Pe 12 ianuarie, s-a implinit un secol de la nasterea unuia dintre cei mai valorosi filozofi continentali: evreul lituanian – nascut la Vilnius – naturalizat francez, Emmanuel Lévinas. Gindirea secolului al XX-lea ii ramine datoare lui Lévinas pentru incercarea temerara si radicala de a gindi identitatea existentei umane incepind de la Celalalt („tu“), fata de care Acelasi (adica „eu“) are o datorie in-finita, de care nu se poate achita decit respectindu-i alteritatea. Indragostitul trebuie sa-si respecte partenera ca pe „altcineva“, la fel tatal pe fiu.
Conceptualizind, asa cum fac cei trei filozofi pe care i-am invitat, alaturi de un pragmatician, sa vorbeasca despre gindirea unui mare critic al lui Heidegger, putem spune ca teza esentiala a lui Lévinas consta in a subordona fiintarea fiintei; adica: nu putem intelege ce inseamna a fi decit in orizontul Celuilalt, pornind de la premisa ca felul sau de a fi nu poate fi cuprins fara rest in categoriile „mele“ cognitive. Ramine mereu ceva ireprezentabil – si ireproductibil – pentru mine – alt-ceva, de la care ma pot intreba, in mod legitim, ce inseamna sa fii. Aceasta neputinta a mea – in sensul destituirii vointei de putere care ma anima – salveaza diferenta dintre „eu“ si „tu“, adica identitatea fiecaruia in parte. Poate ca textele pe care le veti parcurge va vor parea uneori „grele“. Asta numai daca ati uitat ca limbajul filozofic nu doar descrie, ci, mai ales, isi face singur psihanaliza.

