OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dai SIJIE
Balzac si Micuta Croitoreasa chineza
Traducere de Daniela Boriceanu, postfata de Alexandru Calinescu, Polirom, Iasi, 2002, 204 p., 98.000 lei


„Daca aceasta carte nu devine un best-seller inseamna ca nu sint bun de nimic“, declara (ritos, as zice) Bernard Pivot in a sa Bouillon de culture ce i-a avut ca invitati pe Dai Sijie, autorul cartii la care se referea Pivot, Balzac si Micuta Croitoreasa chineza, si pe apreciatul romancier Daniel Pennac. Romanul lui Dai Sijie a devenit un best-seller in Franta si peste hotarele ei, iar anul trecut a fost lansat si filmul, pentru care Sijie a obtinut permisiunea autoritatilor comuniste de a fi turnat in China.

Pe de o parte, succesul cartii – povestea a doi baieti de la oras, Ma si Luo, trimisi, in timpul Revolutiei Culturale, la reeducare pe Muntele Fenixului Ceresc, care-si cistiga increderea taranilor practicind „cinema-ul povestit“ si o transforma pe fiica unui croitor intr-o fiinta dornica de cunoastere, citindu-i din romanele lui Balzac – era previzibil intr-o tara care a situat atit de sus Testamentul francez al lui Andrei Makine, o istorie similara a supravietuirii in Estul totalitar prin cultura occidentala. Fiind cit se poate de autentica, principalul efect al unei asemenea povesti este, intr-o oarecare masura, de a consola cititorul occidental de eventualele remuscari pentru lipsa de reactie prompta fata de abuzurile comunismului – chiar nemiscind un deget, par sa spuna Makine si Sijie, Vestul a avut o contributie esentiala la mentinerea vie a libertatii de spirit. Chestiunea momentului de aparitie a acestor carti e importanta si la fel mi se pare a fi si faptul ca autorii lor vin din spatii culturale non-occidentale (iar critica totalitarismului nu implica la ei si o critica a non-interventiei democratiilor vestice), ceea ce ar da o explicatie si de ce mult mai zguduitoarea Prizonier al lui Mao, a lui Jean Pasqualini (dar din 1973, situatia ei fiind comparabila cu cea a cartii lui Kravcenko din 1946, Am ales libertatea), de care pomeneste si Alexandru Calinescu in postfata, n-a avut niciodata succesul de masa al lui Makine/Sijie.
Asta nu face din Balzac si Micuta Croitoreasa chineza un roman mai putin interesant sau unul de duzina, ba dimpotriva – „hibridizarea“ sa structurala („cross-over of ideas and identities“, intr-unul din sensurile in care e folosit termenul de postcolonialism, cel mai neutru dintre ele; presiunea orizontului de asteptare – e, la urma urmei, o carte scrisa in franceza pentru un public francez – il conduce pe autor la o solutie de compromis: lumea din Balzac si Micuta Croitoreasa chineza e o China vazuta prin lentilele Occidentului) face din carte un fascinant parcurs printr-o cultura exotica si-n acelasi timp familiara.

Vazuta ca strategie anticoloniala, hibridizarea inseamna insa, din contra, o lectura autohtonizanta a culturii dominante; in mod inconstient, e ceea ce face Micuta Croitoreasa insasi, careia Balzac ii spune un singur lucru: „Frumusetea unei femei este o comoara nepretuita“ (si pe aceasta lectura a lui Balzac se bazeaza acuzatia de bovarism, „boala cu transmisie textuala“, cum o numeste Pennac, care i se aduce personajului). Balzac, citit/povestit de iubitul sau, Luo, o face pe o tinara „cu origine sanatoasa“ sa-si taie cozile, sa transforme o haina „stil Mao“ intr-o jacheta eleganta, sa abandoneze frumosii pantofiori (cei admirati de Luo la prima lor intilnire si pe care editia americana ii asaza pe coperta) pentru niste tenisi albi, total nepotriviti in glodul muntilor, si-ntr-un final sa-si paraseasca satul natal pentru orasul din vale. Bovarismul e, insa, boala incapacitatii de actiune, capcana fara iesire a unei imaginatii in acelasi timp prea bogate, prea sarace si prea bolnave; Ursule Mirouët nu o transforma pe Micuta Croitoreasa in Emma Bovary, din contra, caci bovarismul nu e singura „boala cu transmisie textuala“ – dragostea genuina, libertatea in spirit, dar si autismul, sfidarea suverana a celorlalti, care le da celor doi tineri curajul de a fura geamantanul cu doritele carti din miinile, aproape, ale Ochelaristului, fostul lor prieten „reeducat“, sint si ele transmisibile prin cuvint; sint forme ale dependentei de text. Iar motivul textualitatii revine constant in romanul lui Dai Sijie – de pilda, in actul transcrierii fragmentelor din Ursule Mirouët pe cojocul din piei de miel de care naratorul Ma nu se desparte (fragmente care se sterg in timp, la contactul permanent cu trupul posesorului, printr-o „in-corporare“ textuala).

Revenind la ideea hibridizarii, e totusi Dai Sijie produsul a ceea ce Benedict Anderson (in Imagined Communities) numea „mental miscegenetion“, uneori politica a colonistilor, alteori (devenita) traditie intelectuala a claselor educate, chinez prin singe, dar european in gusturi, opinii, moravuri si intelect? In mica parte, pentru ca refugiul naratorului si al prietenului sau Luo in cultura occidentala nu vine dintr-un refuz al celei chineze, din sentimentul inconfortului identitar al „colonizatului care-si transcende conditia“. Revolutia Culturala a lui Mao a avut darul de a transforma ceea ce era un comportament curent in rindul intelectualitatii chineze in strategie de subzistenta, intr-un soi de cod secret, accesibil doar celor supusi reeducarii – revelatoare fiind astfel scena din deschiderea cartii, cu taranii adulmecind la propriu o vioara, pe care-o cred o jucarie, si convertiti la sentimente mai bune de indata ce o bucata clasica le e oferita drept „Mozart se gindeste la presedintele Mao“. De fapt, exista in Balzac si Micuta Croitoreasa chineza un intreg angrenaj de reconversie textuala, de la filmele pe care le povestesc Ma si Luo si care se transforma in naratiuni cu viata independenta, pina la zicerile populare pe care le culeg, pentru Ochelarist, de la batrinul morar de pe povirnisul celor O mie de metri, devenite, din catrene obscene, slogane mobilizatoare. Concurenta realitate-text se prelungeste intr-o serie de scene construite dupa tehnica vocilor concurente – momente (succesive) ale intilnirilor de pe malul apei dintre Luo si Micuta Croitoreasa, povestite, pe rind, de batrinul morar, de Luo si de iubita lui (diferente importante intre „vocile“ textuale ale celor trei nu prea exista, insa, cum n-am vazut textul in franceza, nu-mi pot da seama daca e o chestiune de traducere sau autorul a mizat exclusiv pe poveste, ceea ce mi se pare putin probabil).
Mai trebuie spus ca Balzac si Micuta Croitoreasa chineza e el insusi inca o veriga in lungul lant al „dependentei textuale“ – caci e un roman al (auto)ironiei inteligente, cu duritati si gingasii asumate deplin, un roman al despartirii de o China vesnic aproape. O carte care se citeste ca un medicament.