OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

3 pazeste este primul film romanesc fara buget. A-l lua in calcul, acum, cind intreaga suflare debutanta asteapta ca pe ghimpi verdictul CNC-ului care ii evalueaza scenariile, inseamna a spune ca se poate si asa. Fara bani de la stapinire, fara emotii ca-naintea unui examen, dar cu o hotarire titanica, demna de bugetul unui blockbuster hollywoodian. A trece, cu condescendenta, peste el inseamna, intr-o oarecare masura, a valida o conceptie idioata care spune ca numai un proiect de calitate primeste bani de la stapinire. Or, ce contraexemplu mai potrivit decit jenantul Ce lume vesela... al Malvinei Ursianu, model tipic de subventionare in virtutea inertiei, a carui cronica ar putea fi schitata in citeva cifre: 6 spectatori, 6 grade in sala, 60.000 de lei biletul? E OK (sau moral...) ca o doctorita respectabila sa racoleze un june ca s-o insaminteze – cita vreme copilul ramine in tara, pe miini bune, culmea vulgaritatii se reduce la benignul si datatul „pa si pusi“, iar mama stinge oripilata teveul atunci cind, zapind, da numai peste violenta si sex.

Nu e insa OK ca un gangster de Dimbovita sa racoleze o juna basarabeanca, s-o insaminteze – cita vreme copilul rezultat pleaca peste hotare, tot pe miini bune, eroii si-o baga si si-o scot la fiecare alineat de scenariu, iar mama moare in tren. O fictiune aberanta trece, o realitate acuta – nu.
Si mai e ceva: ignorind un film-kamikaze cum este debutul lui Ovidiu Georgescu nu faci decit sa-ti expui invidia (si impotenta) big time si sa anulezi nemilos bunele intentii ale autorului si beneficiile extreme ale voluntariatului, fara de care un festival cum e TIFF-ul nu s-ar fi nascut niciodata.
Sa zicem, insa, ca n-ar trebui sa ne pese de toata aceasta bucatarie interna. La urma urmei, un critic de film nu merge pe platourile de filmare, oricit de mult ar incerca un regizor suparat sa-l convinga de necesitatea acestui lucru, pentru a intelege mai bine chinurile prin care trece autorul inainte de a-i radiografia, cinic si la rece, opera. Vorba celor care semneaza manifestul dogmatic „Concesia“, dupa principiile caruia a fost realizat 3 pazeste: „In lumea reala conteaza numai rezultatul“.

Si-atunci, cu ce rezultat vine 3 pazeste? Cu o idee pe care am putea-o vedea, lejer, la stiri. Cu realitatea strazii, care probabil ii repugna Malvinei Ursianu. Cu acelasi univers predator din Marfa si banii sau Furia; cu diferenta ca 3 pazeste este un Marfa si banii cu sex, respectiv o Furia nestilizata, in care forma calca riguros peste fond. Cu aceleasi teme-cliseu, dar, vai!, cit de adevarate: pierderea inocentei si cinismul lumii in care traim. Cu un personaj feminin desprins parca din trilogia femeii-cu-inima-de-aur a lui Von Trier sau din ultimul film al suedezului Lukas Moodysson, Lilja 4ever. Cu un personaj – roller-ul – care paraziteaza si destinde povestea, de cele mai multe ori inspirat. Cu naturalete in interpretari – in marea lor majoritate, valabile. Cu o anume retinere acolo unde excesele melo- pindeau dupa colt. Cu aparitia de efect a lui Marcel Iures – al carui personaj aproape ca ne da motivatia actorului insusi de a se implica intr-un proiect aparent nedemn de calibrul lui. Cu scene neasteptat de frumoase, stranii sau pur si simplu absurde, pe care nu stii cum sa le iei – vezi episodul „broscutei si al bananei“. Cu cea mai buna definitie a unui telefon mobil („e pizda lu’ ma-ta, numai ca i-au pus butoane“). Si cu cea mai haioasa traducere englezeasca a lui „Greuceanu“: „gladiator“.

Dar si cu numeroase impedimente de ordin tehnic, inevitabile altminteri, care fac un deserviciu produsului finit. Cu o muzica excesiv de eclectica si cu un sunet de cele mai multe ori neinteligibil. Cu o structura dramatica deficitara si relativ anticlimactica si cu o deranjanta lipsa de fair-play in ceea ce priveste soarta finala a roller-ului. Cu o retinere sesizabila din partea actorilor de-a si-o baga sau scoate la fiecare alineat de scenariu. Cu citeva excese melo- acolo unde retinerile fusesera deja suficiente. Cu o incursiune prin subteranele aurolace, motivata doar de nevoia de a ne arata ca inca mai exista...
Toate acestea pentru a spune ca 3 pazeste e un film imperfect, dar cinstit, care merita mai mult decit statutul lui actual, de underground product. OK, pentru fiecare plus exista cite un minus. Dar asta inseamna sa-l judeci dintr-o perspectiva pur contabila. La urma urmei, si broscuta, si bananele au costat ceva. Iar daca ma intrebati pe mine, as fi preferat ca-n loc sa merg la Ce lume vesela..., sa donez echipei cei 60.000 de lei pentru achizitionarea broscutei.