Autor: 
Categoria: 
UPDATE: Textul de mai jos este varianta care a apărut în ediţia scrisă a revistei Observator cultural şi a fost încredinţat tiparului marţi, 7 decembrie, a doua zi după declaraţia premierului Emil Boc, care anunţa scurtarea perioadei de concediu pentru creşterea copiilor. După nemulţumirile UDMR şi după protestele din faţa Guvernului ale mamelor, coaliţia de guvernare a mai avut o întîlnire, miercuri, 8 decembrie, luîndu-se o altă decizie. Emil Boc a anuntat miercuri seara, pe 8 decembrie, că Executivul a adoptat Ordonanţa privind indemnizaţia pentru mame. Principalele prevederi:
1. Pentru cei care primesc deja îndemnizaţie, situaţia actuală rămîne neschimbată.
2. Din 2011, sînt două optiuni pentru părinţi:
– fie un an de indemnizaţie, cu plafon maxim de 3.400 lei; la revenirea la serviciu, mama mai primeşte 500 de lei lunar;
– fie doi ani, cu plafon maxim de 1.200 lei.
În toate situaţiile, plafonul minim este de 600 lei. Părinţii trebuie să aleagă de la început varianta de indemnizaţie: un an sau doi ani.
Tot miercuri, la TVR, preşedintele Băsescu a declarat: „Nu statul este total responsabil pentru copil, ci şi mama. Cred că au fost împăcate toate opţiunile. România nu mai
are femei, are mămici, nu mai are copii, ci bebeluşi. Sînt femei care
trebuie să aibă şansa reintegrării. În 2011, cu
această soluţie pentru mămici se economisesc 100 de milioane RON. În
2012, se vor economisi 500 de milioane“.
S-a decis: mamele care vor naşte copii
vor putea sta acasă, beneficiind de indemnizaţie de creştere
pentru copil, doar un an. Doar un an, şi nu doi, cum era pînă
acum. Ce se va întîmpla mai departe cu copilul, cine va
avea grijă de el nu mai este problema Guvernului, care adoptă,
cinic, sloganul „să se descurce“. Creşe nu sînt destule
pentru copiii în vîrstă de un an. Aşa că tinerilor
care s-au hotărît să aibă copii le va fi foarte greu.
Guvernul vrea să facă economii. Sacul e gol, aşa că mamele sînt
sacrificate. Vom avea copii fără părinţi alături, crescuţi, în
majoritatea timpului, de bunici sau de bone. Şi asta pentru că e
criză şi trebuie să se mai taie din cheltuieli.
Multiplele taxe şi impozite, tăieri
şi reduceri de tot felul nu acoperă deficitul bugetar. FMI-ul
presează, dar nu impune condiţii. Soluţiile trebuie luate de
autorităţile române. Care, contrar opintelilor guvernării
(sanchi!) de dreapta (cu un pol creştin-democrat pus la fezandat,
vom reveni) Băsescu-Boc, nu reuşesc să echilibreze un buget cîrpit
de interese de partid partizane şi nici nu e capabil să relanseze
economia. Dacă relansare economică nu e, nimic nu va fi. Dacă nu
reprofesionalizăm România (ne întîlnim aici cu
Călin Georgescu, cel care a coordonat un foarte bun volum, la
Editura Compania, intitulat România după criză.
Reprofesionalizarea), dacă privim doar spre fotografia Elenei Udrea
pentru a scăpa de criză, nimic nu se va schimba în politica
de ciordeală organizată a actualei coaliţii de guvernare.
Lideri politici, generali şi civili,
s-au tot întîlnit şi s-au ciondănit în privinţa
concediului de maternitate. Nu doar şeful Comisiei Prezidenţiale pe
teme de demografie, decanul Facultăţii de Sociologie, Marian Preda, îşi dă şi el cu presupusul cum e mai bine
pentru buget şi nu pentru mame, ci însuşi şeful statului s-a
exprimat în chestiune. Traian Băsescu a spus că doi ani de
concediu maternal nu pot fi suportaţi de Statul român şi nici
sume prea mari nu ar trebui oferite femeilor care au născut. Aşa
cum s-a exprimat Traian Băsescu, aşa a decis şi Guvernul Boc (deşi
UDMR n-a fost de acord): sacrificăm mamele şi familiile care vor să
aibă copii.
