Nr. 731 din 18.07.2014

On-line - actualitate
Civilizaţia fotbalului
Avanpremieră
Editorial
Actualitate
Informaţii
Spatiul public
Literatură
Istorie literară
Memorii
Memorialistică
Interviu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Iulie   |   Numarul 74   |   Bridge peste ape tulburi

Bridge peste ape tulburi

Autor: Paul CERNAT | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Laurentiu ULICI
Mitica si Hyperion
Editie ingrijita de Aurelia Ulici, prefata de Doina Uricariu, Editura DU Style, Bucuresti, 2000, 392 p., f.p.


Pina de curind, temele obsedante ale dezbaterilor/talk-show-urilor cultural-politice au fost legate, intr-un fel sau altul, de „problemele identitatii noastre nationale“. De fapt – de criza centralismului identitar intr-o epoca a „globalizarii multiculturale“... Vechile controverse interbelice despre specificul national, deviate si schimbate in perioada comunista, au reizbucnit dupa 1990, ocupind prim-planul scenei. De la „stupid people“ al lui Silviu Brucan pina la polemicile dintre O. Paler si Gabriel Andreescu, de la filipicele impotriva „vulgatei bunului roman“ ale lui Patapievici pina la separatisme regionaliste caricaturale de tip Sabin Gherman, de la emisiunile TV ale aceluiasi O. Paler pina la nenumaratele grupaje tematice de genul „cum e romanul“, „cum sintem“, „c-asa-i romanul“, de la opiniile anticanonice legate de Eminescu pina la scandalurile provocate de proiectul universitatii multilingve de la Cluj sau de istoriografia relativista a lui Lucian Boia, obsesia identitara devenise omniprezenta. Va fi, apoi, instrumentata, pe mai toate canalele mass-media, ca arma politica a mult mai pragmaticilor nationalist-populisti impotriva coalitiei de guvernare. Rezultatul: pe linga ascensiunea alarmanta a nationalismului extremist, alegerile din noiembrie au marcat sfirsitul unei iluzii si falimentul unui mit tot mai golit de substanta: acela al intelectualilor umanisti ca instante civico-morale si „luminatori ai natiei“. O analiza comparativa a eseisticii pe teme „specifiste“ din interbelic si a celei de dupa 1990 ar fi, cred, extrem de „pilduitoare“, inclusiv in privinta imaginilor despre societate ale elitelor intelectuale, pentru a nu mai vorbi de fantasmele identitare ale intelighentiei.

Un intelectual „angajat“ dublat de un moralist a fost si regretatul Laurentiu Ulici. Victima a unui tragic accident, criticul ne-a parasit cu putine zile inainte de catastrofa electorala a partidului sau, UFD (si a dreptei romanesti, in general). Amestec de generozitate idealista si echilibru constructiv, intelectual de solida cultura, inzestrat cu o putere de munca putin obisnuita, el a fost un om al proiectelor vaste, cele mai multe atinse de blestemul manolic al neterminarii sau marcate de nobletea dramatica a unei inadecvari asumate. Ultimul volum, postum, reconstituie din fragmente biografia unui esec. Sub titlul Mitica si Hyperion, sotia criticului, Aurelia Ulici, si editoarea Doina Uricariu au inclus, intr-un ansamblu eterogen si compozit, fragmente dintr-un santier desfasurat pe multiple planuri (intelectual, politic, institutional, critico-literar etc.) si subsumat unui proiect unificator care a constituit, in ultimul deceniu, preocuparea constanta a autorului: o arheologie in istoria, mentalitatea si cultura autohtona, in cautarea „identitatii profunde“ romanesti, a unui tip antropologic aflat sub semnul sintezei „oximoronice“ intre „caragialianul“ Mitica si „eminescianul“ Hyperion. Dupa cum se vede, Ulici leaga specificul autohton de impaciuitoarea unitate a contrariilor pe care oximoronul o presupune.

