OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Hollywoodian fastuoase imagini au fost transmise in direct de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Rahova: numitul cetatean roman Miron Cozma a fost eliberat! Buluceala de reporteri si reporterite, televiziuni dindu-se peste cap sa transmita in direct evenimentul, comentatori prin studiouri, fel de fel de speculatii despre viitorul liderului sindical si despre drepturile omului incalcate samavolnic in cazul lui si un avocat plin de speranta ca i se va face dreptate victimei Cozma la CEDO, unde se imparte dreptatea la nivel european.

Am trait s-o vedem si pe-asta: femei si tineri au fost calcati in picioare si batjocoriti-umiliti in capitala Romaniei, si liderul batausilor vrea dreptate la uniunea Europeana. Mare minune ar fi sa nu obtina si despagubiri din partea statului roman. Tot saracul statul roman devine o mama buna pentru toti dupa ce tot el se dovedeste un capricios si violent cumnat al poporului; e bine, ce sa mai miniem pe Dumnezeu.

Pina si presedintele Clubului Roman de Presa, cu aerul lui de Brejnev vesnic suparat si nemultumit de productia de carbune din Donbas, a iesit la rampa sa debiteze vesnicele lui cugetari si sofisme despre starea natiunii. Miron Cozma a dat la rindul lui citeva declaratii laconice, amestec de „ce-a-fost-a-fost“ si „sa-vedeti-ce-o-sa-mai-fie“, spre ghidusia reporteritelor cu microfoane indreptate inocent spre individul care a devenit interfata fortelor reactiunii romane din si imediat dupa evenimentele singeroase din decembrie 1989. Alde Dudu Ionescu, trepadus ajuns ministru, si Gelu Voican Voiculescu, un alt terchea-berchea ajuns pe aceleasi cai oculte sforar si ambasador al Romaniei, au comentat si ei eliberarea lui Cozma, alaturi de doua tinere domnite, extrem de stiutoare si agresive – una se numea… Dulama –, cu aer de profesoare de la Collège de France care au ajuns sa se adreseze tinerilor studenti senegalezi reveniti la Paris dupa un stagiu la SNSPA-ul bucurestean. Sint uluita de importanta care se da acestei mascarade a eliberarii, sint convinsa ca vom avea luni in sir un serial cu Miron Cozma, asa cum avem astazi „Cazul Elodia“, o telenovela trasa dintr-o nenorocire, o posibila crima conjugala. Atit.

Doar ca, in cazul Miron Cozma, lucrurile nu sint chiar inocente. Toata lumea zice ca stie cine este in spatele lui, nimeni nu vrea sa spuna lucrurilor pe nume: cine plateste pentru uciderea a o mie de oameni in 1989, cine se ocupa de nota de plata a groaznicelor mineriade care s-au tot succedat din 1990 si pina astazi. Geaba simpozioane cu Mircea Eliade si concerte cu toptanul cu Mariana Nicolesco sau Felicia Filip, greu de sters din memoria Europei Miron Cozma si acest Mailat de ultima ora, devenit vedeta natiunii romane. Pe cine vrem noi sa pacalim ca sintem altfel decit sintem? Au murit mame si copii prin spitale. Mor si astazi pe capete copii si batrini neajutorati, in schimb, noi juisam de bucurie ca am luat Palme D’Or si o sa mai luam inca doua kile de decoratii si premii. „Sintem buni, ce pula mea…“, aud eu in troleibuz ca pandant la sclifoseala erudit-scortoasa a dlor G. Frunda si Adrian Severin. Toata europeneala lor de Armani, Rolex si Burberry de mucava nu face doi bani in Ferentari si Rahova, in trenurile de navetisti – extraordinara pagina de mare literatura surprinsa de dl Neagu Djuvara in trenul de Bucuresti, ascultind un dialog intre doi pescari dominati si ei de cultul falic al mindriei si virilitatii nationale – sau pe strazile unei Romanii dominate de vorbe urite si violenta.

