OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul buzoian „G. Ciprian“ exista de un deceniu dar statutul sau de teatru de proiecte, o buna bucata de vreme destul de modest intrebuintat, avea nevoie de un supliment de energie si de o dezvoltare a ariei de definire. Asa ca, dupa ce si-a incercat ideea, cu doi ani in urma, in aceasta geografie teatrala virgina, tripleta Dan Marius Zarafescu - Razvan Dinca - Marinela Tepus revine la Buzau, cu o constructie vizibil mai elaborata, pentru o a doua editie a Festivalului Capul de… regizor, subintitulat „Gala Noilor Generatii“. Festivalul aduna productii ale regizorilor absolventi din ultimii zece ani (poate ar fi mai nimerit subtitlul „Gala noilor promotii“, generatia fiind indeobste considerata ca intinzindu-se undeva intre 20 si 30 de ani), cei trei amintiti mai sus asumindu-si si selectia. De altfel, Razvan Dinca, directorul teatrului, este el insusi un regizor tinar si tot mai convins ca Buzaul este pregatit pentru evenimentul teatral.

Or, aceasta a doua editie a festivalului, sprijinita de Ministerul Culturii si Cultelor, de UNITER si de forurile locale si judetene, s-a dovedit a fi un eveniment notabil, adunind 15 spectacole semnate de 13 regizori, carora li s-au adaugat lansari de carte si zilnice colocvii. In final, juriul format din Florica Ichim, Alexa Visarion, Claudiu Goga, Virgil Ogasanu si Constantin Paraschivescu au acordat Marele Premiu lui Bocsárdi László, pentru spectacolul Nu se stie cum, de la Teatrul Nottara, si a impartit Premiul special al juriului intre Radu Alexandru Nica (pentru Am angajat un ucigas profesionist, Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu) si Vlad Massaci (pentru Romantiosii, Teatrul Cassandra din Bucuresti).

Din punctul meu de vedere, in conditiile mozaicarii extreme presupuse de pariul festivalului, utilizarea concurentialitatii este inoperanta si inoportuna. Daca totusi organizatorii mizeaza pe plusul de tensiune creata de prezenta unui juriu, acesta ar trebui gindit echilibrat, intre virste si optiuni estetice.
Poate ca astfel ar fi putut fi echilibrate si reactiile mai abrupte la retorici regizorale speciale precum cele propuse de Radu Afrim (prezent cu Nevrozele sexuale ale parintilor nostri, de la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti) sau Cristi Juncu (Avarul, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt). In orice caz, si asa (daca mai era nevoie), cei doi, alaturi de Teodora Herghelegiu as spune, definesc un grup estetic evident si de virf in cadrul regizorilor de circa treizeci de ani.

La polul estetic opus (valoarea fiind absolut evidenta si in acest caz), Bocsárdi László, adept al unui soi de neoclasicism declarat, agrementat insa cu varii si neasteptate instrumente, pina la cel mai suportabil avangardism. De aici, pesemne, si optiunea juriului, dar si dansul opiniilor, experientele care tind spre limita experimentalului fiind mai lent asumate de catre publicurile in general marcate de varii grade de conservatorism. De altfel, e greu de vorbit despre esecuri in agenda Festivalului de la Buzau, cu exceptia Bucatariei de la Teatrul „G.A. Petculescu“ din Resita. Cred ca regizoarea Ada Lupu a comis o seama de erori, incepind cu scenariul excesiv sincopat, care interzice pur si simplu dezvoltarea limpede a personajelor, in pofida efortului cu asupra de masura al actorilor, dar si a povestii, oricum de o banalitate teribila, in pofida pretentiilor ei sociologizant-transcendentale. Muzicalul fara poveste ramine o simpla insailare de varietati a caror finalitate tinde spre plictis.

In saptamina buzoiana, spre cinstea selectionerilor, au fost prezente esantioane memorabile din mai toate tendintele actuale ale teatrului romanesc, fie ele in concurs ori nu. In-scenarea poeziei a vorbit fie in registru filozofic, ca in Trecut-au anii…, cu Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan si clarinetul lui Aurelian Octav Popa, fie in cel epic glumet din La Lilieci, dupa Marin Sorescu, al lui Sabin Popescu de la Teatrul National din Timisoara. Trei bijuterii textuale, mizind esential pe capacitatea de nuantare vocala a actorului au prezentat, pe de o parte Claudiu Goga, cu ale sale Variatiuni enigmatice (am mai vorbit despre demonstratia de virtuozitate a cuplului Mircea Diaconu-Alexandru Repan) si Fuck You Eu.ro.PA!, dupa Nicoleta Esinencu (eseul depresiei din lipsa de tara, indiferent cum s-ar numi aceasta, intuit inteligent de Ligia Stan), ambele productii ale Teatrului „Sica Alexandrescu“ din Brasov, cea dintii in colaborare cu Teatrul Nottara, pe de alta parte Iulia Stanescu (Fetele grase cistiga intotdeauna). Marile surprize ale ultimei perioade (una v-o anuntasem deja in articolul despre Atelierul de la Sighisoara) cred ca se cheama Radu Alexandru Nica si Malina Andrei (aceasta cu Dali – Avida Dollars).

Inchei impartasind increderea lui Razvan Dinca in viitorul „Capului de… regizor“, cu toate instrumentele sale foarte serios lucrate, o mentiune speciala meritind-o pe deplin foaia festivalului, Spectacool, pur si simplu o revista de teatru girata de Oana Bors si Andreea Dumitru.