Mitica si Hyperion ar fi trebuit sa fie titlul unei carti in care Eminescu si Caragiale nu mai erau priviti in opozitie polara, dar si al unei carti despre tiparul mental si psiho-comportamental romanesc. Volumul de fata recupereaza, cum spuneam, fragmente din amintitul proiect „identitar“ neterminat, mixate cu comentarii civico-politice de atitudine (intre care un mic „jurnal de ales al poporului“), cu articole de reexaminare a traditiilor locale distorsionate de „vitregiile istoriei“, cu numeroase cronici literare, opinii despre critica si cultura romana in tranzitie etc. Majoritatea textelor au aparut, de-a lungul deceniului zece, in presa cotidiana (Cotidianul, Curentul, Privirea, Cronica romana), unde Ulici a tinut, sporadic, diverse rubrici eseistice sau de critica literara. Unele texte nu au mai apucat sa fie publicate, alte citeva, inedite, au fost pastrate pentru volumul aflat in pregatire. Valoarea lor e in primul rind una de document, inclusiv subiectiv, alcatuind un portret din fragmente al unei personalitati in oglinda unei epoci istorice tulburi.

Multe nu au legatura directa cu obsesia oximoronului si a lui Mitica &Hyperion, fiind incluse, pare-se, de dragul restituirii exhaustive. Prima sectiune – serialul Europa, kilometrul 0 – incearca sa compuna, din 45 de „tablete“ sintetice si mai multe „studii de caz“, un portret mental (si moral) al romanului generic, al pozitiei sale fata de lume, fata de sine si fata de ceilalti, pentru a incheia cu o succinta radiografiere morala a trei „cazuri“ semnificative: Blaga, Iorga si Lucretiu Patrascanu. „Temele“ autorului tin de valorile dreptei: elitele, traditiile, familia, loialitatea. Dincolo de orice argumente „antropologice“, cultural-istorice, de teoria mentalitatilor s.a.m.d., aceasta cautare obstinata a unui pattern „genetic“ (originar) al mentalitatii romanesti, obsesia ontologica si a esentializarilor etno-psihologice (impinsa pina la esentialism pedagogic) miroase de la o posta a idealism utopic si a organicism desuet. Iata un exemplu de „pedagogie a neamului“: „...in masura in care apartenenta ortodoxa ramine subsidiara apartenentei crestine sint toate sansele ca trasaturile central-europene din structura profunda a romanului (ortodox) sa prevaleze asupra celor rasaritean-europene din structura lui de suprafata. Asta e o chestiune de educatie larga, cu baza in cei sapte ani de-acasa. Prin urmare, un proces s…t, dar un proces cu multiple determinari de ordin istoric, moral si politic. Ca o renastere“.

Cel mai adesea, generalizarile „substantialiste“ sint trase intr-un ton aforistic, sententios, axiomatic: „Europeanul rasaritean e imprevizibil pentru ca e liric. Romanul, ca si europeanul central, e previzibil pentru ca e critic“. Direct legata de aceasta prima sectiune este cea intitulata chiar Mitica si Hyperion, alcatuita din citeva bruioane si ciorne recuperate: I. Oximoronul genetic – de la romanizarea dacilor la dacoromanizare; II. Oximoronul istoric – supravietuirea ca vietuire. Supratema hyperionico-miticista a intregului volum se regaseste si in paginile multor comentarii politice, si in anumite recenzii de carte (cu bune rezultate in cazul comentarii Levantului cartarescian – si nu numai)...
In cronicile literare publicate in paginile unor mari cotidiane, Laurentiu Ulici nu coboara niciodata nivelul intelectual de dragul efectelor publicistice „comerciale“, nici nu abdica, de dragul umorilor, de la moralitatea actului critic, preferind sa rateze un articol decit sa faca o nedreptate. Criticul, care a sprijinit cu atentie si generozitate debutul a nenumarati autori tineri, unii dintre ei „co-regionali“ maramureseni (vezi si volumele de Prima verba), nu se dezminte, pina la sfirsit.

