OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jocul cel mai important, unde potul cel gras cuprinde şi postul de primar general, se va da la Bucureşti. Este un joc cu mare miză politică şi toate mijloacele, ortodoxe sau mai puţin catolice, vor fi puse în joc. Faţă de acum o lună, avem cam aceeaşi competitori principali. Cu diferenţa că a apărut candidatura, nu ştim cît de independentă, a lui Sorin Oprescu. După opinia noastră, se va da o luptă aspră nu între personalităţile împinse în faţa electoratului, ci între aparatele de partid, experţii fiecăruia, strategiile abordate şi, nu în ultimul rînd, resursele financiare puse în joc de către cei care nu se văd. Să nu ne facem iluzii, chiar dacă vorbele mari şi gesturile exterioare vor fi spectaculoase.

 

Trăim, pentru prima dată, o situaţie specială: actorii principali sînt produse de partid, şi, cu excepţia lui Ludovic Orban, puiaţi din mantaua CPUN-FSN-istă. Atît Cristian Diaconescu, candidat PSD, cît şi Sorin Oprescu vin din pepiniera de cadre a fostului colhoz FSN-ist. Faptul că, în mai puţin de 20 de ani, ce era opoziţie în anii ’90 a dispărut din prim-planul vieţii politice şi partidele istorice au ajuns într-o jenantă pierdere de identitate spune foarte mult despre mutaţiile de pe eşichierul nostru politic. Lupta se dă între diferite grupuri de putere şi interese, ideologiile devenind un lucru secundar, iar combinaţiile şi aranjamentele de culise conducînd la o periculoasă pastă comună identitară. PSD-ul, ca şi PNL-ul, ca şi PD-ul corcit cu aripa dizidentă a PNL-ului, a ajuns să aibă de împărţit acelaşi electorat care s-a amestecat în fel şi chip. Dreapta nu mai e dreaptă, stînga, oricît de reformatoare sau conservatoare, nu mai e nici stîngă, nici dreaptă, programele şi politicile sociale, dar şi măsurile populiste luate în ultimii doi ani au creat acest talmeş-balmeş din care cetăţenii trebuie să aleagă.

 

Teoretic, votul uninominal ar trebui să arunce în faţă personalităţi puternice, doar că la noi tocmai ele nu au nici o şansă în faţa candidaţilor de partid. Fără un puternic sprijin al aparatului de partid, cu resurse materiale şi codoşlîcuri de culise nu se poate face nimic. De aceea avem astăzi, la Bucureşti cel puţin, exemplare clare de „aparatcik“ puse să înfăptuiască politica partidului care le-a ouat. Şi Cristian Diaconescu, şi Vasile Blaga, şi Sorin Oprescu vor să preia un oraş aflat sub fascinaţia fostului primar general ajuns preşedinte. Primarul general al Bucureştilor a fost şi va fi Traian Băsescu. Lupta, aparentă, care se dă între diferitele aripi PSD-iste va încununa nu mult invocatul şi pomenitul Proces al Comunismului, ci, aşa cum am mai spus-o, victoria UTC-ului asupra PCR-ului. Altminteri vom vedea cine va fi mai abil şi elastic în a conduce ostilităţile: Alin Teodorescu, Sebastian Lăzăroiu, Vladimir Pasti sau amicul Dan Pavel, ajuns, mai nou, eminenţă cenuşie la PNL, după ce a părăsit barca nu tocmai bine întocmită a PNG-ului. Şi să nu uităm: turul doi va fi decis de PRM şi PC, care vor sprijini orice alt candidat în afara lui Vasile Blaga. Băsescienii se vor lupta cu antibăsescienii, spre nedumerirea sau indiferenţa celor care oricum vor fi alături de învingător. Puterea atrage şi fripturiştii, şi oportuniştii, şi liberschimbiştii.

 

În ce priveşte candidaţii, avem mari rezerve în privinţa profesionalismului administrativ şi managerial al lui Vasile Blaga. Am parcurs cu atenţie pe internet tot ce este legat de domnia sa şi treburile nu sînt „cuşer“, declaraţia de avere nici măcar nu e semnată. Faptul că un obscur inginer de ţară ajunge să candideze la Primăria Bucureştilor ni se pare straniu. Oricîtă avere o fi făcut domnia sa – pasajele cu firme şi cotaţii şi diferite participări de sute de mii de euro-dolari-roni din actele postate pe Internet par scoase din prozele lui Mircea Horia Simionescu –, ne este greu să acceptăm dragostea sa subită pentru oraşul în care, oricum, trăim de-o viaţă. Bucureştii nu sînt un minister sau o vamă, iar bucureştenii au o veche tradiţie a descurcărelii, faţă de tactica pumnului în masă şi a ordinii cu bulanul la şold, astfel ca metodele lui Lică Sămădăul să dea roade în patria cu limbă ascuţită a lui Tudor Arghezi. Şi apoi, tipul acesta de discurs, cu apelul la cinste şi hărnicie, a devenit caduc în contextul în care s-a ajuns de la Şaguna şi Maniu la Remeş şi Mureşan. Lecţia etică demagogică livrată bucureştenilor ar trebui lăsată pentru alt prilej. Dacă Sorin Oprescu va intra în turul doi, vom avea distracţie mare. Tocmai cînd se coc cireşii din Mărţişor. Greu să ne închipuim pe cine ar fi sprijinit iutele la minte şi condei, tatăl Mitzurei şi-a lui Baruţu.