Bohumil HRABAL
Acest oras este in grija comuna a locuitorilor sai
In romaneste de Ondrej Stefanko si Florin Banescu, Editura Ivan Krasko, Colectia de proza centra(sic)-europeana „Travers“ a revistei Oglinzi Paralele, Nadlac, 2001, 56 p., f.p.
Unul dintre cei mai importanti scriitori cehi contemporani, Bohumil Hrabal a scris o opera care uimeste prin vastitatea si varietatea ei si care s-a bucurat de succes oriunde in lume a fost tradusa. Acest oras… este o carte ciudata, dar cit se poate de obisnuita in contextul creatiei lui Hrabal.
Cartea, marturiseste prozatorul, este un compus liber, un colaj de fraze din citeva carti vechi despre sfinti, calugarite si eretici, precum si din depozitii aflate in arhivele tribunalelor sau chiar din intimplari reale de pe strada. Secventele adunate in carte ca un lant de verigi – desi variate tematic, asemanatoare in efect – isi tradeaza astfel usor sursa. Acest fapt nu are insa importanta, totul se estompeaza intr-o imagine de ansamblu surprinzator de unitara. Iata citeva exemple din cartile Evului Mediu: „Isi scria crezul cu singe pe pamint si-n acest/ timp a fost decapitat./ Un dominican“; sau „Calugarita franciscana/ Noua ani a fost usuratica si s-a schimbat,/ cind condusa de ciinii iubitilor sai/ i-a gasit pe acestia ucisi in ripa/ Margaretha di Cortona“ (p. 33). Cartile vechi contin insa si multa poezie sub stratul gros de fapte violente relatate brut, iar decupajele lui Hrabal o asaza cu grija in propriul tablou sub forma unor timide versuri.
Depozitiile de tribunal purtatoare de umor involuntar, datorat inregistrarii defectuoase sau gradului scazut de educatie al inculpatilor, trimit gindul cititorului roman la Caragiale. Hrabal mizeaza pe expresivitatea involuntara a acestor depozitii si simpla lor insiruire confera textului absurdul comic al creatiilor de avangarda. Derizoriul si tragi-comicul se impletesc perfect: „In ceea ce-l priveste, mai adauga: Sint singurul frate la parinti“, „Am alunecat in cada plina cu apa fierbinte si mi-am oparit organele genitale, deci curul si alte cele“, „Acuzatul n-are atitudine pozitiva fata de regimul actual de stat, fiindca este gropar“, „Hamackova iesind pe usa a zarit-o pe Ruzickova cum sta cocotata-n prun si-si rupe prune pentru consum propriu“, „Acuzatul a lovit-o pe vatamata cu lopata peste partea dorsala a corpului, care se anexeaza actului de acuzare ca si corp delict“.
„Aceasta carte, prin textul si exemplificarile pe care le contine, poate fi considerata satirica, strimba, textul cu pricina fiind un soi de lupta a ironiei si a umorului negru care, cu asprime si intentionat, inregistreaza ceea ce a fost spus“, ne avertizeaza Hrabal in introducere. Orasul aflat in grija comuna a locuitorilor sai, satirizati in aceasta carte, este Praga, inima inimii Europei, unde „toate ismele si-au dat intilnire“ si unde orice poate fi considerat intimplare obiectiva „in stare sa devina, simultan, poezie“. Este vorba despre numeroasele directii postmoderniste din arta venite in special din cultura americana si care pe Hrabal nu l-au impresionat, ba dimpotriva. Si cum in viata ca si in arta (demonul civilizatiei)…
Galeria de mici tablouri de viata cotidiana, de azi ca si de acum citeva secole, ar trebui, crede Hrabal, „indiferent daca vrem sau nu“, sa functioneze „precum barometrul, seismograful sau vederea omului“. Ar trebui. Din pacate insa, sau poate din fericire, literatura capata alte valente. Hrabal ne arata cum intre normal si absurd drumul poate fi foarte scurt, dar nu si intunecat. Risul sufoca amaraciunea. Vrea cineva sa scrie o depozitie?
Demna de lauda aceasta colectie de proza „Travers“ care incearca sa confere statutul de reper valoric unor scrieri central-europene apartinind unor culturi mici, mai putin cunoscute si neierarhizate, dar de o valoare literara certa. Asteptam noi autori.

