OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Multe voci avizate considera ca, mai spectaculos decit in filmele vazute la televizor, scoala de arte frumoase este spatiul in care se comit, premeditat, crime in serie: patrund acolo tone de genii, toate ies cadavre. Dresate.
Pina si Picasso recunostea ca toata viata lui s-a indirjit sa-si redescopere, in pictura, candoarea-i infantila. Ecologistii culturali, adica cei care vor sa ne prezerveze nealterat ecosistemul naturii artistice, mai beneficiaza de un argument forte: succesul mondial, aparent neverosimil, al artei naive. Cum ar fi, de exemplu, cazul lui Aurel Gheorghiu, care, ca tot autodidactul, a parcurs, totusi, treptat-treptat, niste etape de dezvoltare.

Pentru inceput, lucru foarte important, si-a schimbat numele, acum il cheama Cogealac (dupa locul de bastina, in stilul caselor nobiliare si in cel al unor membri CC al PMR). Apoi, a asimilat, pe rind, sensul cuvintelor „pensula“, „succes“, „bani“ si, ca ultima achizitie gnoseologica, „Carturesti“. Fiindca, acum, in ambianta speciala a acestei librarii, si-a deschis expozitia de pictura. Vizitati-o! Mai ales ca, pentru a o intelege, nu e cazul sa va transportati in spinare tot imensul dumneavoastra aparat critic. Este suficient un gram de suflet. Doar astfel veti constata cum acea „tara trista, plina de umor“ se vede, oglindita in lucrarile lui, taman invers. Asa cum splendid observa si Marcel Chirnoaga, tara pictata de Cogealac contine multa veselie, dar nici un pic de umor.

- Consecventa in a-si pastra o tinuta de nivel stratosferic, Galeria ArTei o gazduieste acum si pe timisoreanca Suzana Fintinaru. O graficiana care supravietuieste, desi de la o vreme e sufocata sub mormanul crescind de premii internationale care-i napadesc existenta. Plurivalenta in expresie, preocupata fiind si de pictura-obiect sau de cariera ei didactica (profesoara universitara), de data aceasta si-a amenajat destul de restrinsul spatiu al galeriei intr-o stilistica in genul „variatiuni la o tema data“.
Pretextul este, aici, un cunoscut laitmotiv al constructivistilor, iar rezultatul, o rafinata persiflare a conceptului analizat in paragraful anterior, cel al artei bazate exclusiv pe suportul instinctual si bidineaua din dotare. Ba, mult mai grav, contrazicind vehement si un ditamai titlu al lui Shakespeare: iata-ma-s, prea multa minte nu strica niciodata! (Horia Popp)