OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La sfirsitul anului trecut, in doua numere consecutive ale revistei Convorbiri literare, am publicat un articol destul de violent la adresa asa-numitilor proprietari de limba din Rusia actuala. Este vorba despre un grup relativ numeros de „critici literari“, nemultumiti de faptul ca literatura rusa este „deviata“ de autori evrei care scriu ruseste. Ultimul vizat de catre acesti ura-patrioti este Iosif Brodski, laureatul Premiului Nobel pe anul 1987, care, exilat fiind, a si apucat sa moara fara sa-si revada Petersburgul/Leningradul natal. Ma refeream, in articolul respectiv, la iresponsabilitate si nedreptate, la atitudinea provinciala si revenirea la spiritul autodistructiv care, intr-o anumita masura, a caracterizat cultura rusa. Punctul meu de vedere, destul de transant exprimat, era: „Sint sigur si ca scriitorul are dreptul sa-si aleaga limba (adica patria), in care va iubi si suferi, si ca nici o precizare a nationalitatii in buletinul de populatie nu-i intereseaza pe cei ce apreciaza poezia ca atare si nu inventata «rusicitate». Mandelstam, Pasternak, Brodski sint reprezentantii acestei patrii si fiecare din ei a repetat in felul sau drumul catre Golgota. Si iata care este acest drum: «Destinul evreilor este semnificativ prin faptul ca ei nu numai ca impartasesc soarta poporului lor, dar mai au in plus parte si de nenorocirile poporului pe pamintul caruia si-au ridicat corturile» (Nadejda Mandelstam, A doua carte, Moscova, 1990, p. 411)“. Articolul va fi publicat si in revista Neva, care apare la Sankt Petersburg. Cu alte cuvinte, nu m-am rezumat la o comoda polemica fara obiect si adversari. De pe acum imi imaginez replicile furibunde ale celor care considera ca trebuie sa pazeasca cu bita in mina gradina literaturii ruse. Iar bita ca instrument cultural nu este chiar o raritate.

Zilele acestea am citit pe Internet o stire care m-a si bucurat, dar m-a si intristat. La Moscova, in apropierea Teatrului de pe Malaia Bronnaia (fostul Teatru Evreiesc de Stat), a fost inaugurat recent un monument dedicat lui Salom Alehem si eroilor sai. Primit in dar de la o companie particulara, monumentul este alcatuit dintr-o coloana cu sase laturi, pe care sint infatisati cei mai cunoscuti eroi ai scriitorului: Tevie-laptarul, optimistul baietandru Motal, artistii Roza si Leo din Stele ratacitoare. Coloana este incununata de statuia (1,5 m inaltime) a celui care a dat viata acestor personaje. Dar. Desi scriitorul, pe numele sau real Salom Rabinovici (1859-1916), si-a luat un pseudonim pasnic (Salom Alehem inseamna in ebraica „Pace voua“), nu se intrevede nici un pic de pace. Bita este pregatita. Cunoscind posibilele reactii ale „proprietarilor“ de limba si de cultura, autoritatile au somat militia sa pazeasca respectivul monument la fapt de seara si de noapte. Nici nu mai conteaza ca Salom Alehem nu a scris in rusa, ci in idis. Ceea ce ma indreptateste sa cred ca gradina limbii nu are nici o legatura cu ceea ce spunea Nathan Meron, ambasadorul Israelului la Moscova: „Umorul fin si istoriile vii ale lui Salom Alehem impresioneaza deja citeva generatii de cititori din intreaga lume“. Cei cu bita nu citesc, insa bita se transmite din generatie in generatie.