Sectiunea „de atitudine“ a cartii (Lege scrisa, lege nescrisa) contine numeroase teme de real interes. Bunaoara, reflectiile despre arhaica transhumanta si navetismul ceausist sau despre raporturile dintre legea scrisa si cea nescrisa in istoria noastra. Speculatia istorica si caracterologica e aici la ea acasa. Sub ochiul acestui moralist elevat, fascinat de sinteza, dar inapt pentru relativism, abuzurile generalizatoare isi dezvaluie, totusi, partea lor de adevar psihologic: „In chip indiscutabil, noi, romanii, nu avem vocatie de constructori ai ruinei. Avem o multime de defecte, sintem, in primul rind, meteodependenti, ne dam prea lesne dupa cum bate vintul, ne lasam prea usor pacaliti de aventurieri si lichele, desi avem mereu copaci maiestuosi in gradina noastra ne place sa defilam cu uscaturile, dar n-am avut niciodata dezastruosul orgoliu de a uzurpa Timpul si pe Dumnezeu, chiar daca uneori am lasat impresia ca-i toleram pe uzurpatori. Atunci de unde aceasta propensiune spre constructia de ruine, atestata de zilnica paraginire a cladirii neterminate din fata ferestrei mele, de atitea altele raspindite in Capitala, de osirdia intru prabusire a economiei noastre, de competitia absurda pentru maximalizarea saraciei romanilor, de incredibilul oximoron: raul (ca) bun, pe care il practicam, in aceasta parca fara de sfirsit tranzitie spre nu se stie unde si nu se stie cum. O explicatie ar putea fi gasita in acea formidabila adaptabilitate la rau care ne-a facut nu o data sa privim cu infinita precautie, daca nu de-a dreptul cu neincredere, ocaziile fericite si, in consecinta, sa le ratam“. Desuetudinea unui asemenea discurs e la fel emotionanta ca si mai sus amintitele ruine... E limpede ca Laurentiu Ulici priveste (privea...) Romania mai curind ca pe o comunitate organica, nu ca pe o societate diversa, hibrida, contradictorie. Cit despre roman (pardon: Roman), el e vazut, in abstracto, ca o unitate (sinteza) antropologica...

Autorul nu e, de altfel, un „antropolog“ (si ar fi cel putin naiv sa-l luam in serios ca atare), ci, repet, un moralist, un „abstractor de chintesente“ al carui farmec se dezvaluie nu in pasiunea pentru sentinte maximaliste, ci in puseele de ironie „miticista“, in pretextele confesive, familiare, in placerea speculatiei, in finetea asociativa. Textele contin o proza de idei densa si profunda, servita de un stil polisat, calm, sever si elegant, greu de sens si de nuante – un material a carui lectura nu e deloc lipsita de profit intelectual. Nu putem sa nu ne intrebam ce-l va fi minat in lupta pentru specificul absolut pe Laurentiu Ulici, acest cavaler al cauzelor pierdute. Probabil utopia unitatii abstracte... Inclin sa cred ca vointa de a rezolva „ecuatia mentala“ a poporului roman, de a gasi formula sa magica de functionare, vine si dintr-o nevoie (frustrata) de a controla regulile Jocului. In cazul de fata, Jocul este chiar mentalul romanesc. Intelegi foarte bine, citind aceste texte, inaptitudinea puristului critic (adept al unei politici ideale) pentru impuritatea politicii reale.
In continuare, un bilant al esecurilor (sau semiesecurilor) postrevolutionare ale criticului. A incercat din rasputeri sa confere substanta unei teme epuizate a intelighentiei. S-a straduit, in numele unitatii breslei scriitoricesti, sa mentina pe linia de plutire o institutie anacronica, etatista, centralista si impinzita de veleitari (e vorba, evident, de Uniunea Scriitorilor, adevarata galerie de mitíci hyperionici...).

