OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Cartea saraca“ este o carte care nu cere o mare investitie financiara. Ajunge sa cumperi niste hirtie, sa o impaturesti si sa o trimiti unui poet sau unui pictor. Poetul isi „manuscrie“ textul si pictorul intervine cu o opera originala.
Nu exista asadar nici tipograf, nici litograf, nici difuzor.
De multa vreme am realizat – ca si alti poeti – carti impreuna cu prieteni pictori, in doua, trei sau patru exemplare.
|n 2002, directorul unei galerii pariziene situate pe rue de Seine, in fata muzeului Luvru, mi-a propus sa expun aceste carti. Atunci i-am raspuns: „Am o idee mai buna: o sa-i expunem pe cei mai mari poeti francofoni impreuna cu prietenii lor pictorii“. Si, astfel, proiectul a prins contur.

Este vorba asadar despre o initiativa strict personala, care se inscrie insa intr-un context mai larg.
La sfirsitul secolului al XIX-lea, Stéphane Mallarmé a inceput sa lucreze cu un pictor de talia lui Manet, fiind urmat de cei mai importanti poeti francezi (Guillaume Apollinaire cu Pablo Picasso si André Derain), de suprarealisti (André Breton, Paul Eluard, André Masson, Victor Brauner etc.). Dar, in anii 1960-1970, multi poeti s-au plictisit de aceste „carti de artist“ devenite niste obiecte foarte scumpe, destinate citorva bibliofili.
Am crezut ca putem reabilita, la inceputul secolului al XIX-lea, acest mariaj intre poeti si pictori – eliminind bibliofilii. „Cartile sarace“ sint, intr-adevar, carti nedestinate vinzarii, facute pentru a fi aratate unui public cit mai numeros.
Autorii le realizeaza in sapte exemplare originale. Pictorul pastreaza doua, poetul alte doua, si colectiile mai pastreaza trei (primul este donat Fundatiei Cartii sarace, instalata in manastirea Saint-Cosme, acolo unde s-a stins din viata Ronsard; celelalte doua ajung la expozitii care au loc in toata lumea – in Franta, in Spania, in Italia, la New York si, recent, la... Bucuresti).
Prima idee a fost aceea de a reuni poeti care scriu in franceza. Au participat astfel cei mai mari poeti francezi (Jacques Dupin, Yves Bonnefoy, Michel Butor, Alain Jouffroy), ca si poeti din spatiul francofon traditional (Maghreb, Africa neagra, Antile, Belgia, Elvetia), dar si poeti din Chile, din Brazilia, din Japonia, vorbitori de limba franceza.

Proiectul a evoluat in doua directii: a depasit cadrul poeziei pentru a se deschide inspre marea proza – citiva romancieri si dramaturgi care au oferit texte scurte (Michel Tournier, Annie Ernaux, Fernando Arrabal); s-a internationalizat, adresind solicitari unor poeti care nu scriu in limba franceza. S-au nascut astfel colectii japoneze, arabe, braziliene, portugheze, engleze, vietnameze si, foarte recent, o colectie romåneasca inaugurata de Pavel Susara.
Colectiile se adreseaza, desigur, cunoscatorilor si indragostitilor de carte, dar, de asemenea, si mai ales, publicului care se simte exclus din zona artistica, fie pentru ca arta este prea mult sacralizata, fie pentru ca e prea mult asociata cu speculatia financiara.
Cartea saraca este, in felul ei, o carte „pura“. Traim intr-o lume in care liberalismul si faimoasa „globalizare“ se inchina banului. „Bogatii“ devin tot mai bogati, saracii, tot mai saraci...

Trebuie deci sa redam cuvintului „sarac“ splendoarea pierduta (discretie, rezerva, umilinta) si sa dovedim ca o „carte saraca“ este de fapt cea mai bogata. Bogatie a saraciei, am putea spune.
Daca „teatrul sarac“ inseamna sa lucrezi cu minimum de mijloace pentru a crea o opera de o frumusete mai degraba interioara decit exterioara (abandonarea decorurilor fastuoase si a costumelor costisitoare), atunci exista un punct comun cu „cartea saraca“, ce aspira la o frumusete care emana dintr-o munca de echipa. Poetul si pictorul ies din singuratatile lor respective si creeaza o osmoza intre scris si semnul pictural – stiind totodata ca aceasta va iesi de sub imperiul banului adesea corupator. Astfel intilneste etica estetica.
Si apoi, sa nu uitam, dupa cum scria Ilarie Voronca in 1924 (caruia i-ar fi placut „cartea saraca“): „cuvintul traieste indiferent de sens, la fel cum fierul, piatra sau plumbul exista inainte chiar de a imbraca formele comertului“.

Traducere de
Alexandru MATEI