OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alexandru BARNEA s-a nascut in Bucuresti pe 17 februarie1944. Licentiat in Filologie Clasica, este, din 1968, cercetator stiintific la Institutul de Arheologie „V. Parvan“ al Academiei Romane. Este doctor in istorie, din 1983 este profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, iar in prezent, decanul acestei facultati.
Domeniul sau de cercetare este istoria antica, cu precadere cea greco-romana, si sursele acesteia (arheologice, epigrafice si literare grecesti si latine).
Colaboreaza la numeroase studii de specialitate din tara si din strainatate: Tropaeum Traiani. Cetatea, vol. I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1979 (colaborator); partea a doua din La Dobroudja Romaine, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1991; La romanité des Roumains, Paris, 1992; Arheologia clasica in Romania. Primul secol (autor coordonator), Cluj, 2003; colaborare la Goldhelm, Schwert und Silberschätze, Frankfurt/Main, 1993; Voies de communication au Bas-Danube aux IV-VI-es s. ap.J.C., in Études byzantines et postbyzantines, III, Bucuresti, 1997; consultant stiintific si co-autor la expozitia si catalogul expozitiei Crestinismul pe teritoriul Romaniei. Primul mileniu, Bucuresti, 1999, Muzeul National Cotroceni, prezentata de autor Sanctitatii Sale Ioan Paul
al II-lea.
Din 2001 este ales vicepresedinte al Comisiei Nationale de Arheologie.


Acest interval de timp nu a fost doar o parte a distrugerii unui oras si a memoriei lui, ci si a unor personalitati. De multe ori, direct sau indirect, inclusiv din punct de vedere fizic.

Recompunerea dictata a centrului orasului, extinsa in mai multe cazuri pina la marginea lui si chiar mai departe, a dus la stergerea fara urma a unor amprente ale istoriei nasterii si formarii orasului, de la Evul Mediu pina la epoca moderna si contemporana. Legatura aceasta dintre epoci era vizibila inclusiv in structurile modernizate ale orasului din perioada interbelica. Pina atunci, cu destul de putine exceptii, se pastrase respectul pentru memorie, indife-rent de conotatiile ei confesionale. Traiam inca, prin anii ’70 ai secolului XX, intr-un oras pestrit, cu multe zone verzi si cu multe case vechi si frumoase, multe tot mai prost intretinute din cauza nationalizarii lor, cu multe biserici si cu sinagogi in curs de abandonare, cu nume de strazi pastrate inca in memoria colectiva, in ciuda schimbarii lor pe criterii ideologice comuniste. Incepuse deja, in realitate, inca dupa 1947, stergerea memoriei orasului.

La citiva ani de la nasterea subsemnatului, memoria incepea a fi atacata violent in oras. Conducerea comunista adusa si sprijinita de Moscova schimba de la o zi la alta nume de strazi si de piete, facea sa dispara definitiv sau sa fie ascunse monumente si statui. Aceeasi putere punea sa se ridice alte monumente, de obicei mai putine la numar decit cele distruse. Am avut astfel, la intrarea in parcul Herastrau, pina la putin timp dupa moartea lui Stalin, in 1953, statuia sa monumentala din bronz, care purta numele dictatorului sovietic. Nume atunci impus orasului Brasov si Poienii de deasupra lui. Cam tot atunci disparuse, prin demolare, monumentul din bronz dedicat linga Piata Romana lui Take Ionescu (linga „Leonida“, cum, printr-o memorie colectiva urbana remarcabila, i se mai spune si astazi locului). Insasi Piata Romana a pierdut atunci statuia de bronz a lui Lascar Catargiu si, printr-o diversiune tipica regimului politic al comunistilor, propriul nume a fost schimbat, ca si strada, din „Romana“ in „Eminescu“, luind in considerare grija regimului pentru persecutatii exploatatorilor.

Aceasta „pregatire“ a dus, inclusiv prin pregatirea ideologica specifica (care a lasat urme importante la nivelul mentalitatilor pina astazi), la dezastrul distrugerilor din anii ’70 si mai ales ’80 ai secolului al XX-lea, cind, in Romania in general si la Bucuresti in special, interesele dictaturii au distrus o intreaga istorie. Din aceasta perspectiva, vom ilustra cu documente personale inedite, uneori utilizate cu prilejul unor conferinte publice la Facultatea de Istorie, citeva aspecte dramatice ale acestui proces, incheiat cu mutilarea orasului. Mai bine reprezentata in imagini va fi aria unde s-a amplasat asa-numita „Casa a Poporului“, actualul Parlament, unde, cum se va putea vedea, cartiere intregi, impreuna cu bisericile lor, au fost sacrificate fara mila.

Tot atunci, una dintre colinele istorice ale orasului a fost sacrificata pe acelasi „altar“. Acolo, epoca Latene era, printr-o descoperire si cercetare (inclusiv conservare pe loc), alaturata celei medievale, adica pina macar la vestitul Mihai Viteazul, a carui biserica a fost atunci translata si ascunsa intre blocuri de locuinte si banci. Voi mai prezenta citeva alte monumente azi disparute din Bucuresti in aceeasi epoca „de aur“. Tin sa adaug acestui repertoriu comentat alte citeva consideratii privind mentalitatea mai recenta in materie. Nu poate lipsi de aici discutia pe care deja am lansat-o in legatura cu soarta vizibila in primul rind identitar a orasului nostru. In acest sens nu ne mai putem permite sa fim indiferenti la schimbarile de nume de strazi, piete s.a., la pastrarea sau nu a unor fatade traditionale si, nu in ultimul rind (greu de evaluat, dar nu imposibil), la estetica strazilor si a caselor care le populeaza, de aici incolo.