OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Eu cred ca mafie nu inseamna numaidecit organizatie criminala si mai cred ca analogia cu caracatita nu e cea mai exacta, desi am fost un fan al serialului italian.
Mai degraba, mafia cred ca functioneaza ca o serie de matriosti: a doua poseda charisma, a treia asigura executia, poate si a patra, cea din urma si cea mai mare e teritoriul pe care se dezvolta ceea ce au de executat anterioarele, si pe care se bazeaza cointeresarea dintre nivelul charismatic si cele executorii. Marca nivelului mereu la vedere e teama de toate felurile, de la metafizic la epidermic. Cum se observa, nu am vorbit de cea mai mica matriosca, fiindca eu cred ca nu exista, ci e un fel de nucleu de energie si de ideologie care imbina charisma celei de a doua cu teama ultimei.

Ceea ce face ca tuturor nivelelor sa le fie comune teama (chiar daca in doze deosebite), dar si intelegerea punctului de vedere al nivelului charismatic, pactizarea cu acesta (iarasi in doze diferite). Acum, cititi cuvintul matriosca prin comunitate, asadar o serie de comunitati, de la cea charismatica, poate unipersonala, prin cele tot mai largi care o paraziteaza pe ultima, populatia ca atare (si in intelesul francez al termenului peuplace). Cit despre defectiuni, ele sint fie eliminate fie absorbite de sistem. Aceasta este o minuscula defectiune…

- Smecheria pesedista locala de la Giurgiu
Nici nu o luase bine spre tipografie numarul trecut al Observatorului cultural, ca detalii noi veneau sa completeze povestea „batului in roata“.
Astfel: la Giurgiu, concursul pentru postul de director s-a purtat intre actorul Mircea Cretu (fost director in nenumarate mandate) si el insusi, sub umbrela parinteasca a PSD-ului majoritar local si judetean. Contracandidatii respinsi la proba dosarului: Violeta Teasca, actrita, fosta directoare de PSD, convertita pare-se la PNL, fosta sotie de fiu actor al actorului de mai sus, si Florin Antoniu, regizor vinovat probabil de propria-i independenta. Smecheria pesedista locala: obligatia candidatilor de a avea cel putin cinci ani vechime in functii de conducere.

Daca erau patru, probabil Violeta Teasca avea sanse. Daca nu erau deloc, regizorul putea fi preferat. Asa ca acesta din urma a atacat in instanta inclusiv prezenta lui Mihai Malaimare in comisia de examinare, pentru conflict de interese (fiul lui Mircea Cretu e actor la Teatrul Masca, unde director e Mihai Malaimare). Nu vi se pare ca, in criza de inspiratie, am furat subiectul de undeva din Caragiale?
Sau: in zilele pseudo-concursului giurgiuvean, un director de teatru national descoperea ca, dupa aproape un mandat, nimeni nu s-a obosit sa il invite sa semneze contractul pentru postul de executie cu institutia pe care o conduce si care il plateste.
Intrebarea nu este cum se numeste directorul acesta, ci cum se numeste directorul de teatru din Romania care, venit la post din afara institutiei, are un contract semnat de ambele parti pentru postul de executie din care i se deduce salariul.

- De la Sighisoara la Sfintu Gheorghe
Si: spre cinstea lui, Senatul UNITER, in sedinta din 7 martie, a decis sa sprijine in continuare Festivalul International de Teatru „Atelier“ al lui Radu Macrinici, festival care, dupa ce s-a desfasurat timp de douasprezece editii la Sfintu Gheorghe, sub egida Teatrului „Andrei Muresanu“, se muta de anul acesta la Teatrul din Turn din Sighisoara, a carui directie i-a fost incredintata dramaturgului. Prin urmare, intre 6 si 12 iunie ne vom intoarce la „Atelier“ in cetatea Sighisoarei, in spatii inedite si, cred, mai potrivite pentru aceasta editie a treisprezecea (honni soit qui superstitieusement y pense). Pe de alta parte, directorul Teatrului „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe, Horatiu Mihaiu, anunta si el, in perioada 13-19 iunie, tot o a treisprezecea editie a Festivalului International de Teatru al institutiei sale. Institutie care, cum ar veni, mai patronase dousprezece editii, doar ca din festivalul fostului director Macrinici (festival inscris la OSIM), desi, dupa regulament, cam din aceeasi zona de interes tematic. Din aceasta dilema limpede etica, nu estetica (ba foarte est-etica!), nu stiu cum se va iesi. Eu cred in datul romanesc al festivalurilor de teatru, cred ca nu sint deloc multe, dar cred si in nevoia teribila de simt moral, de care suferim o amarnica saracie.

