OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru a nu ramine la conditia de „depozit“ de valori – fie acestea oricit de bine conservate si clasificate –, o colectie muzeala sau o arhiva de documente importante trebuie sa recurga la mijloace cit mai eficiente de comunicare cu publicul-tinta, beneficiar al valorilor stocate, aceasta fiind principala ratiune de a fi a unor asemenea institutii.

inca din primii sai ani de existenta, Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Romani, creata si condusa de Constantin Brailoiu in deceniile trei-patru ale secolului trecut, si-a propus sa implineasca acest deziderat copiind pe matrite metalice pentru discuri cele mai valoroase piese inregistrate pe cilindrii de fonograf (din ceara). Pentru ca apoi, tot el, Constantin Brailoiu, sa treaca la editarea unor albume sonore de tip monografic pe suport de ebonita. Un exemplu remarcabil: albumul Tara Oasului, in cinci discuri cuprinse in plicuri legate sub un singur cotor de carte (26x27 cm).
- text integral
in transcriere cvasifonetica
La rindul sau, Institutul de Etnografie si Folclor, continuatorul declarat al Arhivelor de Folclor, ale lui C. Brailoiu si a lui G. Breazul, s-a straduit sa continue, curind dupa infiintarea sa, in 1954, aceasta actiune si a editat, prin persoana lui Tiberiu Alexandru, fost colaborator apropiat al lui C. Brailoiu, in colaborare cu casa de discuri Electrecord, o seama de discuri comerciale cu interpreti valorosi de muzica populara, Seria a culminat in 1971 cu o Antologie a Folclorului Muzical Romanesc pe discuri. Aceasta consta din doua casete de carton cu cite trei discuri (33 cm) ce contin inregistrari din Arhiva Institutului si reprezinta toate categoriile folclorului muzical. A urmat, la scurta vreme, alt album (al doilea), cu doua discuri cu colinde din toate regiunile tarii, elaborat de Emilia Comisel si Ovidiu Barlea. Actiunea a continuat cu editarea mai multor Discuri-Document ingrijite intii de T. Alexandru, apoi de Speranta Radulescu, care a perseverat in aceasta directie prin editarea unei bogate serii de casete-auio, apoi CD-uri cu inregistrari recente, dar cu valoare documentara, sub egida Muzeului Taranului Roman. Sa mentionam ca CD-ul Aromanii din Andon Posi a fost distins, in Austria, cu Premiul Criticii Discografice pe anul 2006.
Asemenea discuri documentare, reprezentind si alte traditii muzicale din lume, au fost editate de C. Brailoiu (si de alti specialisti) sub egida Musé de l’Homme din Paris. Iar T. Alexandru a editat primele doua discuri de folclor de pe teritoriul Egiptului, rod al unor importante cercetari de teren. Dar incepind cu anul 1999, Institutul de Etnografie si Folclor „C. Brailoiu“ isi onoreaza numele elaborind o serie de CD-uri de o inedita superioritate sub raport documentar si stiintific. Ele selectioneaza si restituie prin mastering in sistem digital o seama de foarte valoroase inregistrari existente in bogata Arhiva (cu peste cinci sute de mii de fise de inregistrare): Radacini (1999), Cintecul epic eroic (2001) si Doina (2004/5). Toate trei sint dotate cu un important aparat stiintific, brosuri cu text explicativ, numar de inregistrare al fiecarui document, data si locul culegerii, numele si virsta subiectilor informatori, culegatorii, textul integral in transcriere cvasi-fonetica si alte informatii. Sint discuri ingrijite de cercetatori de elita precum Mariana Kahane, Al. Amzulescu, Sabina Ispas, Marian Lupascu.
Aproape simultan a fost initiata si o a doua serie de CD-uri, intitulata Interpreti. Performers, careia i s-a adaugat si surpriza unui CD cu cintece aromane, intitulat Tumbe, tumbe, in aceleasi excelente conditii stiintifice.
in spatiul oferit acestor rinduri as prefera sa ma opresc asupra CD-urilor surpriza dedicate asa-numitului „dialect muzical“ aroman (Emilia Comisel). O surpriza in planul tematicii, mai intii. Discul Tumbe, tumbe (cuvint care inseamna „buchet de flori“ si este folosit ca refren acompaniator ritmic in timpul dansului) este si unul exemplar prin valoarea stiintifica a demersului cultural. Transcrierea textelor in aromana si in limba literara romana e semnata de tinara cercetatoare doctor Iulia Wisosenschi, sub supervizarea profesorului doctor N. Saramandru. Brosura insotitoare contine, pe linga informatiile stiintifice aferente, si transcrierea muzicala a primei strofe melodice a fiecarei piese din cele treizeci si patru, cite contine discul, transcriere semnata de doctor M. Lupascu (in colaborare, la patru dintre ele, cu Eleonora Andrei). Piesele au fost selectionate dintr-un fond de culegeri efectuate mai ales in deceniile cinci si sapte de cercetatorii Institutului (printre ei: T. Alexandru, G. Marcu, Lucilia Georgescu, Emilia Comisel, Anca Giurchescu s.a.), dar si doua piese culese de C. Brailoiu in 1939.
La auditia acestei muzici, socul primei impresii este acela al descoperirii arheologice a unei „Atlantide“ muzicale. Fie ca este cintata de unul sau de doi solisti la modul polifonic si heterofonic (variante suprapuse) pe suportul armonic al unui ison cintat de un grup barbatesc sau mixt, fie ca este cintata de solisti individuali, aceasta muzica prezinta structuri sonore dintre cele mai vechi ale culturii muzicale umane, precum pre-pentatonia (trei sau patru sunete din seria cvintelor), pentatonia si structuri incipient modale, cu ornamente stilistice dintre cele mai fascinante, apogiaturi si esapeuri cu lovituri de glota ori salturi la octava in jodel, glissando-uri pe distante de pina la o cvinta s.a.m.d., in desfasurare repetitiva pe un ritm liber (rubato) sau in serii ritmice asimetrice convenabile dansului. Un veritabil tezaur de inspiratie pentru compozitorii contemporani si o bijuterie discografica.
„Caci satul ne-a fost ars/ Graiul ni s-a stins“
Textele acestor cintece sint marturii ale unui destin istoric dramatic. Ele vorbesc despre viata comunitatilor de pastori aromani din diferite zone geografice ale teritoriului de azi al Greciei, Albaniei, Bulgariei si al fostei Iugoslavii. Comunitati hartuite si agresate cu salbaticie, amenintate cu asimilarea etniei sau cu nimicirea, cu trecerea asezarilor prin foc si sabie, cu darimarea bisericilor si a scolilor de catre autoritatile otomane sau ale majoritarilor; sint cintece despre viata si dragostea de neam a barbatilor acestei etnii, despre tristetea instrainarii, despre frumusetea fetelor si vitejia feciorilor, despre dragoste. As cita ca exemplu citeva versuri cu pregnanta de motto: „Aromani din Perivol s…t/ Plecati in lumea larga,/ Nu va e dor de-al vostru sat?/ .../ in urma voastra l-ati lasat/ Sarman si pustiit/ La Fleg si Valea Calda/ Doar vulturi zboara-ntins/ Caci satul ne-a fost ars/ Graiul ni s-a stins.“
Brosura insotitoare a discului contine, pe linga o introducere in limba romana si un text in engleza, in care sint amintite momente din istoria culturala a acestei ramuri a romanitatii sud-dunarene, versurile, informatiile stiintifice la care m-am referit, numeroase ilustratii fotografice, o succinta bibliografie si un glosar. Sint virtuti editoriale pe care le regasim si in celelalte trei CD-uri consecutive: Giumbelei Musata. Vechi cintece polifonice ale farserotilor sopani (2005, nouasprezece piese interpretate de un grup de barbati din comuna Mihail Kogalniceanu), Gh. Celea. Cintece farserote, aparut in vara lui 2006, si N’i-ausii, Lea, Dada Mea, aparut in primavara acestui an.

