OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inundatiile de ultima ora ne fac sa plonjam rapid in irealitatea imediata. Absurdul de zi cu zi transformat in firesc si naturalete. in lumea lui „viceversa“ orice este posibil si devine „aiurea-n tramvai“: nu am inteles niciodata subtilitatea acestei expresii. De ce nu aiurea-n caruta, aiurea-n lume sau capatul satului unde se arunca gunoaie cu vrednicia cu care se curatau piersicii si prunii de poamele lor.

Mai ales daca nu sint ale tale. Spiritul civic si cei sapte ani de acasa, care acum lipsesc, vor fi obligatorii pentru reinventarea traiului in comun in mijlocul unor societati europene. Orice semnalizare cu cod galben sau portocaliu, ceea ce in limbajul serviciilor meteorologice inseamna ca este de rau si ar fi bine sa nu se stea cu bratele incrucisate, devine pe la noi mai degraba prilej de meditatie decit de munca si responsabila actiune. Orice pas, gest intreprins inainte de dezastru pentru a salva macar o parte din bunuri si pentru a micsora proportiile unui dezastru iminent sint clasate cu intelepciunea de bodega ce ne caracterizeaza: „Lasa, bre, ca a mai plouat pe la noi… S-o indura bunul Dumnezeu si de data asta… Asta e, mai adu una mica, Gogule…!“. Lipsa de discernamint si de responsabilitate individuala se conjuga de minune cu cea colectiva.

Iar de aici pina la drame sau tragedii iscate din „Las’ ca ne descurcam noi…“, e doar un pas. Cum este posibil – iata ca este cu asupra de masura! – sa avem accidente cu numar incredibil de morti si raniti care puteau fi evitate prin simple gesturi de prudenta. Si tot asa, exemplele culese din ce prezinta televiziunile devin sugestive. Iresponsabilitate incredibila, nesimtire la limita absurdului. Orice apsoara curgatoare sau cvasiinexistenta prin debitul ei saracacios devine locul de colectare a tuturor gunoaielor si resturilor posibile si imposibile. La sat, ca si la oras, lejeritatea cu care se arunca gunoaiele peste tot a devenit deja o problema nationala. in zone rezidentiale sau la mahala, in centru sau la periferie, in municipii sau sate de munte, unde ar trebui sa susure piraiele si sa cinte cocosii.

Romania este invadata de milioane de tone de gunoaie si ne pasa doar daca, in virtutea traditiei, vine vreun „barosan“ in vizita. De la vladica la opinca, cu mic cu mare, se consuma un moment „heirupist“, ca apoi sa recadem, vinovati si satisfacuti, in mizeria in care ne complacem. Curatenia unei tari da masura virtutilor unui neam. Sigur ca pot exista si exceptii, genii „nespalate“, dar nu ele fac si dau consistenta sau conturul unei natiuni. Daca ne tinem de furtisaguri prin tari straine, daca ne comportam iresponsabil sau criminal chiar – zilele acestea patru copii mor intr-un incendiu, intr-o tara din Uniunea Europeana, in conditii inca neelucidate, in timp ce parintii lor sint dati disparuti de la locul dezastrului –, daca ne place sa plusam zi de zi in mentalul colectiv mizeria si mizeriile noastre cotidiene ca fapte demne de mediatizat, atunci de ce sa ne mai mire ca nemtii ne trateaza cu „Schmuzige Walahai“ sau alte formulari de-a dreptul scandaloase si jignitoare. Nu am vrea sa insistam pe aceste aspecte care fac deliciul stiristilor, stiind bine ca vestile proaste si nenorocirile aduc rating si popularitate. Implicit, publicitate si bani, si cercul se inchide. De ce nu ar fi frumoasa viata la romani de vreme ce toata lumea e multumita?

Ah, ca mai bombane unul-altul, ca nu-i place unuia sau altuia o mutra sau un fundulet, se poate trece si peste asta. Joaca cu codurile colorate si joaca de-a dezastrele naturale ar putea fi corelate cu modul nostru de a gindi in imediat. Totul acum, fara planuri de viitor, fara sa ne pese de ce va fi peste 5-10-15-20 de ani, „Pai mai traiesc eu atit, mai Costele, mama ei de viata… Mai adu o baterie frate Grigore, daca e sa murim miine, ah, macar sa stim ca n-am trait degeaba… Frumoasa se facu si Maria Luiupitu… Noroc de al de-o pune mina pe ea… Am auzit ca studiaza la Madrid, stiinte politice… Deh, daca studiam si noi macar la Budapesta… Palinka e acum marca inregistrata, nu ca tuica noastra de pruna… face cine vrea ce vrea cu ea si ne da noua praful de pe toba… Vezi ca vine nevasta-ta, Take, care!, am invatat de la fii-miu… O sa-l dau la liceul american de Videle…“, si tot asa, sigur ca este veselie mare in Romania. Da. Despre efectele si proportiile dezastrelor era vorba. Se poate face ceva? Desigur, dar nu peste noapte si nu de unul singur. Frumoasa sintagma „Nu vom reusi decit impreuna“ ar putea sa ne uneasca si pe proiecte de durata medie si lunga, daca pensionarii, pe buna dreptate, vor „Banii acum!“, dincolo de doctrine, indiferent ca-i ofera liberalii, socialistii sau pedistii care se ofuscheaza impreuna cu vedetele momentului. Mai nou, devenite si responsabile de destinul neamului, chiar daca stau cu fata in oglinda si gindurile aiurea. Am vrea sa fie mai multa armonie si decrispare, intr-o societate care parca a uitat sa se si bucure. Cu toate ca plajele sint pline, iar bodegile nu duc lipsa de metafizicieni.

Si in astfel de zile ploios-fierbinti de august, pe un post american de televiziune am urmarit un film documentar despre razboiul ruso-afgan din, desigur, Afganistan. Ocuparea unei tari si, dupa ani in sir de lupte crincene, eliberarea ei prin parasirea de catre trupele rusesti a Afganistanului. Generalul Gromov, un militar de cariera, a reusit sa convinga factorii de decizie de la Kremlin ca nu este cale de ales. Si francezii si americanii au iesit singuri din Vietnam si Koreea, dovada ca superioritatea militara si tehnologica, fara sa fie urmate si de alte planuri, nu pot duce nicaieri. intimplator sau coincidenta, un alt film jumatate artistic, jumatate documentar, despre interventia americana in Somalia. Alt esec. De aici ne putem intreba: are viitor politica aliatilor si a americanilor in Irak si Afganistan?
Caci acolo nu e ca in Bran, unde apare si Elena Udrea ca sa-l comemoreze pe generalul Mosoiu. Hodoronc-tronc.
Garda de onoare, flori, castelul, mult mai elegant Branul ca Afganistanul din restul tarii unde nu sint statui, ci oameni care au nevoi. Sau se uita la televizor. Ca noi, de exemplu.