OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Despre invatamint s-a scris mult si s-a dezbatut la fel de mult. S-au dat legi, regulamente, toata lumea a incercat sa vina cu cite o idee, care mai de care mai novatoare, care sa ne ajute sa facem fata standardelor europene, iar in curind vom avea si o lege a calitatii.

S-ar putea spune prin urmare ca lucrurile s-au urnit, ca toate vor fi bune si frumoase. Din pacate, sintem departe de a fi pe calea cea buna. In primul rind pentru ca nu poti face invatamint de calitate fara un buget decent. Subfinantarea atrage dupa sine o multime de probleme. Tinerii absolventi, care ar putea sa aduca o nota de prospetime, nu mai sint deloc motivati sa devina profesori si se orienteaza spre locuri de munca mai profitabile. Si cine ar putea sa-i condamne? Cine ar putea sa le ceara sa faca apostolat intr-o tara unde supravietuirea este o problema acuta? Si chiar daca sint si dintre cei care pornesc entuziasti la drum, ajung sa fie repede dezgustati de atmosfera imbicsita a cancelariilor, de profesorii sastisiti, cu metode invechite de predare, tracasati de problemele zilnice. Unui tinar profesor i se vor da clasele cele mai slabe, i se vor pune bete in roate tocmai pentru ca e tinar si incearca sa schimbe cite ceva.

Aceeasi subfinantare duce la scaderea competitiei. Ne laudam ca a crescut numarul studentilor din Romania, dar nu ne intrebam care este calitatea acestora. Admiterea in invatamintul superior a devenit aproape o formalitate, in masura in care numarul locurilor cu taxa a crescut ingrijorator, in ideea de a suplini bugetul precar, mai ales de cind cu autonomia universitara. Avem studenti care nu stiu sa construiasca o fraza coerenta, care nu stiu ce-i acela un paragraf sau care habar nu au de conjugarile verbelor. Avem studenti care reproduc papagaliceste un comentariu literar.

Avem studenti care intreaba daca trebuie sa citeasca o carte integral. Dar avem multi studenti si se pare ca asta conteaza, ca doar statisticile si rapoartele sint mai importante, nu-i asa?
Vina nu este insa, in totalitate, a subfinantarii, a sistemului, ci si a profesorilor sau mai bine spus a unora dintre ei. Problema cea mai grava este aceea a calitatii oamenilor din invatamint. Inacriti inainte de vreme, incapabili sa priceapa schimbarile care se impun, multi continua sa ramina la catedra dintr-un soi de inertie, pe care o transmit si elevilor. In loc sa le stirneasca entuziasmul pentru studiu, pentru cultura, pentru cultivarea aptitudinilor, in loc sa-i invete sa gindeasca, acestia continua sa-si faca meseria cu acelasi conformism si dezinteres. Rezultatul este unul dezastruos. La optsprezece ani, tinerii intra in facultate deja deformati, cu mari lacune, mai ales in ce priveste capacitatea de a gindi cu propria minte.

Dar nici in invatamintul superior lucrurile nu stau grozav. Programele si metodele de predare trebuie schimbate, dar efortul de restructurare este prea mare pentru unii, asa ca schimbarile se reduc la modificarea titulaturii. „Toate-s vechi si noua toate“, am putea spune. In rest, aceleasi taxinomii, aceleasi informatii preluate ca atare de prin carti, aceleasi bibliografii invechite, aceeasi modalitate de predare, limitata la dictare.
Cit despre cercetare si doctorate, este o corvoada pentru comoditatea profesorilor, devenita deja o a doua natura. Amenintati cu degradarea sau cu excluderea din universitate, multi au ajuns sa-si faca doctoratele pe la tot felul de institutii obscure, carind plocoane cu sarsanaua sau dind bani grei, numai sa se vada doctori si sa poata promova. Impostura este inevitabila si va ramine atita timp cit oamenii nu vor intelege ca nu pacalesc pur si simplu sistemul, ci pe noi toti, ca pina la urma ne furam singuri caciula.

Degradarea invatamintului romanesc vine nu numai dintr-o debusolare legislativa, din tatonarile si ezitarile celor care s-au succedat la conducerea ministerului, din subfinantarea deja amintita, ci si din inertia, comoditatea si mediocritatea unor profesori care au uitat demult ce inseamna si cit de importanta este aceasta meserie pentru formarea viitorilor cetateni. Poate ca din cind in cind n-ar strica o privire critica asupra noastra, poate ca n-ar strica sa ne intrebam daca sintem la locul potrivit. Cred ca o minima onestitate fata de noi insine si fata de ceilalti ar fi de dorit, daca vrem sa aducem cu adevarat schimbari de substanta in invatamintul romanesc.