OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Capitala Romaniei e singurul oras din lume al carui nume in englezeste permite acest simpatic si plin de miez joc de cuvinte: Bucharest – Bookarest. In traducere (dar fara amuzamentul omofoniei aproape perfecte), ar suna cam asa: Bucuresti – orasul cartilor. O emblema flatanta, desigur. Si adevarata intr-o oarecare masura, daca ne gindim la puzderia de tarabe care, la colt de strada, mai ales in centru, dar si in multe alte puncte „cu vad“, in statiile RATB sau in gari, vind tomuri de tot felul: noi si vechi, scumpe si ieftine, romane si tratate ocultistice, filozofie si studii politice etc. etc. Pe de alta parte, nu trebuie sa exageram: nu sta chiar toata urbea cufundata in tiparituri. Insa macar in pragul verii jongleria se justifica suta la suta: Bucurestiul devine atunci cu adevarat un Bookarest, un oras al cartilor, al marelui Tirg International de Carte.

Inceputul a fost facut in 1992 si ritmul a ramas, cu o singura pauza, anual. Prima editie, apoi a doua, a treia au fost dominate de entuziasm, ba chiar de o anume euforie a alinierii la stilul reuniunilor occidentale similare. Editorii si scriitorii romani incepeau sa circule spre Frankfurt, Paris, Ierusalim, Londra, Leipzig si celelalte capitale europene ale cartii, spre marile tirguri de acolo, si se familiarizau cu atmosfera lor electrizanta, cu afluenta de public, cu frumusetea tipariturilor elegante sau macar civilizate, cu ofensiva galopanta a noilor suporturi electronice, cu – in sfirsit – extraordinarele infrastructuri care asigura buna organizare si buna desfasurare a acestor „sarbatori ale cartii“ (cum li se mai spune, conventional dar exact). Ei bine, reveniti acasa, editorii si autorii descopereau ca si aici poate exista un tirg de anvergura internationala, cu atmosfera electrizanta si cu afluenta de public, venit an de an cu entuziasm, la mare-nghesuiala.

Apoi, in ultimii ani, fara ca BOOKAREST-ului sa-i scada prea mult temperatura (la figurat, vreau sa spun, desi – se stie – si la propriu spiritele sint teribil de incinse in salile din cladirea Teatrului National!), tirgul bucurestean a evoluat catre un anumit calm si catre un anume profesionalism: editorii s-au mai blazat, in locul sentimentelor de eroism patriotic care-i bintuiau in postcomunismul timpuriu s-a instalat rutina, s-au asimilat tehnicile curente de promovare a noilor aparitii, de comunicare cu presa – si tot restul. Si cartile, si standurile au inceput sa arate mai bine. Unele case de editura si-au amenajat spatii cu design propriu. S-au adaugat puncte noi de interes in programul tirgului: dezbateri, gale, proiectii de filme. Dupa marea expozitie despre avangarda romaneasca a anilor ’30-’40, din 1993, s-a adaugat „Laptaria Enache“, o cafeterie sui generis a Etajului 3/4, apoi „Laptaria“ s-a extins si pe enorma terasa de pe acoperisul din spatele cladirii, „La Motor“. Altfel spus, pe masura ce BOOKAREST-ul s-a maturizat, s-au mai profesionalizat si editorii, s-au mai diversificat si spatiile tirgului, s-au facut pasi inainte…

Inainte catre ce? Daca e sa privim inspre idealul organizarii perfecte sau foarte bune a altor mari reuniuni internationale ale cartii, atunci BOOKAREST-ul are inca multe de facut. Cum? Cind? Cu ce mijloace? Nu e usor de raspuns. Ameliorarea infrastructurilor tirgului costa atit de mult, incit la acest capitol lucrurile bat pasul pe loc. In tot cazul, e foarte bine ca s-a renuntat la ideea stramutarii lui in alte spatii si ca BOOKAREST-ul ramine in cladirea Teatrului National, vizavi de Universitate, in centrul urbanistic si cultural al Capitalei. Identitatea lui s-a constituit aici, publicul il stie aici, atractia lui se exercita de aici, ca dintr-un nucleu magnetic al orasului.

Dar mai lipsesc destule pentru ca progresul sa fie rapid si spectaculos: sursele de finantare a tirgului, de stat si private, sint insuficiente, inertia ii impiedica pe unii editori sa evolueze catre mentalitati noi, costurile mari de tiparire ii inhiba, iar preturile cerute in consecinta cumparatorilor ii indeparteaza pe multi. Toate acestea sint reductibile la doua pacate generale si oarecum inerente, explicabile in termeni istorici: piata romaneasca de carte traieste in interiorul unei societati inca sarace, inca nerefacute dupa dezastrul comunist; si evolutia ei se vede frinata de retardarile de mentalitate, domeniu in care prapadul a fost la fel de mare, daca nu chiar si mai si. Ce-i drept, stam – sau ar trebui sa stam – mai bine in cimpul intelectual, in cimpul cultural. Dinamica exceptionala a pietei noastre editoriale in ultimii zece ani vorbeste de la sine. Sovaielile ei, distorsiunile ei, gafele si sansele ratate – la fel.
BOOKAREST-ul are – vasazica – si acest merit, nu mic: ne face sa reflectam asupra situatiei cartii si – prin extrapolare – asupra destinului nostru in Romania de astazi…