Devine limpede, vrem creştere de populaţie, dar fără ca statul să scoată gologani de la buget. Banii de la buget sînt necesari la autostrăzi, la SPP, SRI şi SIE – oare ce economii s-ar face dacă am renunţa măcar la unul dintre Serviciile Secrete, din şapte să rămînem cu cinci, să zicem, în bani peşin cam cît ar fi? –, la asfaltări şi bordurizări caraghioase, la fel de fel de cheltuieli nesăbuite care ar putea fi luate în calcul. Chiar şi aşa, tot s-ar găsi soluţii dacă s-ar dori. Nu se doreşte.
Vrea însă cineva din actuala
coaliţie de guvernare aşa ceva? Răspuns: nu! Politicile de dreapta
au şi un veşmînt social, asta e esenţa capitalismului. La
noi, dreapta este înţeleasă la modul dur: fiecare să se
descurce cum poate. Cu o condiţie, mai întîi să ne
îmbogăţim noi pe seama statului, şi apoi începem să
implementăm programe de dezvoltare regională şi să gestionăm
proiecte sectoriale. Ce frumos sunau aceste expresii vectoriale pe
buzele amazoanelor ministrese ale Guvernului Emil Boc! Una ne umplea,
prin vorbe, de sute de kilometri de autostradă şi miliarde de euro,
alta ne îndemna la muncă, dincolo de eforturile şi bucuria de
a fi mămici. Muncă şi abnegaţie, muncă şi sacrificii, dacă nu
ar fi decît fripturism cu Chanel 5 şi orgolii de ciocoism fără
număr de înregistrare.
Faptul că zeci de bărbaţi şi femei
de rang înalt s-au ciondănit în faţa opiniei publice
cît să se dea mamelor/taţilor a fost un spectacol mizerabil
şi odios, prin precaritatea polemicii şi meschinăria ideilor.
Stafida pe acest cozonac al alocaţiilor pentru copii era deja pusă
prin lupta unei femei din Aiud, mamă a trei fete-triplete (să-i
trăiască şi se se bucure de ele!), care a obţinut, după doi ani
de luptă şi multiple hărţuieli prin instanţele judecătoreşti,
ca Statul român să plătească alocaţie pentru toate cele
trei fiinţe născute odată, şi nu doar pentru una. Cine putea
să-şi închipuie că, în România mileniului trei,
pot exista astfel de reglementări/legi imbecile care să ofere
alocaţie DOAR pentru un singur copil, în cazul gemenilor,
tripleţilor sau al mai multor copii? O femeie s-a luat la trîntă
cu statul şi a cîştigat în instanţă. Femeia, tînăra
mamă, Ionela Danciu, nu mult mai tînără decît actuala
marionetă ce se visează deja prim-ministru, s-a îmbolnăvit,
în aceşti ani, din pricina stresului, de cancer la esofag.
Ionela Danciu se luptă acum pentru drepturile cîştigate în
instanţă şi oferă sprijin juridic şi moral altor mame aflate în
aceeaşi situaţie, de a-şi revendica drepturile pentru copii, în
instanţele judecătoreşti. Deja zeci de procese sînt pe rol.
Aici se deschide o altă întrebare:
ce procese mai au prioritate în România? O Românie
în care, pe zi ce trece, toată lumea dă în judecată
statul pentru ceva sau altceva, ca să obţină un drept sau să se
repare o nedreptate. S-ar zice că trăim mai mult prin tribunale,
dacă nu am vedea ce îmbulzeală e la malluri, cîte
maşini aleargă nebuneşte pe carosabil, ce de credincioşi se
înghesuie la moaştele Sfîntului Nicolae de la Biserica
Sf. Gheorghe Nou. Mamele protestează în faţa Guvernului, iar
Guvernul Boc pierde, dintr-o tăietură de condei, un sprijin
electoral important. Pînă la urmă, copiii vor creşte şi vor
dispreţui acest Guvern Boc.
Premierul va rămîne în istoria acestui neam ca un exemplu nefericit de om care a trăit degeaba. N-a înţeles nimic nici din viaţa lui, nici din cea a semenilor săi, şi pe care un destin nefericit l-a adus în postura de a le purta de grijă.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters