OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vi-l amintiţi? În decembrie trecut, a refuzat să fie decorat de preşedinte, reproşîndu-i acestuia că este un comunist ca toţi ceilalţi care au condus România după 1989 şi că nu şi-a onorat promisiunile. Gestul lui Vasile Paraschiv – disidentul anticomunist care a încercat, în 1971, să creeze un sindicat liber în plin ceauşism şi s-a alăturat, şase ani mai tîrziu, Mişcării Goma – l-a descumpănit pe Traian Băsescu şi i-a ultragiat pe pretorienii propagandişti din jurul Cotroceniului. Intransigenţa lucrătorului întru adevăr, care a experimentat pe propria-i piele terorismul de stat, este reconfortantă pentru cîţiva şi desuetă, probabil, pentru majoritatea. Intransigenţa, dar şi longevitatea protestului şi perseverenţa în demascarea torţionarilor au fost, totuşi, recompensate. Anul acesta, Societatea Timişoara i-a acordat lui Vasile Paraschiv Premiul „Speranţa“, distincţie care merge, îndeobşte, spre cei care contribuie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei în România. Nota bene – primul laureat a fost, în 1992, Corneliu Coposu, urmat de Constantin Ticu Dumitrescu. Vi-i mai amintiţi? Au plecat amîndoi, lăsîndu-ne pradă relativismului moral şi cauzelor îndoielnice.

 

Printre cei onoraţi cu Premiul „Speranţa“ s-au aflat Mircea Dinescu şi colegii săi din CNSAS. Se întîmpla în 2002, cînd instituţia nu fusese emasculată legislativ şi îşi îndeplinea, pe măsura puterilor ei, misiunea de scotocire prin cadavrele colaboraţionismului. După şapte ani, Dan Voiculescu – produs toxic al tranziţiei politice şi unul dintre groparii „Speranţei“ – primeşte, din partea Societăţii Timişoara, Premiul „Secera şi ciocanul“, acordat tocmai pentru mutilarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS şi a celei referitoare la restituirea imobilelor confiscate abuziv de comunişti. Întîlnirile peste ani au, adesea, logica lor. Acum însă, nu Felix motanul sau mogulul (ambele variante sînt acreditate public) este ţinta pamfletarului Dinescu. Surprinzătoare, datorită lipsei aparente de miză, sînt, deopotrivă, atacul asupra unui alt Felix, pe numele său Rodrigues, agentul CIA care a contribuit la prinderea lui Che Guevara, şi diatriba îndreptată împotriva istoricului Marius Oprea, cel care l-a adus pe cubanez în România. Mircea Dinescu, în ediţia de vineri, 13 martie, a Cotidianului: „...în vodevilul macabru pus la cale de istoricul traumatizat de ororile comunismului, un individ cu mîinile pătate de sîngele lui Che Guevara a fost prezentat drept erou în ideea că anticomunismul justifică, tandru, crima premeditată“. Urmează un rechizitoriu scurt, dar dens şi resentimentar, al tratamentului aplicat de America, prin agenţii CIA, junglei politice sud-americane. Marius Oprea ar fi orbit de obsesia anticomunistă – sugerează Mircea Dinescu – pentru că, „tot vituperînd împotriva internaţionalismului proletar, ajungi să faci elogiul internaţionalismului criminal“. „Într-o ţară normală – mai spune, sentenţios, poetul –, un individ de teapa lui Felix Rodrigues s-ar strecura în umbra zidurilor, nu cumva să fie linşat în plină stradă şi împodobit cu beteală de ouă clocite. La noi, în schimb, acest domn riscă să fie uns membru de onoare al Academiei Civice“. Lovit de cecitate sau pradă inconsecvenţei, Marius Oprea nu şi-ar da seama că, în vreme ce deplînge cu un ochi împuşcarea fără judecată a dictatorului Ceauşescu, cu celălalt rîde înspre şeful comandoului care l-a ucis, fără judecată, pe Che Guevara, într-un moment în care Revoluţia perpetuă proiectată de acesta eşuase oricum.

 

Mircea Dinescu nu şi-a ascuns niciodată sensibilitatea de stînga, însoţită de o compasiune, poate sinceră, pentru oropsiţii lumii. Pe de altă parte, nici nu a rezistat farmecelor prostituatei de lux care ar fi, în viziunea sa, capitalismul românesc, a cărui decrepitudine o arată cu degetul, prorocindu-i sfîrşitul. Să plasezi, însă, lichidarea fizică a unui condotier, pe care delirul îl îndemna să pîrjolească ideologic un întreg continent, pe acelaşi plan cu crimele în masă, programatice, comise în numele comunismului, la demolarea căruia – culmea ironiei! – ai contribuit, este deja prea mult. Cum excesiv pare şi să denunţi cu aşa forţă iniţiativa de a prezenta publicului românesc un personaj cumva exotic – agentul CIA care l-a prins pe „marele“ Che –, uitînd de meritele incontestabile ale aceluiaşi Marius Oprea, în deconspirarea ororilor pe care le-a produs totalitarismul roşu. Un sondaj mai vechi indica faptul că fostul regim reprezintă un subiect marginal pentru români. Nu puţini dintre conaţionali cred, totuşi, că el a fost benefic şi că invalidarea sa istorică a fost consecinţa unei proaste administrări. Cu astfel de idei toxice, care paralizează gîndirea, operează aventurieri ca Hugo Chavez sau Evo Morales – tovarăşi peste timp ai lui Che Guevara –, dar şi anarhişti, tiermondişti, troţkişti, în fine, toţi marginalii politici care proliferează într-o lume în derivă şi, profitînd de criză, iau cu asalt „demonul“ capitalist. Alături de ei, involuntar sau nu, s-a aşezat poetul. Vi-l amintiţi? Şi-a riscat viaţa contestînd un dictator în vremurile cînd tăcerea celorlalţi devenise asurzitoare.