OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cine ar crede ca ministrul Adominitei este parintele noii „Reforme“ din educatie s-ar afla in eroare. „Parintii“ noului proiect de Lege a invatamintului preuniversitar sint diversi functionari si „specialisti“ din Ministerul Educatiei. Daca ministerul, cu cladirea aceea ingrozitoare, este bintuit de fantomele trecutului, toata educatia trebuie sa fie bintuita de aceleasi fantome, muze retrograde si anacronice, ale unui invatamint din secolele trecute. Evident, ministrul isi asuma ce-i baga pe sub nas la semnat functionarii.

Si nici nu ar putea fi altfel atita timp cit liberalii au pus un inginer constructor in fruntea educatiei. Mai degraba, in nestiinta sa, Adomnitei se comporta ca un buldozer, nu ca un constructor. De unde sa stie el ce i se ofera, daca este depasit de conceptul de politici educationale moderne? Nu stie! Nu are suficienta educatie in domeniu.

Ce ar fi de spus aici? Sa luam fiecare articol sau idee „novatoare“ in parte? Nu avem nici spatiu si nici nu ar fi util soartei educatiei gestionate de dragii mei liberali. Mai bine ar fi sa spunem cum ar trebui sa fie noul proiect de lege, cititorul deducind de aici cum nu este prezentul proiect.
Reforma din educatie nu se face cu legi! Reforma se face cu elevi, parinti si profesori. Legi am mai avut. Incomplete, disproportionate, insuficiente si, mai ales, legi ce asteptau alte legi care sa completeze diferite aspecte ramase nereglemenate. in ansamblul sau, proiectul de lege nu este nici mai bun si nici mai prost decit actuala lege pentru ca nu schimba paradigma. Adica este foarte prost in comparatie cu ceea ce ar fi trebuit sa fie si cu acele lucruri de care ar avea nevoie Romania in domeniul educatiei.

Reforma in educatie ar trebui sa fie o serie de politici publice care sa inceapa cu reformarea curriculumului, care a ramas acelasi din 1997, de cind Andrei Marga a incercat si a reusit cite ceva. Avem nevoie de un curriculum nou, aerisit si relevant pentru modelul de cetatean pe care il vrem pentru miine. Copiii Romaniei invata mult, prost si inutil. Prezenta lege nu aduce nimic nou. Azi profesorul nu mai este sursa exclusiva de informare si de formare. Aceasta conceptie este depasita. Raportul Miclea, asumat de presedintele Basescu, continea idei europene referitoare la obiectivele educatiei, care, evident, in acest pachet de legi nu sint puse in lumina: competente de comunicare in limba materna si in doua limbi de circulatie internationala; matematica, stiinte si tehnologie; competente digitale; competente sociale, de viata personala, cariera; de expresie culturala.

Nu ca ar fi sau n-ar fi fostul ministru Miclea destept, dar toate acestea au fost definite la nivel european si au fost definite in virtutea procesului Lisabona, care, printre altele, si-a propus sa compatibilizeze educatia din UE cu piata fortei de munca.
Dupa aceea, reforma educatiei ar trebui sa continue cu formarea personalului didactic, care, la nivel de metodica si pedagogie, se afla inca (si din cauza facultatilor de stiinte ale educatiei) la nivelul anilor ’70-’80. Proiectul de lege referitor la statutul cadrelor didactice, care insoteste proiectul de lege a invatamintului, este din acelasi film alb-negru. Avem nevoie de profesori care sa faciliteze invatarea si dezvoltarea unor abilitati necesare vietii, avem nevoie de modele, si nu de mici dictatori care sa le bage pe git elevilor „materie“.

Ceea ce este cel mai descuranjant cu privire la modul in care se fac legi si politici in educatie, este acea viziune covirsitor de etatista, cu un stat care incearca sa-si peticeasca sistemul din mers, inconstient ca el singur nu-si poate asuma, prin legi, educatia unei natiuni in secolul al XXI-lea. Nu mai poate, nu mai e cazul, este depasit de realitatile globalizarii si ale informatizarii. Privatizarea unei bune parti din invatamintul de stat, asumarea de catre comunitati si economie in mod direct a unor costuri ale educatiei nu mai pot fi intirziate. De fapt pot, dar costul va fi o Romanie ca eterna si fascinanta periferie a lumii civilizate. Dezbaterea despre adevarata reforma trebuie sa inceapa, ceea ce ne propune MEC astazi e o dezbatere care era la zi in anii ’94-’95.
Prin aceasta lege, ministerul nu va face decit sa mai adauge unor probleme sistemice alte probleme sistemice.

O buna parte din ideile din Raportul Miclea pentru educatie sint valoroase si nu se regasesc in conceptia lui Adomnitei. Ar fi fost naiv din partea noastra sa credem ca presedintele, pe baza Raportului Miclea, ar fi putut sa reuseasca, cum si-a propus, un pact cu toate partidele pe educatie. Si asta nu din cauza raportului, ci a modului in care face domnia sa politica. Din nefericire, tot ce propune nu poate deveni decit antipropunere pentru clasa noastra politica. Asa incit si domnul presedinte, si noi toti, nu putem ramine decit cu consolarea unui „v-am spus eu, am avut dreptate“...
Una dintre conditiile reusitei unei reforme, de orice fel ar fi aceasta, este ca promotorul ei sa fie o personalitate credibila. Un om pe care altii sa-l urmeze, in care sa aiba incredere si sa garanteze, cu numele si prestanta sa, existenta unui final fericit. Adica o persoana exact invers decit este ministrul Adomnitei. Asa ca nu este cazul sa ne facem iluzii. Sa mai asteptam o alta guvernare si o alta reforma.