S-a dedicat, inutil, salvarii unei drepte aflate in cadere libera, construind, in contratimp cu mersul evenimentelor, o alternativa politica (Alternativa Romaniei, ulterior UFD) sub umbrela unei imagini devalorizate (CDR) si bazata pe aceleasi principii moral-idealiste discreditate de practica guvernarii. Din proiectul scrierii unei istorii a literaturii romane contemporane (citeste: postbelice) nu a apucat sa duca la capat decit un volum, pe cel despre literatura „promotiei ’70“, din care a facut parte si cu care s-a simtit solidar. Pentru ca simtea nevoia inventarii, in contrapondere strategica la „saizecism“ si „optzecism“, a unei generatii „saptezeciste“, a lansat o periodizare generationista rudimentara, „decenala“ a literaturii noastre postbelice, de pe urma careia au profitat proxenetii „nouazecismului“ boem, epigonic si playboian... In fine, a construit o uriasa antologie de lux in zece volume (O mie si una de poezii romanesti) avind la baza acelasi profund discutabil proiect „national-antropologic“; un „monument“ impresionant si inutil.

Vorbeam de fascinatia unui joc secund, mai pur (un joc in acelasi timp literar, politic, mental). Ei bine, criticul a fost, dupa cum se stie, un mare (si respectat) jucator de bridge, iar piesa de excelenta si de rezistenta a acestui volum e, de departe!, Bridge... politic, un text selectat de insusi Laurentiu Ulici dintr-un volum anterior: Putin, dupa exorcism... (1991). Nu intimplator, capitolul a fost plasat in chiar centrul volumului, ca un pod (bridge) intre diferitele fragmente de proiecte neterminate, esuate, generos risipite. Bridge over trouble water, vorba unui hit al lui Simon &Garfunkel – un „pod“ simbolic peste apa tulbure a tranzitiei, a vietii...

Cele citeva zeci de pagini sintetizeaza, intr-un puzzle fascinant, locul geometric al unei conduite etice, o deontologie morala si o filozofie complexa a nobilului joc de carti si de societate... Teoria acestui joc „contractualist“ are in spate o bibliografie de zeci de mii de titluri, dar miza autorului e mult mai subtila si mai complexa: bridge-ul ca imagine in mic a lumii si ca metafora a existentei. Fiecare „esantion“ se constituie intr-o lectie de care se poate tine cont si in jocul politic, si in cel literar (respectul contractului, echilibrul dintre logica si imaginatie, dialectica subtila dintre fair-play si „cacealma“ etc. etc.) Aici, si nu in celelalte „bruioane“ ale cartii, se afla, la nivel de excelenta, politicianul, filozoful si moralistul, aici gasim „testamentul“ intelectual, poate chiar (cine stie?) adevarata capodopera a celui care a fost Laurentiu Ulici. Voi cita, pentru tilcurile lui, un singur fragment: „Cei tineri..., preocupati de rezultatul imediat al inovatiilor in materie de licitatie ori de joc de levata, neglijeaza aspectul asa-zis istoric al chestiunii, nu observa ca, la masa vecina, altii, mai versati, ajung la acelasi rezultat folosind modelele si schemele vechi. Din pricina acestei miopii, din fericire vremelnica s…t, schimbarea devine pentru ei principiul suprem. Schimbarea in sine, fara intrebari asupra efectelor ei reale. Cum nu toti l-au citit pe Caragiale, ideea ca la capatul schimbarii poate sa se afle starea de «la loc comanda» nu-i prea cutreiera. Pe asta se si bazeaza, psihologic, teoreticienii schimbarii in bridge...“. Laurentiu Ulici a jucat jocurile lumii reale (si, implicit, jocul politic) dupa regulile jocului politic secund, mai pur, al bridge-ului, unul dintre putinele spatii in care aristocratismul democratic (alt oximoron!), nobletea, superioritatea intelectuala, respectul regulilor cistiga si pe termen scurt... Privindu-i zimbetul cald din „albumul de fotografii“ care incheie volumul, incercam o stringere de inima la gindul „fatalitatii incoruptibile“ a destinului...

Etichete:  Laurentiu ULICI, Mitica Hyperion
 
 
 
Cele mai citite articole
Ca două flori în calea coasei
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Procesul Vişinescu la Bucureşti (II)
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Cele mai comentate articole
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Ca două flori în calea coasei
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Monumentul mizantropiei fotbalistice
Cele mai recente comentarii
Minima Historia
Toate
precizare: doamnei Liana Saxone-Horodi
@Ardelean
SORIN MĂRESCU
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150