OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Borat este o specie hibrida. Atit filmul, cit si personajul intruchipat de actorul britanic Sasha Baron Cohen, intrat peste noapte in pielea unui reporter din Kazahstan care strabate America de la est la vest, in cautarea Pamelei Anderson si a maretelor realizari ale poporului american. Asupra lui Borat sint proiectate o serie intreaga de stereotipii lingvistice, prejudecati rasiale, mitocanii soviniste, obscenitati indigerabile, rostite intr-o engleza stingace, cu aerul candid-iritant al strainului dezorientat, poposit in buricul civilizatiei americane din cel mai indepartat colt al planetei.

Dincolo de risul brutal sau grimasele vinovate pe care le provoaca, cele aproape nouazeci de minute ale productiei Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan/Borat: invataturile culturale ale Americii pentru folosul semetei natiuni a Kazahstanului sint un test al rabdarii si inteligentei privitorului, care re-descopera, uneori amuzat, alteori de-a dreptul stupefiat, contururile propriei realitati, descompusa chirurgical sub lupa comic-parodica a protagonistului. Fortindu-si privitorul sa devina martorul inocent al unor coregrafii grotesti, pe parcursul carora masculi parosi si burduhanosi se hirjonesc lasciv prin hoteluri, imitind pe rind diverse pozitii sexuale, Borat il dezbraca treptat pe spectator de hainele „corectitudinii politice“, permitindu-i incet-incet sa calce in picioare cu nonsalanta tabuuri verbale si vizuale legate de grupuri sociale sau culturale prejudiciate (homosexuali, tigani, evrei etc).

Elocvent in film este exemplul festivalului „fugaririi evreului“ – reprezentat de o marioneta caricaturala supradimensionata – care, potrivit lui Borat, atrage anual mii de participanti din intreg Kazahstanul. Scena nu este insa nimic mai mult decit o parodie vizuala a celebrelor curse de tauri de la Pamplona, a caror violenta excesiva si inutila este, pentru multi dintre privitori, cel putin la fel de bizara ca fantezia cinematografica a lui Borat.
Referintele vizuale si acustice la spatiul romanesc abunda de-a lungul periplului „cazac“. Moroieni, o comuna de tigani din Dimbovita, devine, in film, tinutul natal al lui Borat. Ritmurile electrizante ale manelistilor autohtoni, din speta unui Stefan de la Barbulesti, puncteaza deznodamintul scandalos al scenelor. Domnisoare imbracate sumar si machiate strident pozeaza lasciv si injura in Kazahstanul imaginar al Moroienilor, intr-o romana autentica. Nu in ultimul rind, fanfara Ciocirlia interpreteaza intr-o cheie lautareasca celebra piesa Born to Be Wild, semnata de Mars Bonfire si considerata de multi manifestul hard-rockului.

Vocabularul „cazac“ pe care Borat il etaleaza la fiecare pas este un talmes-balmes de bizarerii lingvistice, fraze in ebraica amestecindu-se cu o engleza schioapa si cu formula recurenta „Jagshemash“, rostita cu nerv si punctata de un vag accent slav. Faptul ca Sasha Baron Cohen provine dintr-o familie de evrei britanici atenueaza ceva din vehementa criticilor si explica intr-un fel receptia buna de care s-a bucurat filmul in rindul spectatorilor din Israel. Stigmatul antisemitismului si sovinismului, pe care multi s-au grabit sa-l aplice filmului, este subminat cu energie si dezinvoltura. Borat ia in vizor nu numai naravurile unei gindiri uniformizante, care aplica totalizant etichete sociale, rasiale sau politice, cit si entuziasmul timp si intesat de prejudecati al americanului de rind, confruntat cu imperativul tolerantei multiculturale. Memorabila este secventa in care Borat este interpelat de un american volubil, cu o palarie de cowboy trasa pe ochi, care il sfatuieste pe un ton grav sa-si taie mustata, pentru a nu fi confundat cu un terorist sinucigas si linsat de catre multime.

In scena imediat urmatoare, Borat se adreseaza intr-o engleza stingace spectatorilor veniti la un rodeo in Virginia, asigurindu-i solemn de sprijinul poporului sau pentru „razboiul de teroare“ din Irak, in uralele dezarmante ale publicului. Din postura de outsider cultural, Borat surprinde, socheaza si, nu de putine ori, infurie, insa de fiecare data, limitele permisivitatii sociale lucreaza in favoarea sa. Odata insa ce granitele dintre documentar si fictiune, personaj si actor sint complet estompate, filmul devine un butoi de pulbere, gata sa explodeze oricind in fata producatorilor. Despuiata de mesajul ei cinematic, imaginea in sine comunica idei divergente in constiinta pestrita a spectatorilor. Borat sfideaza logica bunului-simt si refuza cu ostentatie autocenzura, lasind la latitudinea spectatorilor problematica incilcita pe care filmul o pune in joc cu mult curaj. La fel ca in scrierile rabelaisiene, atunci cind ratiunea imediata si bunul-simt depun armele, triumfa risul visceral, cathartic.