OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu cit se apropie zilele friguroase ale iernii, cu atit mai tare sint atrasa de filmele documentare dedicate fabuloasei lumi a animalelor. Pentru mine este realmente un refugiu. Nu apuc sa ma mai plimb prin munti, nu apuc sa merg la zoo, nu apuc nici sa ma hirjonesc cu cockerul fetei mele. Oricit am vrea sa fim racordati la marile teme si oricit am vrea sa credem ca ne-am maturizat si nu mai avem timp de „prostii“, ceva inocent si curat mai salasluieste prin memoria noastra afectiva.

Este un sentiment stenic, care ma traverseaza uneori. Ca devenim parinti au ba, ca uitam incet, incet, sa ne mai si copilarim, tot pierdem cite ceva din fiinta noastra legata prin mii de fire de lumea vegetala si animala. Deopotriva. Si parca nu este bine. Traind intr-o vesnica fugareala, tot pe fuga si in stres, aproape ca neglijam minunile acestei lumi din imediata noastra apropiere. Nu trebuie sa ajungem in desertul Gobi sau in Kalahari ca sa ne uimim de frumusetile unor linii curbe, asa cum ne pot oferi frunzele uscate ale toamnei – de culori ce sa mai spunem, cine mai sta sa le desluseasca in noianul de „Votati candidatii X sau Y“ –, nu trebuie decit putina atentie pentru nimicurile din preajma, ca sa avem parte si de mici bucurii, altele decit acelea oferite de interminabilele emisiuni cu Tatulici si Turcescu, Andreea Marin sau, mai nou, greu de uitat, Monica Gabor Columbeanu. Daca telespectatorii cu stagii mai vechi au vibrat recent la numele si silueta cintaretei Sylvie Vartan, cei mai tineri pot fi atrasi de frumusetea acerbei lupte ce se duce si prin mijlocirea televiziunilor pentru redesteptarea demnitatii nationale. Care mai de care dintre vizitatorii platourilor televiziunilor de prima mina au gasit de cuviinta sa tresalte viguros intru apararea imaginii romanilor si Romaniei, ca raspuns imediat la manipularile celor din media italiana.

Sigur ca romanii nu pot fi asimilati unor bande de hoti, tilhari si asasini, sigur ca este o ticalosie la mijloc cu aceasta noua campanie antiromaneasca din presa si mediile politice italiene. Dar stau si ma intreb, urmarind filmele cu viata pinguinilor sau cele cu imagini teribile cu rechini, de ce oare ne place noua, romanilor, sa ne porcaim singuri mai abitir decit o pot face strainii si dusmanii Romaniei? Cine umple prima pagina a ziarelor si ocupa prim-planul stirilor cu fel de fel de grozavii decit tot ai nostri, cine se agita pentru informatii care mai de care mai grotesti si sinistre ce tin atentia intregului popor intr-o deloc normala tensiune? Cine este de vina daca la un simplu meci de fotbal, fara nici o miza majora, suporterii romani se comporta huliganic pe teritoriul bulgar, stiind bine ca nu toti cetatenii tarii de la sud de Dunare sint admiratorii lui Tzvetan Todorov si ai Juliei Kristeva? Cine este de vina ca avem un comportament in cotidian sub orice critica si limbajul suburban intrece orice limita a bunului-simt! Cine este de vina ca ne-am resemnat in fata murdariei si violentelor de tot felul, nu doar de limbaj, si deziluziile au coplesit bruma de iluzii cu care trecem prin viata?

Sint simple intrebari ce ma potopesc in timp ce imaginile de pe micul ecran se succed cu repeziciune, trecind de la viata lui Alfred Speer si Adolf Hitler – un incitant si bine documentat serial pe Discovery Chanel – la vietile pline de riscuri ale ursilor aflati pe cale de disparitie in Muntii Pirinei. Cind simt ca nu mai pot urmari prostioarele televizuale curente, ma refugiez pe Animal Planet! Nu stiu ce audienta are acest canal de televiziune, dar se poate respira. Pot sa socheze anumite secvente cu cruzimea unor tigri care isi devora prada sau in care un leu de mare ataca un pui de pinguin, dar violenta din lumea animala are macar o justificare. O anume noima, o buna rinduiala a universului. Nimic nu este gratuit sau intimplator. Fie ca este vorba de ursii polari, care adulmeca prada cu narile si prin gheata – uluitoare secvente dintre urmaritor (ursul polar) si urmarit (puii de morsa) –, fie ca este vorba de hienele – ingrozitor de urite animale – care sfisie si rup orice vietate cu o ferocitate greu de imaginat.

De aici poate si renumele lor in lumea celor care cuvinta, sa faci „hiena“ pe cineva capata deja o alta consistenta. incerc sa despart tot ce tine de lumea animala de restul existentei noastre, si-mi este teribil de greu sa nu fac fel de fel de asocieri. Am vazut prin oras niste afise cu „Hai la curatenie!“. Nu spun poza cui insotea acest indemn. Totusi, nu prea inteleg acest indemn, e probabil la figurat si cu trimitere la clasa politica, atunci cind mizeria fizica da in clocot prin toate ungherele tarii. Apelul la „curatenie“ mi se pare sinistru daca ar fi perceput si in alt registru. Se poate? De ce nu? Sint realmente bulversata, in anumite momente de slabiciune, de apelurile la violenta care ni se livreaza cu o insistenta demna de cauze mai bune. La ce bun sa traim zi de zi cu gindul ca trebuie sa „curatim“ pe cineva, ce folos am avea sa existam cu aceste apucaturi, sa le zicem strict animalice, de a lichida pe cineva. Apelul la „curatenie“ nu poate avea spor daca nu va fi dublat de o mobilizare exemplara la educatie si cultura. Animalele nu ucid mai mult decit le este necesar ca sa supravietuiasca. Nu ucid ca sa se distreze sau sa se amuze.

Necesarul de grasime al ursilor pentru a trece lungile perioade de hibernare are o anume limita. Dincolo de ea, este doar absurdul. in lumea animala lipseste asa ceva. Totul pare firesc si natural, intr-o anume ordine, un anume echilibru. Asta am pierdut noi, umanitatea, cu si fara televizor, dreapta masura. Acel echilibru natural al bunului-simt, instinctiv, fara paranteze. Si fara rest. Animal Planet ne poate veni in ajutor tocmai atunci cind ne asteptam mai putin. Poate de aici obsesiile ecologistilor, ce debuseaza adeseori in ridicol, poate de aici nevoia si atractia noastra pentru lumea animalelor. Sint convinsa ca apelul meu discret nu poate atrage multi sustinatori, dar mi-ar placea sa cred ca, iubind mai mult animalele, vom incepe sa-i apreciem mai bine si pe semenii nostri. Nu ar fi nici prea greu, nici prea complicat. Ar merita macar sa incercam. Acum. Ca vine iarna si putem medita in jurul caloriferelor din bucatarie.