De cînd am aflat că la Palatul
Victoria s-au evacuat două etaje ca să-i facă loc doamnei ministru
Elena Udrea, care n-avea birou de lucru, nu pot decît să mă
bucur că lucrez la o revistă culturală. De cînd în
fruntea Secretariatului General al Guvernului a fost impusă
(plantată, paraşutată) doamna Daniela Andreescu (veche amică a
familiei Cocoş), mă bucur din nou că lucrez la o revistă
culturală. Închipuiţi-vă că ar fi trebuit să mă ocup (la
o altfel de gazetă) de aceste două doamne (sînt doamne...!,
vorba Ioanei Bradea). Adică să mă las aburit de „turismul
ecumenic“ al Elenei Udrea sau să mă indignez că a ajuns ministru
în Cabinetul Boc şi că s-a instalat în Palatul
Victoria. Sau ar fi trebuit să scotocesc în trecutul Danielei
Andreescu şi să aflu că, din poziţii-cheie în sistemul
guvernamental, oferea exclusivităţi firmei conduse de Dorin Cocoş.
Dar asta n-ar fi nimic.
Nici nu vreau să-mi închipui o zi de
muncă a celor două doamne. Chiar mă întreb pînă unde
merge depersonalizarea premierului Boc să accepte să fie flancat,
în Palatul Victoria, de două persoane care vor lucra direct cu
Palatul Cotroceni. Să nu fie în ţara asta un jurist mai
acătării decît Daniela Andreescu, care să-i ţină evidenţa
actelor premierului Boc? Chiar aşa, premierul a înghiţit pe
nemestecate şi această hotărîre de numire? Adică, Emil Boc
să nu poată propune un jurist pe care îl apreciază şi să
accepte acest transfer peste noapte de la Palatul Cotroceni la
Palatul Victoria? Dacă preşedintele Băsescu numeşte tot ce mişcă
în ţara asta, dacă Elena Udrea se lăfăie în birourile
de la Palatul Victoria, atunci se explică şi retragerea lui Theodor
Stolojan. Omul era fidel lui Traian Băsescu, dar ar fi vrut,
probabil, un mic spaţiu de manevră. Sau măcar o discuţie despre
oamenii care intră în Guvern. Sau, poate, în ceasul al
12-lea, ar fi strecurat un stingher şi nevinovat „să ne mai
gîndim“. Preşedintele a văzut roşu în faţa ochilor
şi i-a spus „nu se poate, dragă Stolo. Chiar vrei să fii
premier?“.
Emil Boc e o persoană sigură,
inexpresivă şi relaxată. N-are abisuri, n-are crize de conştiinţă,
n-are somnul agitat şi treziri bruşte, n-are frămîntări. E
un om calm, care ia toate deciziile venite de la Cotroceni ca pe un
semn al destinului. Destinul Băsescu l-a făcut să fie premier,
trebuie să-şi urmeze steaua norocoasă, să nu se abată de la
drumul prefigurat. Va ieşi dimineaţa în balconul Guvernului,
va privi Piaţa Victoriei, furnicarul de maşini, dar va şti că
cineva veghează deasupra sa. Nu mult deasupra sa, doar cu un etaj,
într-un alt balcon, Elena Udrea priveşte şi ea furnicarul din
Piaţa Victoriei. Şi, uneori, se mai apleacă peste balustradă
(fără intenţii sinucigaşe, păcatele mele!) să vadă cît
se mai relaxează premierul Boc. Va purta la ea poşetuţa fermecată
unde se află telefonul prin care preşedintele va fi informat
imediat că Emil Boc se întrece cu gluma stînd prea mult
pe balcon. Aşa că pe balcon va pătrunde cealaltă membră a
Guvernului, Daniela Andreescu, care îl va chema pe premier să
semneze cîteva acte emise de Guvern. Ce bine e să te ştii
protejat! Prea multă reverie strică, iar Guvernul şi premierul nu
pot avea o clipă de linişte.
Cum spuneam, e nemaipomenit să lucrezi
la o revistă culturală! Nu vi se pare că, tot stînd cu ochii
holbaţi la ce mai zic unul şi altul de prin politica românească,
trece viaţa pe lîngă noi? Nu vi se pare că viaţa asta ne-a
fost dată ca să avem ceva mai mult de făcut decît să pîndim
maşinile care ies de la Foişorul de la Sinaia, unde preşedintele
socializează cu majoritatea miniştrilor din Cabinetul Boc, iar noi,
ziariştii de teren, îngheţăm tot aşteptînd frînturi
de declaraţii? Nu vi se pare că v-au scăpat multe cărţi bune în
2008, în 2007, şi mai în urmă? Aşa-i că n-aţi mai
fost de mult la film? Aşa-i că aţi pierdut sensul iubirii, al
admiraţiei, al bunătăţii, aşa-i că iubitei sau iubitului vostru
nu i-aţi mai spus de mult cît ţineţi la ea/el, trezindu-vă
tot mai morocănoşi, numai cu nasul în televizor, vai!, să nu
pierdeţi o ştire, o declaraţie...
Ne ocupăm, în acest număr al
revistei, de mai multe retrospective. Veţi afla, poate cu
surprindere, ce multe evenimente culturale s-au adunat în
contul anului 2008. Şi, probabil, veţi spune că la prea puţine
aţi participat. E vina voastră! Nu vă îmbătaţi cu apă
rece şi cu justificări, că sînteţi cetăţeni şi că vă
interesează ce se întîmplă (ca cetăţeni aţi votat
într-un fel, tot ca cetăţeni vedeţi combinaţii politice în
care nu aţi crezut). Lumea aceasta politică nici măcar nu poate fi
detestată. Poate fi ignorată. Sau ironizată. Iar cărţile bune vă
aşteaptă, dar au şi ele răbdarea lor, tot aşa cum o iubită,
dacă o neglijezi, se va apuca, într-o bună zi, de politică.
Boc, fereşte-te!