OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Competitia globala asupra resurselor impune un nou tip de guvernare politica

Daca revolutiile europene de la 1848 s-au folosit de ideea nationala ca de o energie populara, pentru a intemeia state nationale puternice, capabile sa se confrunte pe o piata a cuceririi resurselor mai ales naturale, rezultatul confruntarii sintetizindu-se mai ales in cele doua razboaie mondiale, azi, ideea nationala, asa cum este ea vazuta in mod traditional, nu mai face fata tendintelor de globalizare, care cer piete continentale si bicontinentale pentru aceeasi competitie a resurselor. Globalizarea vine insa cu o diversificare a tipurilor de resurse, informatia, comunicarea si tenhnologiile de virf fiind capete de afis. Cele trei tipuri de resurse lucreaza la nivel transnational si de aceea se impune adaptarea modelului de guvernare a spatiilor politice, pentru ca aceste tipuri de resurse sa poata fi administrate si in beneficiul unor state nationale sau multinationale, al unor comunitati traditionale, dar mai ales pentru conservarea specificitatii. Identitatile lingvistice, culturale, spirituale, geografice etc. constituie resurse inestimabile intr-un proiect modern de globalizare. Aceste resurse se pot contrapune tendintelor de standardizare a fiintei umane si chiar modelului eficientei cu orice pret impuse, acum, de marile companii transnationale si care, pe termen lung, nu fac decit sa degradeze si sa epuizeze resursele globale.

Modelul guvernarii pe mai multe paliere ale deciziei politice nu este o inventie a Bruxelles-ului, ci mai degraba o cerinta a guvernarii eficiente intr-un spatiu al concurentei globale. Cerintele unei bune guvernari configureaza modelul politic cu cele mai mari sanse de reusita. Aceste cerinte sint:
1. administrarea politica a unui spatiu structurat organic prin traditie istorica sau prin configurare naturala. Provinciile istorice ale Europei sint entitati organice care s-au structurat de-a lungul istoriei, conformindu-se unui model rational de guvernare. Aceste provincii dispun de o structura de comunicare traditionala si de un model cultural sustinut de institutii. Insulele sau peninsulele apropiate unui stat unitar sint spatii care au tendinte autonomiste prin configurarea lor geografica.
2. decizia politica se ia in cunostinta de cauza, acolo unde exista nevoia sociala, fara blocaje birocratice. Decizia, inclusiv cea economica, este fundamentata de nevoia locala si regionala, deci de o politica eficienta a unui spatiu structurat organic. Un maramuresan va adera mai greu la un proiect de mediu pentru Delta Dunarii, sustinut prin impozite directe, decit la unul care se refera la mestesugurile si traditia maramuresana.

3. transparenta deciziei administrative se traduce printr-o licitatie publica si transparenta asupra tuturor bunurile publice, fie ca e vorba de administrarea pamintului, a cladirilor, a retelelor de comunicare sau de distributie, fie ca e vorba de servicii sau oportunitati locale sau regionale privind dezvoltarea durabila a comunitatii. In acest caz, administratia locala sau regionala poate concesiona un metru de pamint cu un leu, daca beneficiile pentru comunitate sint inegalabil mai mari pe termen lung decit vinzarea acestui teren la pretul pietii, cu conditia sa-i fie transferate aceste prerogative. Acest lucru nu se poate face fara riscuri majore decit prin mobilizare cetateneasca si comunitara, inclusiv cea economica, intemeiata pe principiile competitiei loiale.
4. eficienta deciziei administrative inseamna o gestionare rationala a resurselor locale si regionale, adaptarea acestora la cerintele globale si la cele de inovatie, pentru a contracara inapoierea economica si democratica.
5. mobilizarea cetateneasca si comunitara, inclusiv cea economica, reduce substantial costurile guvernarii locale si regionale, asigura securitatea si coeziunea sociala si bunastarea nationala prin participarea la Fondul de solidaritate, obligatoriu intr-o politica a bunei guvernari.
Dupa cum se vede, schema unei bune guvernari nu este foarte sofisticata pe hirtie si intr-o schema logica functionind ireprosabil, dar este destul de dificil de aplicat, fiindca cei care guverneaza nu au intotdeauna interesul sa aplice aceasta schema.


De ce nu exista interesul unei bune guvernari?

Fiindca partidele politice se nasc dupa propozitia clasica a lui Robert Michels (Political Parties, New York, Dover, 1959), aceea a legii de fier a oligarhiei, corolar al teoriei participarii a lui Mancur Olson (The Logic of Collective Action, Harvard University Press, Cambridge, Mass., 1965), prin exploatarea unei nevoi sociale. Din experienta partidelor moderne rezulta o tipologie a acestora, una teoretica, desigur, dar care ne ajuta sa intelegem cum ajung ele sa aplice o buna sau o proasta guvernare. Exista partide politice care exploateaza nevoia sociala pe principii rationale si morale (partide democratice) in folosul binelui comun, si partide politice care exploateaza nevoia sociala mobilizind frica, frustrarile, saracia, intr-un cuvint, insecuritatea economica, sociala, culturala, etnica, religioasa, de gen si de alta natura (partide nedemocratice, autoritare), in folosul unui grup de persoane. O guvernare democratica se soldeaza cu o buna guvernare, o guvernare autoritara esueaza in saracie si insecuritate, fiindca se rupe de nevoia sociala, de realitate.

Pentru o vizibilitate mai mare a unei bune guvernari este suficient sa urmarim comportamentul unui actor economic, sa zicem local sau regional, in trei situatii politice distincte.
1. Actorul economic regional lucreaza intr-un stat centralizat, cum este al nostru. Politica economica locala si regionala se decide la Bucuresti prin parlamentul national, prin guvern, prin controlul statului exercitat de catre institutia prefectului si prin cea a Consiliului Judetean, care este ordonator secundar de credite, adica o mina in plus, de cele mai multe ori necontrolabila, pentru realocarile de la bugetul central ale taxelor si impozitelor colectate din regiune. Pentru ca administratia locala si regionala este socotita doar un politist al averii nationale, actorul economic cauta sprijin pentru proiectele sale la Bucuresti. Costurile sint mult mai mari decit in cazul negocierii in regiune, iar sansele ca puterea centrala sa adere la proiectul lui economic sint mult mai mici. In primul rind pentru ca verifica greu oportunitatea proiectului, iar apoi din cauza ca beneficiile locale sau regionale ale proiectului nu intereseaza administratia centrala, ea avind definite alte prioritati, de unde un posibil esec al proiectului regional, chiar daca acesta este foarte bine fundamentat pe nevoi locale si regionale si chiar daca aduce beneficii locale, regionale si nationale prin infuzia de bunastare locala si regionala.

2. Actorul economic lucreaza intr-un stat cu regiuni administrative. Politica fiscala, realocarile bugetare spre localitate/regiune le face tot Bucurestiul. Chiar daca politica de dezvoltare locala si regionala este decisa in Consiliile locale si in cele judetene, aceste legislative locale sint legate la mini, fiindca bugetul local, mai ales cel de investitii si cel pentru dezvoltare, depinde de realocarile de la bugetul central. O negociere si o conciliere a intereselor locale, regionale si nationale intre cele trei paliere administrative, din care doar palierul national are prerogative politice, se infaptuieste cu costuri enorme si cu rezultate minore pentru palierul regional si local. Actorul economic are trei bariere administrative care ii blocheaza sau ii conditioneaza proiectul. Administratia locala ii spune: „iti sustin proiectul, dar eu cu ce ma aleg?