cerului din burtă de Ioana Nicolaie la Muzeul de Artă Comparată.

Protagoniştii lecturilor desfăşurate la Sinagoga din Bistriţa au fost de această dată Vasile George Dâncu, Vlad Moldovan, Florin Partene – a cărui poezie s-a auzit, deşi acesta nu a ajuns la lectură –, Răzvan Ţupa, Radu Vancu şi Octavian Soviany. Despre lectura lui Vasile George Dâncu nu pot spune nimic deoarece nu am ajuns la aceasta, însă ceilalţi au oferit un „spectacol“ pe cinste.

De departe, main event-ul serii a fost lectura şi dubla lansare a lui Mircea Cărtărescu. În compania Lidiei Bodea, autorul Levantului a lansat ultimele sale cărţi, Nimic şi Frumoasele străine, ambele apărute recent la Editura Humanitas. Nu am destule cuvinte pentru a povesti despre reacţia extraordinară a publicului la lecturile din cele două volume. Dincolo de succesul literaturii lui Mircea Cărtărescu – poate cel mai important scriitor român la ora actuală –, cea mai interesantă mi s-a părut atitudinea sa de-a lungul celor patru zile ale festivalului. Zi de zi, Mircea Cărtărescu a fost prezent la toate lecturile şi la toate evenimentele. I-a cunoscut pe invitaţi şi a schimbat opinii despre poezia citită la Bistriţa, fie că era vorba de nume cunoscute sau de poeţi care încă nu au debutat în volum. Pe toată perioada festivalului, deşi era cel mai cunoscut scriitor prezent la Bistriţa, Mircea Cărtărescu a manifestat o modestie extraordinară.

Am povestit toate acestea deoarece mi s-a părut deosebit de exagerată atitudinea unor critici literari în aşa-zisul război cu critica inventat de ziarul Adevărul. Atitudinea extraordinară a lui Cărtărescu de la acest festival nu dovedeşte decît un singur lucru: unii dintre contestatarii săi urmăresc  „consacrarea“ printr-un comportament oportunist. Recenta controversă inventată de ziarul Adevărul arată o profundă lipsă a simţului proporţiilor. Dacă un critic de calibrul lui Nicolae Manolescu l-ar fi criticat cu argumente reale pe Cărtărescu, situaţia ar fi pierdut din ridicolul pe care l-a generat. Despre aceste lucruri voi scrie, însă, cu altă ocazie. Un singur lucru trebuie spus: un scriitor de anvergura lui Mircea Cărtărescu trebuie preţuit în propria ţară.

„Totul este iluminat“

În ultima zi a festivalului, s-a lansat revista Poesis International, revistă de poezie care îi are printre membrii redacţiei pe Ion Mureşan şi Claudiu Komartin. Publicaţia trimestrială se anunţă o apariţie interesantă, pe care o voi prezenta în Observator cultural. Dezbaterea despre blogurile literare moderată de Luiza Vasiliu a încins spiritele. Nefiind un fenomen ce poate fi ignorat, blogurile literare ridică mai multe probleme, fiind şi semnul unei schimbări de paradigmă culturală. Poate cel mai important lucru spus despre blogurile literare este că acestea sînt expresia totală a lumii în care trăim, fiind o sursă extraordinară de informaţie şi o modalitate pasională de a vorbi despre literatură, dar şi un mediu inepuizabil de controverse în jurul ideii de discurs critic.

 

Bistriţa forever

Poem scris pe un plic

 

Adelei

 

Iisus nu este celebru, ci important, am spus într-un tren de noapte. Raţele sălbatice nu mor, ci se duc în Madagascar, m-a liniştit  Octavian. Camelia va bea cîndva o cafea cu pantofarul ei personal. Ana T. ştie drumul. Rîsul Luizei iluminează abajururile din camerele de hotel. Vocile lui Claudiu nu răzbat cu adevărat în afară. Miruna e Ghea, vocea pămîntului. Madame Butterfly nu e niciodată cine crezi. Ştefan are o iubită-mîţă. Rareş şi Vlad sînt fraţi de cruce. Marin şi Charlene stau legaţi de o agrafă niciodată ştiută. Dan e cu noi, la Bistriţa. Şi Mircea, şi Ioana, şi Nora, şi Muri, şi Cezar, şi Raluca, şi Gabriel, şi Ana D., şi John. Mărgelele Adelei sînt peste tot. Gavril şi Radu ne-au fost trubaduri într-o seară. Marius vede cele mai frumoase lumini. Şi-n cele din urmă, Ghea îmi aduce aminte că sînt un trup lipit de pămînt, cu un plămîn respirînd înăuntru, şi cu celălalt, la suprafaţă.

Doina Ioanid