Încă de la începutul
anilor ’90, pe scena rockului norvegian, încep să se pună
bazele unei noi subculturi, o reacţie împotriva celei dominate
de mai vechiul slogan „sex, drugs and rock’n’roll“. A te
ridica împotriva a ceea ce defineşte cel mai bine lumea
artistică din care faci parte poate stîrni multe controverse,
avînd ca rezultat atît o deviere a mesajului, cît
şi numeroase respingeri din partea celor implicaţi. Întrebarea
firească este cum va reuşi să supravieţuiască o subcultură
subversivă, avînd în vedere originile sale, o subcultură
care, inclusă în fenomenul pop culture, vrea să se elibereze,
aruncînd în aer fundamentul pe care se sprijină. Va fi
ea corect înţeleasă şi integrată universului cultural
căruia îi aparţine?
Acestea ar fi unele dintre problemele
pe care apariţia black metal-ului norvegian pare să le stîrnească
prin încercarea lui de a înlocui, cu un sound nou şi
original, acele formaţii, producătoare a mii de albume ce „sunau
toate la fel“ (Varg Vikernes) şi promovau o estetică a utilului
printr-o artă a delectării. Sub imboldul nemulţumirii faţă de
cultura heavy metal, Varg Vikernes va crea, în 1991, Burzum,
proiect solo care prin muzica lui „mai personală şi mai
originală“ urmărea să fie un nou început. Interesant este
că reacţia de respingere a direcţiei dominante nu a dus la
promovarea unei arte gratuite pe modelul celei moderniste, ci a
continuat să impună o funcţie diferită de cea pur estetică
(esteticul rămîne în plan secund, totuşi trebuie
remarcat faptul că plasează scopul de atins în afara
sistemului, pe modelul sistemelor de valori anterioare romantismului,
refuzînd simplul divertisment). Muzica este transformată în
magie, avînd ca scop principal o respiritualizare a lumii; ea
se transformă într-o vrajă, incantaţie făcută să îţi
deschidă porţile către acea dimensiune ascunsă; ea transmite o
stare de spirit, o atmosferă întunecată, şi nu o serie de
concluzii.
În ciuda simplităţii ei evidente, deloc căutate,
ea urmăreşte să inducă prin repetiţie starea de transă
revelatorie. Organizată pe mai multe niveluri, ce nu se confundă
între ele, dar intră în armonie păstrîndu-şi
individualitatea, Burzum creează imaginea unei structuri în
care elementele de ambiental, de pop-rock şi strigătele din fundal
se suprapun, lăsînd impresia unui univers alcătuit din lumi
distincte, care nu pot interacţiona decît prin armonii sonore.
Atunci cînd elementele de pop încep să domine, aşa cum
se întîmplă în Filosofem, ele sînt mereu
dublate în profunzime de sunete ce accentuează disperarea şi
lipsa de speranţă. Găsim aici similitudini cu descrierea pe care o
face Blaga descîntecelor şi muzicii rituale a triburilor negre
„o cotropitoare muzică de-un ritm insistent şi monoton, toate
înzestrate mai mult cu darul de a vrăji decît de a
însenina sau a mişca“. Însă, din perspectiva unei
teorii a receptării, ea va putea fi corect percepută doar prin
aplicarea coordonatelor unei gîndiri magice, o gîndire
care nu mai este proprie omului actual. Acesta din urmă va avea
permanent tendinţa de a interpreta mesajul, folosind o logică
nepotrivită. Varg Vikernes a vorbit adesea de o voinţă de putere,
totuşi strîns legată de conceptul de magie – o voinţă de
putere a spiritului: „magia este imaginaţie, simbolism şi voinţă
de putere. Dacă îţi imaginezi ceva cu puterea minţii, îl
vei face să se împlinească în realitate, asta numai
dacă voinţa ta de putere are tăria necesară, sau dacă ai destulă
putere spirituală“. Dincolo de toate reacţiile negative
provocate, scopul artei sale era de a întări puterea şi
substanţa „sufletului“.
