OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 Intrarea în funcţiune la toţi parametrii proiectaţi a noului Guvern şi a noului Parlament rulînd cu opinteli – vezi pana de motor cu ministerul de Interne –, dar foarte sonor altminteri, cu o majoritate confortabilă PD-L-PSD, şi care dă un soi de garanţie a luării deciziilor se lasă aşteptată. Amînarea prezentării bugetului pe 2009, cu o strategie elastică şi bine adaptată situaţiei economico-financiare, lasă loc unor discuţii şi dezbateri sterile legate de deciziile luate în pripă. Fără prea multe dezbateri sau analize de fond. Toată tevatura cu economiile – nu se ştie însă şi încă, în cifre, cît de cît, concrete – ce se vor face la bugetul de stat prin interdicţia cumulării salariilor cu pensiile ni se pare mai mult un show politico-mediatic de aburit opinia publică în legătură cu „cît de mult se munceşte“, decît o măsură virilă de a colecta bani. Ca şi alte decizii luate de guvernul Boc-Băsescu în perioada ce a încălecat sărbătorile de iarnă şi Anul Nou. Cum perioada de zbenguială şi multichefuială hibernală dintre 15 decembrie şi 15 ianuarie a trecut, se aşteaptă planuri anticriză concrete şi eficiente. Care să poată face faţă situaţiei interne şi internaţionale, dar să şi satisfacă promisiunile făcute de cele două partide politice care au cîştigat alegerile parlamentare prin generoase şi populiste oferte. Repetăm păţania lui Mario Vargas Llosa, care se căina că a pierdut alegerile din Peru pentru că, în campania electorală, nu a promis alegătorilor săi decît ceea ce putea duce la îndeplinire.

 

Dar la noi? Şi PD-L-ul şi, mai ales, PSD-ul, dau din colţ în colţ ca să-şi convingă electoratul că nu se poate oferi prea mult din cele promise. De ce? Pentru că este criză, a venit criza, o să vină criza etc. Criză peste tot, fraţilor! Cu toate acestea, ce vedem că se întîmplă în jurul nostru parcă se petrece aievea. Criză, necriză, Executivul se întruneşte în fel de fel de locante, cică să discute bugetul şi să ia măsuri de austeritate. Preşedinţia dă mese de socializare a membrilor Guvernului – unde se dezbat, tot cică, eventual sanchi (ceea ce înseamnă cică pe turceşte!), liniile directoare ale viitorului României –, unde cu mic cu mare, cu neveste şi copii se pune ţara la cale. La Bucureşti sau la Sinaia, la Poiana Braşov sau la Gura Humorului, întrunirile de şpriţ şi de lucru se ţin lanţ într-o voioşie ce sfidează şi bunul-simţ şi buna-cuviinţă. Lansarea noii teme de ronţăit la gura sobei – nevoia imperioasă a unei noi Constituţii – este tocmai bună de aburit masele populare. Ca şi bomba fumigenă cu cele „4 coduri“, toată lumea îşi dă cu presupusul la subiecte parazite, cînd priorităţile şi urgenţele ar fi altele. Mariajul contra naturii dintre PD-L şi PSD începe să-şi arate colţii, chiar dacă se fac eforturi mari pentru „păstrarea unităţii“, în jurul Marelui Cîrmaci.

 

Orice şulfărie combinatorie meşteşugită în haremul de consilieri de la Cotroceni – să mai spunem că toată tevatura cu noua Constituţie era o mai veche marotă a dlor Cătălin Avramescu şi Cristian Preda? – este preluată pe nemestecate de aparatul de partid al PD-L-ului. În cap cu Emil Boc şi în picioare cu Roberta Anastase, noua preşedintă a Camerei Deputaţilor. În dulcele stil „Duios Anastasia trecea“ toată floarea pedelistă a îmbrăţişat brusc nevoia (a)stringentă a unei noi Constituţii. Şi alături de vînzoleala legată de salarii şi pensii, creşterile salariale sau cele ale punctului de pensie înroşesc microfoanele posturilor de televiziune, fără să avem şi o viziune clară şi responsabilă despre ce ar fi de făcut. O uriaşă mare de vorbe şi de interminabile torente de găunoase explicaţii vin peste cetăţenii României. Care aşteaptă şi aşteaptă, fără să ştim bine ce aşteptăm. Sîntem ameninţaţi de toate nenorocirile – presa abia aşteaptă veşti proaste, cu fabrici închise şi cu angajaţi disponibilizaţi – dar voioşia de prin bodegile şi cîrciumile patriei unde se chefuieşte de zor în interes naţional par să contrazică „armaggedoanele“ ce ne pasc. Cu un aer plin de sine şi ţîfnă, premierul Emil Boc explică şi justifică mereu deciziile luate la Cotroceni. De parcă, Guvernul României ar fi o anexă a Sultanatului prezidenţial, iar membrii Executivului nişte simple marionete. Ies la iveală abia acum temerile şi teama lui Theodor Stolojan de a fi un prim-ministru marionetă. Ştia omul cu cine are de a face şi ce-l aşteaptă. Ministrul de Război în Guvernul Junilor Turci de la începutul secolului, încheiat nu demult, era un ofiţer mic de stat şi mare în ambiţii.

 

Se numea Enver Paşa, umbla cu pantofi cu toc, avea o soţie din familia imperială şi îl adora pe împăratul Napoleon. Turcii îl porecliseră Napoleonik, adică un fel de Napoleon mai mic. Istoria nu l-a lăsat să ajungă ca Napoleon, ba dimpotrivă, dintr-un june cu veleităţi democrate a ajuns un lider politic autocrat, capricios, crud şi resentimentar. Napoleonik al nostru de la Cluj ar trebui să ia aminte la tot ce are de făcut. La guvernul şi bugetul năşit prin diferite bodegi ale României, dar şi la viitorul nostru. Istoria se răzbună tocmai cînd te aştepţi mai puţin. Dacă Emil Boc vrea să afle cum a sfîrşit Napoleonik, să-l sune pe profesorul Maxim de la ICR Istanbul. Sau pe Armand Goşu, de la revista 22. Nimic nu se pierde, nimic nu se uită, oamenii trec, istoria lor rămîne.