Romania minerilor este alta decit cea de la Realitatea TV a lui Tatulici, care tot incearca sa ne vire pe git fel de fel de prostii cu aerul lui de procuror impenitent de la DNA. Ar fi putut face cariera la Cotroceni, unde-l vedem pe acel operator TV rapit la Bagdad ajuns operator TV prezidential. Ciudate sint caile Domnului si ale lui Traian Basescu, ajuns o simpla unealta in mina serviciilor. Colac peste pupaza intereselor national-subterane este numirea iminenta – cine i se poate opune? – a lui Mihai Razvan Ungureanu la conducerea SIE. O greseala politica strategica, ce va consfinti victoria UTC-ului asupra PCR-ului. Un oportunist si carierist fara prea multa charisma, dar speculindu-si bine CV-ul si apetenta de a cara tucalul unuia sau altuia, va fi binevenit intr-o functie unde am fi avut nevoie de expertiza si nu de sforarii de partid. Folosirea serviciilor secrete in lupta politica interna este o mare greseala pe care au facut-o toate administratiile prezidentiale. Primenirea cadrelor nu a insemnat si modificari majore in functionarea mecanismului de capatuiala al sistemului. Oare exista vreo forma legala de verificare a averilor celor din serviciile secrete ale Romaniei?

Nu credem ca va indrazni cineva sa umble la acest stup de viespi. Dosarele si informatiile sint arme bune de santaj, de ce nu le-am folosi, cui ar fi utile dreptatea, adevarul, frumosul, categoriile etice, morale, estetice, apa de colonie, caci ploile au devenit rare si vietile scurte, chiar daca traim lung, adica mai mult?
Miron Cozma, omul zilei, vinat precum printesa Diana. Coafura de vedeta rock, costumatie din piele ce amintea de anii de glorie ai lui Johnny Holliday si Eddy Mitchel, privire de militant al „revolutiei permanente“, cu „Venceromos“ pe buze, in cuget si simtiri, un personaj consistent, demn de talentul lui Cristian Mungiu, capabil sa mai scoata un succes mondial din mizeria noastra nationala. Liderul minerilor din Valea Jiului a fost intimpinat de o duduie imblanita, pupaturi, dzighi-mighi, alinturi demne de Clark Gable care a pus mina pe Jennifer Lopez – virtual si pe ecran este posibil, chiar daca istoriceste nu, dar mai conteaza manipularea prin ideologie sau televiziune daca multimile sint in extaz avind acces la Gogea Mitu sau la Patapievici?

Miron Cozma s-a vazut in sfirsit si la lumina zilei, nu doar la iluminatiile televizorului care i-au alinat anii de recluziune. Puscarie. Inchisoare. Bulau. Stat la mititica. Ne oprim aici cu enumerarea formulelor lexicale ce insotesc „anii de studiu“ ai celor obligati prin instantele judecatoresti sa execute condamnari privative de libertate. Cazul Miron Cozma readuce cu brutalitate in atentia noastra clivajul ce exista si se perpetueaza in sinul societatii romanesti intre cei care au iesit pe strazile Timisoarei si ale Bucurestilor strigind „Jos Ceausescu“ si cei care au stat in pijamale la televizor sa vada ce-o sa se intimple. Nu s-a intimplat mai nimic, au murit niste oameni – nici macar 40.000 cum s-a anuntat in primele zile spre emotia si revolta lumii intregi – au fost mutilati alte citeva mii, de parca mai conteaza dupa atitia ani ce s-a intimplat in decembrie 1989. Poporul a fost dus cu presul, Procesul Criminalilor si Crimelor Comunismului nu a avut loc si nu va avea, toata tevatura asta cu Raportul Comisiei Prezidentiale, plina de bune intentii si implicind multa „lume buna“, a devenit o sinistra farsa sub obladuirea unui presedinte care nu mai poate el de grija condamnarii comunismului. Noroc ca vin Sarbatorile si mesele bogate mai amortesc pornirile noastre vindicative.
Cerem iertare, poate trebuia sa comentam noua expozitie a Donnei Karan de la Boston.