OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ritmul indracit al maramuresenilor e un spectacol in sine, iar cind vorbim de formatia Iza, Ioan Pop are in singe nu doar muzica, ci s-a dovedit si un actor spontan, in premiera lunii mai de la Teatrul National Cluj, O vara fierbinte pe Iza. Regizorul Mihai Maniutiu a colaborat la citeva spectacole cu formatia Iza, incepind cu Nunta, trecind prin mult aplaudatul spectacol Electra, si de fiecare data a exploatat tocmai energia plina de vitalitate, dar si de dramatism a muzicii maramuresene.

Combinatia de acum a muzicii traditionale cu dansul contemporan e o formula experimentala care extrage din energia arhetipala a ritmurilor osenesti expresia existentei ca inclestata lupta cu moartea. Individul, ratacit, dezorientat, coplesit de forta cu care il poarta viata in virtejul ei, accepta provocarea infruntarii cu muzicantii demoni. Aici, in aceasta irezistibila energie cu care viata te aspira in curentul adesea inconsistent al cotidianului, se regaseste omul contemporan. Miscarile ezitante, apoi din ce in ce mai dezarticulate ale dansului Vavei Stefanescu propun o solutie coregrafica in rezonanta cu ideea spectacolului.

Dans e mult spus, daca ne gindim la formula lui general acceptata. E mai degraba o disperata cautare a ritmului ordonator al existentei, pierdut de lumea contemporana. Cit timp viata te seduce dar te si pierde, unica sansa a fiintei de a nu se rataci de sine e regasirea ritmului rezonant cu energiile arhetipale. O ratacire care atinge pe alocuri note dramatice, in risipirea fara menajamente a energiei dansatoarei, aspirata de ritmul devorator al muzicii. Remarcabila concentrarea si varietatea starilor pe care le atinge Vava Stefanescu, singura sau cu perechea sa in oglinda, Istvan Teglas.

Finalul reia prima scena. O noua infruntare, de data aceasta fara iluzii, a mortii care elibereaza fiinta, acordata de-abia acum cu ritmul regasit al ritualului incifrat in muzica. Desi muzica e un fluid energetic irezistibil, partea mediana a spectacolului treneaza si da pe alocuri impresia unei epuizari a imaginatiei coregrafice. Muzicii insa nu-i poti reporsa nimic, iar intregul parcurs al spectacolului e un flux energetic care te poarta cu sine in miezul ritualului.
Din nou, cu O vara fierbinte pe Iza Mihai Maniutiu se retrage in spatele conceptului de teatru coregrafic; aduce in contact categorii de artisti care altminteri nu ar fi avut ocazia sa se cunoasca si sa interfereze, provoaca aparitia unui hibrid artistic pus sub semnul experimentului.
Radacina ritualica comuna a muzicii traditionale si a dansului privilegiaza intilnirea lor in gestul semnificarii existentei contemporane.