- Dinu Sararu nu a miscat grosul strat de praf asezat la TNB
Saracie care naste monstri precum Somnul ratiunii… al lui Goya. Somn si monstri despre care a fost vorba in aceasta serie de patru articole, care ar avea nevoie si de o privire aruncata asupra Bucurestiului teatral. Mai ales ca toti deplingem, intr-un fel sau altul, putinatatea evenimentelor reale intr-o zona cu aglomerare de institutii publice de spectacole. Sigur, pestele ai zice ca de la Teatrul National da semne neplacute. Atita doar ca stabilimentul de linga Inter nu e capul teatrului romanesc, ba chiar – de la plecarea silita a lui Andrei Serban – e un fel de cimitir al elefantilor frustrati de lipsa de functii. In definitiv, prin productiile oferite, Sararu nu s-a dovedit a fi din alt aluat decit Fanus Neagu, nici acestia amindoi din altul decit Ion Cojar. Un teatru „fara probleme“, cu un titlu remarcabil, totusi, o data pe stagiune – in pofida armatei sale de angajati si a structurarii sale tip industrie de spectacole –, a carui problema este tocmai lipsa chefului de a pune probleme. Cine il consilia pe Sararu – directorul Teatrului Mic, care chiar punea probleme (fie si programat astfel de puterea politica comunista?) si cine i-a soptit, la National, sa nu cumva sa miste grosul strat de praf asezat de la plecarea „americanului“? Raportul Comisiei de Control a MCC nu poate raspunde la intrebarea aceasta, nici la multe altele. Constatarile duc doar catre mici defectiuni organizatorice.

Nici cei sapte adjuncti ai lui Sararu nu mira, dat fiind pariul industrial al institutiei. Unii reprezentau aparatul administrativ-organizatoric (Constantin Vanatoru, Cristina Popa, Liviu Dorneanu), altii, modelul intelectual preferat de PSD, fara stralucire, dar cu ceva relatii chtonice prin varii grupuri de interese, de la Banca Internationala a Religiilor la Gelsor ori la marii importatori de medicamente. Zona prin care, in ani, numele circulate reprezinta intreg spectrul politic romanesc, pina la cei doi fosti presedinti ai Romaniei. Asadar: o actrita admiratoare a lui Iliescu (Florina Cercel), un regizor din a doua jumatate a clasamentului (Grigore Gonta), o sefa de sectie la Curentul din vremea lui Vantu (Magdalena Popa Buluc), un individ dubios, istoric s-ar zice, dupa emisiunile discutabile de la un post TV (altfel vioi), trecut si el pe la Gelsor, Alexandru Mihai Stoenescu (acesta chiar nu am reusit sa aflu ce rost a avut, iata de ce mi se pare etalon).

- Alte teatre obosite
Din pacate, TNB de dupa ’89 seamana leit cu virful puterii politice romanesti si instrumentele lui girante. Nu degeaba teatrul e oglinda… Mai intii disidentii si emigratia (vezi Andrei Serban aici, Doina Cornea, Mircea Dinescu si ceilalti din CFSN – nu insa si Paul Goma, nu insa si David Esrig, singurul nedecorat de Iliescu la una dintre ultimele editii ale Festivalui Caragiale, daca va amintiti), pentru recunoastere, apoi esaloanele doi, trei, patru etc. si, vorba cintecului: „las-o ma ca merge-asa, ne-am obisnuit cu ea“, ba chiar „ne-am indragostit de ea“!

In principiu, par destul de obosite si celelalte teatre de repertoriu ale Capitalei. Cum liderii sint cu evidenta garantii stralucirii programatice a trupelor sa notam perioadele Caramitru si Stefanut Iordanescu la „Bulandra“, Vlad Radescu la „Nottara“, Leopoldina Balanuta la Mic si, neaparat, primul directorat Alexandru Dabija la Odeon, teatru care continua sa fie portstindardul onorabilitatii, cu o anume cumintire insa a pariului novator. La Comedie, e drept, George Mihaita incepe sa demonstreze un inceput de claritate de program.
Theatrum Mundi pare a fi fortat sa devina un caz desi, dincolo de caderile sale, nu m-as mira ca, statistic, sa fie teatrul bucurestean cu cele mai impresionante realizari ale ultimilor ani. A-l blama pe Ion Cocora pentru statutul virusat din start al teatrului pe care il conduce e un simptom al bolii legislative si administrative de care sufera intreg teatrul romanesc. Daca va fi nevoie, voi reveni la povestea acestui asa-zis „teatru de proiecte“, formula care ascunde incapacitatea decizionala a unor inalte foruri, in ultimii aproape 30 de ani, fata de vechiul Teatru „I. Vasilescu“.

Teatrul Evreiesc de Stat straluceste doar daca directia de scena poarta semnatura lui Hausvater, Dabija ori Catalina Buzoianu. Cit despre Masca, specificul si realizarile sale sint apreciabile, optiunea politica a lui Mihai Malaimare scotindu-l, ca sa zic asa, subiectiv, din aria de interes pe care, fara gluma, chiar o merita. Mai repede teatrele pentru copii si tineret isi mentin viu pariul, vezi Tandarica, Creanga si Excelsior.
Daca, dupa parerea mea, numai corectii legislative esentiale pot schimba vizibil situatia acestor teatre acum si aici, cum spuneam, sectorul independent-particular se dovedeste adevarata solutie fundamentala si de viitor. Atunci cind „Bulandra“ va fi a unei Bulandra, „Nottara“ al unui Nottara, „Tanase“ al unui Tanase s.a.m.d. Pina atunci, cel putin paliativul de-ar dovedi inteligenta...