OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vom avea buget. Oficial. Guvernul României, după multe multe opinteli şi complicate tocmeli între părţile ce alcătuiesc actuala majoritate parlamentară, a conturat bugetul pe 2009 al României. Premierul Emil Boc a ieşit la rampă şi a încercat să demonstreze virtuţile actualului buget de stat la reuniunea de la Hotel Hilton Athénée Palace a Societăţii Academice Române, unde s-a prezentat un raport-analiză, cu sugestiile de rigoare – pentru a da vigoare şi consistenţă viitoarelor decizii guvernamentale în ceea ce priveşte chivernisirea bugetului public. Cum nu avem nici o expertiză în domeniu, ne abţinem să facem observaţii punctuale, legate de macroeconomie, strategii pe termen mediu şi scurt, măsuri, taxe, impozite, implementări sau măsuri de redresare, sustenabilitate şi tot aşa – sînt o grămadă de termeni, mai mult sau mai puţin tehnici, dar care au intrat deja în limbajul curent. Avînd buget, abia acum pot începe discuţiile concrete şi la obiect. Credem că s-a pierdut timp preţios, dincolo de momentele de bîlbîială administrativă şi de disfuncţiile, elegant vorbind, apărute între actualii parteneri de guvernare. Ceea ce s-a văzut din afara decidenţilor politici a fost un spectacol jenant pe alocuri, cu dispute intestine şi mese tovărăşeşti, cu „drăguţe“ (ardelenism), neveste şi chiar puradei, deşi mizele erau strict politice şi priveau interesele superioare ale cetăţenilor României. Multă vorbărie goală şi mai multe vorbe grele au fost utilizate într-o alertă viermuială retorică. Criza, cuvînt la ordine de luni bune, s-a lăsat ameţită de sărbătorile de sfîrşit de an, şi abia acum, ieşind din mahmureala de după ziua de naştere a lui Eminescu şi instalarea lui Barrack Obama la Casa Albă, să credem că încep să funcţioneze, cum-necum, şi instituţiile statului român.

 

Trebuia să existe o evaluare rapidă şi cît mai exactă a situaţiei economice globale, cu implicaţiile ei grave în America şi cu reverberaţiile ei europene ce ajung pînă în România. Premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu au riscat mult, nu mai departe decît acum cîteva luni afirmînd nonşalant – dar electoral, benefic… – despre criza financiară americană şi cea economică mondială că vor afecta prea puţin sau deloc România. După doar cîteva zile-săptămîni, o dădeau cotită, ca şi cum afirmaţiile publice se uită imediat şi nu au nici o valoare. Azi zicem una, mîine alta, usturoi nu am mîncat, nici gura nu ne miroase, de obicei noi sîntem buni, ceilalţi sînt răi şi ticăloşi, mereu răul este în altă parte, românii sînt harnici şi muncitori, dar vin străinii şi ne iau bogăţiile, aşa cum se preconizează mai nou şi cu gazele şi petrolul din Marea Neagră, fără să ştim exact situaţia. Deciziile luate pînă acum de Guvern, cu reduceri de personal, de venituri sau cu restricţii de cheltuieli, au fost măsuri luate în pripă, dar cu efecte mari în planul imaginii. Se lăsa impresia de fermitate şi de măsuri juste, de parcă nu am şti cum se schimbă becurile de 100 W cu cele de 40 W atunci cînd un conducător de instituţie habar nu are de mersul producţiei. Nu aveam buget, OK, trebuia rapid întreprins ceva, între două deplasări la Sinaia şi la Poiana Braşov. A trecut, s-au mai cheltuit nişte bani ca să se economisească alţii. Şi tot aşa, nu intrăm în detalii, presa le-a amendat cu asupra de măsură.

 

Bun, probabil abia acum avem o imagine cît de cît clară asupra a ceea ce se întîmplă prin lume. Cum şi cît afectează criza România? Prin ce mijloace pot fi combătute efectele ei economice şi care sînt costurile sociale ale unor măsuri dure anticriză? Promisiunile aberante din campania electorală, precum şi măsurile populiste luate de fostul guvern faţă de împunsăturile PSD-ului, pentru a alimenta o anume platformă politică au fost, credem noi, nerealiste. Şi au creat un fals orizont de aşteptare, că bani ar fi, dar sînt ori gestionaţi prost, repartizaţi după interese de grup, sau pur şi simplu tocaţi pe salarii şi cheltuieli nesăbuite. Ceea ce, parţial, s-a dovedit a fi adevărat.

 

Ce se poate face, azi şi acum? Sîntem deja în întîrziere, dincolo de ţîfna permanentizată a actualului prim-ministru. Cu un monoton discurs resentimentar legat de „greaua moştenire“ liberală şi cu absorbţia ineficientă a fondurilor europene. Ce se prevede prin actualul buget, unde deja sînt rectificări de la o săptămînă la alta, în funcţie de gradul de cîrîială şi bombăneală a titularilor unor ministere? Ultimii mulţumiţi ar fi ministrul Educaţiei şi cel al Culturii, cărora, zice-se, li s-au mai dat nişte parai. Totul pe hîrtie. Ca şi restul. Cum se poate armoniza România reală cu acea care trăieşte prin dosare, raportări şi rapoarte, proiecte, memorandumuri etc.? Există o mare lipsă de încredere, nu doar a omului de rînd, faţă de acţiunile şi de deciziile liderilor politici. De ieri, ca şi de azi. Ceva-ceva trebuie să se schimbe. Doar cu energetismul preşedintelui Băsescu, care se vîrî în toate cele, nu se poate face o treabă chibzuită şi de lungă durată. Instituţiile statului trebuie să şi funcţioneze. Cu efecte bune, de a pune economia să funcţioneze. Ar fi vorba de investiţii şi de noi locuri de muncă, de infrastructură şi de exporturi, nu doar de mărirea impozitelor şi a taxelor. Specialiştii, nu doar personalul de serviciu adus de la primăria din Cluj-Napoca, vor avea cuvîntul.