OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dragă Vasile, aş fi vrut să intru direct în arealul sud-american, aşa cum am promis şi aşa cum m-ai invitat chiar tu, însă nu mă pot stăpîni să nu-ţi mai trimit o copită, mai ales cînd văd că, oarecum, te stimulează intelectual. Dragul meu, oricît ai trimite-o tu la întors, munca nu este o noţiune relativă în spaţiul cultural. Nu. Un nu hotărît. Mai ales cînd e vorba despre doi oameni, doi intelectuali care recitesc sau citesc, produsele altor oameni care „au transpirat“ serios pentru a ne oferi subiectele acestor epistole. Kafka, în Jurnal, găsea două păcate capitale care pot duce la dezmembrarea lumii: graba şi lenea. Două păcate înrudite, dacă ne gîndim mai bine. La o primă vedere, ai putea spune că evreul nostru omite alte mari păcate sau, mai exact, trăsături de caracter, cum ar fi răutatea... Numai că unul dintre inamicii noştri preferaţi, Dostoievski, ne-a învăţat că răutate în stare pură nu poţi găsi. Am să-ţi propun un studiu de caz: o jurnalistă de la Revista 22 comentează romanul neterminat al lui Ioan Lăcustă, Replace all. Jurnalista vorbeşte mai mult despre postfaţa subsemnatului, care foloseşte într-un loc sintagma „metamorfoze ovidiene“. A fost de ajuns ca respectiva să urle din şapou că-l compar pe Lăcustă cu Ovidiu... Ce e asta? Lene, grabă, răutate? Ei bine, îi dau dreptate amicului Kafka şi subordonez reacţia lenei. De ce? Voyons: foarte puţini comentatori de pe scena culturală mioritică au tupeul de a spune exact ceea ce gîndesc, mai ales cînd autorul trăieşte. Se vor mulţumi cu reacţii călduţe, relative, precum conceptul de muncă pe care-l proslăveşti tu. Mult mai frecventă e înjunghierea pe laterală, contaminarea prin delegaţie. La aceeaşi jurnalistă găsim laude (în acelaşi articol) la adresa romanului Luminare, de acelaşi autor, care fi fost mult mai bun. Mai bun pentru că e mai organizat, are structură etc. Pe cînd Replace all duce povara lipsei de frumuseţe a întregului, e ca o perlă imperfectă (ăsta ar fi, de altfel, etimonul barocului, aş adăuga). Da, Replace all e un roman neterminat, nefinisat. Şi totuşi e un roman excepţional. Neovidian. N-aş compara roata cu un Porsche Cayenne, niciodată... Ca să nu aduc aminte faptul că biata Luminare a apărut în acelaşi an cu Orbitor 3, un must al comentatorilor culturali trendy şi al celor ce doresc să parvină.

 

Am menţionat frumuseţea mai sus. Frumuseţe care va salva lumea, nu-i aşa? Vorba aceluiaşi Dostoievski. A salvat Vasile Ernu frumuseţea acestei lumi? Sau, mai aplicat, frumuseţea dostoievskiană se mai găseşte ea în minţile şi în inimile unor mari scriitori ruşi de după Big D.? Citeam mai deunăzi, dînd BT-ul unui roman de Bulgakov (da, BT-ul, instanţă a muncii pe care o dispreţuieşti, fără de care nu ai citi cărţi, dragă Vasile), prefaţa frumosului Emil Iordache. Unul dintre fraţii Turbin arată cu degetul spre întinderile ucrainene îngheţate, de unde vine monstrul Petliura şi spune că blestemul e aruncat chiar de acei frumoşi ţărani pravoslavnici ai lui Dostoievski. Oare ce ar fi spus Dosto în zbuciumaţii ani ai Revoluţiei? I-ar mai fi plăcut acei ţărani criminali pe care-i aşază la dreapta Tatălui? Eu cred că obida lui Bulgakov, cînd vine vorba despre Dosto, e absolut de înţeles. Şi cea a lui Nabokov, mascată de disecarea stilistică. Apropo, ai remarcat vreodată cît de asemănătoare sînt personajele centrale, nocive, mascate, demonii lui Nabokov, cu personajele lui Dostoievski cel de după …Subterană?

 

Nu sînt, parcă, cuvintele lui HH? Nu, sînt ale omului din …Subterană. Ipoteză pe care Nabokov ar fi respins-o cu furie, sînt convins. Totuşi, de la Scipio Africanul încoace, se ştie că cea mai bună modalitate de a învinge un adversar puternic e să-i copiezi stilul de luptă. Fără nici o legătură, dar purtînd însemnele unei nopţi grele, te întreb: nu ţi se pare că James Dean împrumută enorm din atitudinea lui Massimo Girotti, superbul Gino din Obsesia lui Visconti? Cine pe cine influenţează? Te gîndeşti vreodată la ruptura lui Eisenstein, care, în apogeul carierei, decide să facă filme care să se bazeze doar pe stil? Trăim în acea enormă cezură dintre Lumière şi Meliès: poveste, realism, tehnică, veridicitate vs. fantezie, improvizaţie, miraculos, imaginaţie. Cine va cîştiga? Un agent literar, la un tîrg internaţional, te va întrerupe din peroraţia ta despre stilul ameţitor al unui autor şi-ţi va pune întrebarea funestă: „Despre ce e vorba?“.

 

Dragă Vasile, iartă tonul inflamat al acestei epistole şi înţelege că nu puteam scrie despre America de Sud cît timp ambasadorul nostru de la Rio ne spune că literatura se naşte din înfrîngere, din eşec şi tristeţe. Aşa de rău o fi la Rio? Sau e ipocrizia atît de mare?