Gh. Celea, creator de cintece traditionale farserote
Discul Gh. Celea... este si primul disc al amintitei serii Interpreti. Performers. Atributul de „interpret“ sau „purtator de folclor“ nu acopera semnificatia complexa a celui care da titlul discului. Nascut in localitatea Fetita (Salonic), in 23 aprilie 1880, a urmat liceul din Bitolia; apartinind unei familii cu stramosi celnici (grad nobiliar de fruntasi ai comunitatii aromane), proprietar de oi cu o avere considerabila, a practicat comertul, dar a activat si ca invatator; a intemeiat asezari (ca Gramaticova), a construit biserici si scoli, a fost un factor important al organizarii emigratiei farserote in Dobrogea Noua – Caliacra si Durostor, apoi in Dobrogea Veche – Romania. A fost totodata si un excelent interpret si creator de cintece traditionale farserote.

Cele douazeci si patru de cintece selectionate de Iulia Wisosenschi si Mihaela Nubert-Chetan dintr-un fond documentar cules de gramosteanul G. Marcu in anii 1955-56, in colaborare cu Lucilia Georgescu, Victoria Dosios si P. Ciocos, stau marturie a valorii acestui tezaur. O muzica polifonica bazata pe evolutia de tip parlando-rubato a unei voci solistice, dublata heterofonic sau polifonic de o a doua voce solistica (sustinuta de Gh. Niculachi, de Aristide Caramitru sau de Decebal Celea, ori de Ledea Vanghele). Duetul melodic al solistilor se sprijina in registrul grav pe un ison de voci barbatesti.
Brosura insotitoare contine, pe linga aparatul stiintific esential, si o seama de informatii privitoare la biografia si familia performerului (bunic al actorilor Serban Celea si Ion Caramitru).
Cel mai recent CD, intitulat N’i-ausii, Lea, Dada Mea (imbatrinesc, maica mea)/ Cintece gramostene, contine douazeci de cintece solistice (fara acompaniament) care pun in valoare repertoriul si calitatile interpretative ale altor trei voci remarcabile: Maria Andon, de saizeci de ani la data culegerii din comuna Pantelimon-Ilfov, Elena Bicu, de saptezeci si cinci de ani, din comuna Kogalniceanu-Constanta si Iancu Mataranga, de saizeci si opt de ani, din Ramnicul de Jos-Tulcea.

Selectate dintr-un numar de aproximativ treizeci de piese ca repertoriu al fiecarui interpret, aceste cintece se incadreaza in modul traditional polifonic. Dar lipsa acompaniamentului (datorita circumstantelor actuale in care se mai pot face culegerile, a relativei izolari a subiectilor fata de comunitatea risipita in lume) este compensata de o mai clara perceptie a detaliilor ornamentale si de structura.
Astfel, Maria Andon, cu o voce calda, frumos timbrata, cinta o seama de melodii (unsprezece la numar) taraganate, de jale, rubato sau in formule/propozitii ritmice asimetrice, de tip balcanic, majoritatea in structura tritonica. Sint piese exemplare pentru maiestria artistica ce poate emana din asemenea alcatuiri arhaice.
Ca si cintecele Mariei Andon, cele ale Elenei Bicu exprima mai ales soarta vitrega, instrainarea, la fel ca doinele romanesti. Vocea ei este puternica, penetranta, melodiile (tetra si pentatonice ca structura) amintind de graiurile regionale ardelenesti (fara a fi imprumutate de la acestea).
La rindul sau, Iancu Mataranga prezinta, cu o frumoasa voce baritonala, cintece cu structuri relativ evoluate (modale), dar incadrate intr-un stil interpretativ mai putin autentic si arhaic. Versurile lui ilustreaza crimpeie din viata pastorilor gramosteni din Balcani.

- capacitatea de supravietuire, prin muzica, a comunitatii aromane
Marturisesc ca m-a impresionat profund capacitatea de supravietuire a acestui repertoriu muzical: cei trei interpreti il cinta la nunti, botezuri, logodne, zile de nastere, sarbatori religioase si alte prilejuri de intilnire a membrilor comunitatii. Si asta in zilele noastre: culegerile s-au facut in anii 2005 si 2006!
Brosura insotitoare contine, pe linga versurile in aromana si romana literara (notate de Iulia Wisosenschi in colaborare cu Andreea si Willypald Wisosenschi, sub supervizarea prof. univ. N. Saramandru), portretele muzicale ale celor trei interpreti (in romana, engleza si franceza), numeroase fotografii si cite o succinta bibliografie.

De la primele culegeri de folclor muzical aroman publicate in Romania (cea a lui Millio Vanghele, din 1928, si culegerea dirijorului si folcloristului Ioan Caranica. din 1937), apoi, patru decenii mai tirziu, ampla monografie Folclor muzical aroman, datorata etnomuzicologului gramostean G. Marcu, CD-urile semnalate cu acest prilej, editii in care aportul cercetatoarei Iulia Wisosenschi este primordial, reprezinta cea mai importanta contributie stiintifica la cunoasterea si valorificarea acestei traditii culturale. Fie ca autoarea si colaboratorii ei, in special etnomuzicologul Mihaela Nubert-Chetan, au urmarit sau nu acest scop, cele trei discuri au virtutea de a surprinde prin inedit si de a entuziasma nu doar pe membrii comunitatii aromane din Romania si de aiurea, dar si pe orice iubitor de muzica, etnomuzicolog, compozitor sau cintareti dornici sa descopere teritorii prea putin sau deloc cunoscute pina acum, de muzica genuina. Sponsorizarea multiplicarii lor pentru a putea ajunge la marele public ar trebui sa constituie o datorie de onoare pentru cei capabili de asemenea gesturi.