Austria reprezintă una dintre
destinaţiile atractive pentru studenţi. Doar la Universitatea din
Viena, cea mai mare instituţie de învăţămînt superior
şi cercetare din Austria, unul din cinci studenţi provine din alte
ţări. Conform datelor furnizate de un nou studiu al OECD, proporţia
studenţilor străini la universităţile austriece se ridică la
11,5%, ceea ce situează Austria pe locul patru în lume, după
Luxemburg, Elveţia şi Australia, şi înaintea Marii Britanii,
a Germaniei şi a Franţei. În Statele Unite, doar 3,2% dintre
studenţi nu sînt cetăţeni americani. Date fiind aceste
valori ridicate, ne-am aştepta ca Austria să atragă nu doar
numeroşi studenţi, ci şi absolvenţi de studii superioare din
străinătate. Şi totuşi, acelaşi studiu realizat de OECD prezintă
o cu totul altă imagine în ceea ce priveşte cota
absolvenţilor din rîndul imigranţilor din Austria. Mai
precis, la această categorie, Austria ocupă ultimul loc, cu 11,3%,
după Polonia. Cu titlu de comparaţie, Irlanda numără 41,1%, Marea
Britanie 34%, iar Statele Unite 26,1% dintre imigranţii cu un titlu
academic.
Motivele proporţiei scăzute a
licenţiaţilor în ansamblul rezidenţilor străini din Austria
sînt cu siguranţă multiple, însă majoritatea sînt
legate de faptul că Austria nu se defineşte pe sine drept ţară de
imigraţie, chiar dacă această perspectivă este infirmată de
situaţia reală. Mai precis, Austria are în prezent aproape un
milion de locuitori care s-au născut în afara graniţelor;
aceasta corespunde unui procent de 12% din populaţie, aproximativ la
fel de mult ca în Statele Unite. Dacă adăugăm însă şi
aşa-numita „a doua generaţie“, atunci aproximativ o cincime din
populaţia actuală a Austriei provine din imigranţi. Şi totuşi,
atunci cînd, în anii ’60 şi ’70, s-a aplicat în
mod sistematic politica de atragere de Gastarbeiter din Iugoslavia şi
Turcia, s-a mizat pe faptul că aceştia vor lucra în Austria
pe principiul rotaţiei anuale, după care vor reveni în ţara
de origine. Crizele din statele aparţinînd blocului de Răsărit
au dus însă la preluarea refugiaţilor politici din Ungaria
(1956), Cehoslovacia (1968) şi Polonia (1980-1981). Ulterior, odată
cu căderea Cortinei de Fier şi îndeosebi cu conflictele
armate din Balcani de la începutul anilor ’90, procentul
străinilor a crescut vertiginos, cu aproape 80% în doar patru
ani, între 1989 şi 1993. De aceea, începînd cu
1993, se încearcă reglementarea imigraţiei şi a accesului la
piaţa de muncă printr-un sistem al contingentelor. Şi totuşi,
primul contingent, introdus în 1994, referitor la întregirea
familiei forţei de muncă deja stabilite în Austria, este deja
epuizat, de regulă, după o jumătate de an.
„Raportul pentru cercetare şi
tehnologie în Austria pe anul 2009“ conţine un subcapitol
dedicat special structurii calificării imigranţilor din Austria.
Conform acestuia, între 1989 şi 1993 doar 10% din populaţia
străină a Austriei absolvise un studiu academic, în timp ce
aproximativ 36% aveau doar şcoala obligatorie (nouă clase). Cota
cea mai scăzută a licenţia-ţilor vizează imigranţii de origine
turcă, urmaţi de cei 4% proveniţi din fosta Iugoslavie (cu
excepţia Sloveniei), ceea ce corespunde practic imigraţiei
laborale. De asemenea, persoanele care s-au stabilit în Austria
după ce au împlinit 20 de ani au şanse mult mai ridicate să
obţină o calificare superioară. În fine, noua legislaţie
din 2002 privind statutul rezidenţilor străini a adus îmbunătăţiri
evidente. Rezultatele n-au întîrziat să apară: între
2003 şi 2007, proporţia absolvenţilor de studii superioare a atins
pragul de 19% şi, prin aceasta, era chiar superioară procentajului
licenţiaţilor austrieci, în ansamblul populaţiei (de 10%).
Însă ne permite oare această
creştere a ratei absolvenţilor de studii superioare în rîndul
imigranţilor din Austria – şi care se datorează unei selecţii
dirijate a imigranţilor după criteriul calificării – să
conchidem că avem de-a face cu un brain gain, în condiţiile
în care acesta ar presupune şi aspecte calitative în
afara parametrilor cuantificabili? Or, la acest punct, datele
referitoare la forţa de muncă din Austria, menţionate în
amintitul „Raport pentru cercetare şi tehnologie“, ne îndeamnă
să nu ne facem iluzii: imigranţii avînd o calificare înaltă
reprezintă un procent scăzut în ansamblul populaţiei
ocupate, jumătate din ei fiind chiar angajaţi pe posturi inferioare
calificării, în vreme ce cota persoanelor lipsite de ocupaţie
depăşeşte media pe ţară. Îndeosebi femeile se confruntă
cu o dublă discriminare, de gen şi datorată originii. Din păcate,
studiul nu se referă la cauzele acestor probleme, ci menţionează
drept parametri pozitivi ai integrării doar vîrsta la care a
avut loc imigrarea, ţara de origine şi nivelul de stăpînire
a limbii germane. Cu alte cuvinte, cine a absolvit deja şcoala în
Austria şi nu are dificultăţi de limbă (precum imigranţii din
Germania) are şansele cele mai ridicate să obţină în
Austria un loc de muncă la nivelul calificării sale. Există totuşi
şi „unele particularităţi instituţionale ale pieţei de muncă
din Austria (de pildă, procentul înalt de insideri şi rolul
important al principiului senioratului)“. Acestea sînt
considerate în raportul amintit drept o „barieră serioasă“
în sporirea atractivităţii Austriei pentru forţa de muncă
înalt calificată.