Gîndirea magică nu are, atunci
cînd este înţeleasă corect, nimic nociv, dimpotrivă,
caracteristică oricărei culturi („sarea oricărei culturi“,
pentru a rămîne alături de Blaga) ar putea fi un factor de
apropiere şi nu unul de izolare. În plus, îmbinîndu-se
cu diferite mitologii şi orizonturi spirituale, ajută la păstrarea
tradiţiei – continuitate şi nu ruptură. Este punctul în
care filozofia black metal-ului se desprinde evident de modernitate
şi printr-o nouă concepţie asupra timpului pe care o promovează
(„ideea de modernitate nu ar putea fi concepută decît în
parametrii unei anumite conştiinţe a timpului, anume în aceea
a timpului istoric, linear şi ireversibil, curgînd neîntrerupt
înainte. Modernitatea nu ar avea nici un sens într-o
societate pentru care conceptul temporal-secvenţial de istorie nu
înseamnă nimic şi care îşi organizează categoriile
temporale conform unui model mitic şi recurent“ – Matei
Călinescu). Este vorba despre o eternitate care îşi anulează
caracterul static prin coborîrea în timp a unor elemente
ce-i intră în alcătuire, şi care se întorc îmbogăţite.
Astfel, eternul evoluează fără a fi atins de mişcarea temporală
– evoluţie liniară şi circularitate, în acelaşi timp
(„The gods created our univers, the physical world influenced by
time, to change, purify, enhance and improve the powers of the vyr∂*.
The tiny spark given to each man when he or she is born can grow into
a bright and shining star, if we play our cards right in life. Had
this spark never existed in time, it would simply have remained a
spark forever. Without time there can be no growth, and without
growth there can be no birth or positive change“ – Varg
Vikernes). Cele două dimensiuni temporale sînt permanent puse
în legătură de increatul aflat la limita dintre ele: „I
immaterialize/And Slowly Drift/Into the Unknown/With the Cold Winds
with Soul/ The Wintery Plains Lie Untouched/ I Ride on My
Elements/Towards the Stars Unseen...“. Avem de-a face cu o
aspiraţie către puritate, fără a se confunda cu ideea de
nevinovăţie, ci mai degrabă cu o stare a sufletului în
metamorfozele lui spre desăvîrşire.
Reacţii, controverse
De ce ne-am limita, într-o
discuţie despre black metal, la viziunea unui singur artist? Nu
riscăm să reducem fenomenul, să denaturăm concluziile? Dar
începutul se află, în cele din urmă, aici, în
această ideologie pe care Vikernes a vrut să o promoveze, şi al
cărui mesaj a fost degenerat. Întoarcerea la păgînismul
strămoşilor, nuanţele de tradiţionalism, adesea prea radical
afirmat, concomitent cu arderea unor biserici în Norvegia
(eveniment pe care mulţi artişti black metal l-au prezentat într-o
lumină pozitivă), a declanşat un adevărat val de acuzaţii ce
asociau black metal-ul cu satanismul, cu atît mai mult cu cît
artiştii, printre care şi Varg Vikernes, au vorbit despre satanism
în revolta lor împotriva creştinismului şi a tradiţiei
iudeo-creştine; era o formă de negare şi nu o faţă a bisericii
satanice. Totuşi, ideea satanismului a fost preluată şi răspîndită
cu încîntare de mass-media, şi a prins de minune în
rîndul adolescenţilor. Ce a urmat? Posibilitatea creşterii
numărului de fani şi implicit a numărului de albume vîndute
şi a biletelor la concerte. Bani pentru divertisment – înapoi
în pop culture şi în capitalism! Latura întunecată
a existenţei se vinde aproape la fel de bine ca binele şi lumina,
atîta timp cît ne delectează.
Într-adevăr, o gîndire
magică, o altă logică după care să fie analizată lumea, ar fi
permis accesul la filozofia iniţială (încă promovată de
unele formaţii de black), însă tocmai această filozofie,
preluată şi interpretată de o altă cultură va fi modificată
după structurile şi conceptele cu care aceasta din urmă operează.
Integrarea este posibilă numai prin transformare conform legilor
sistemului care vrea să te absoarbă. Mişcarea black metal se
adresa adepţilor pop culture, se născuse din pop culture, urma să
fie interpretată de iubitorii pop culture, iar rezultatul nu putea
fi altul. Totuşi, mesajul ei de început continuă să existe
în paralel cu celelalte concluzii denaturate, iar decizia
finală stă în puterea ascultătorului de a alege varianta
corectă.
„While we may believe/our world –
our reality/to be that is – is but one/manifestation of the
essence/ Other planes lie beyond the reach/ of normal sense and
common roads/ But they are no less real/than what we see or touch or
feel” (Varg Vikernes ).
––––––––––––
* Vyr∂ sau wyrd este un concept în
engleza veche. Conceptul subliniază legătura dintre toate acţiunile
şi lanţul determinist format de acestea. Este asemănător
conceptului de predestinare însă nu este un echivalent al
acestuia. Spre deosebire de predestinare conceptul nu exclude
intenţionalitatea individului şi schimbarea destinului acestuia.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters